Măsură

Frumuseţea unei răni

stă în felul în care e jumătate moarte,

jumătate speranţă

sau tocmai în felul în care

ştie să-şi crească o coajă.

Coace o pâine a durerii,

jumătate sânge,

jumătate abur,

aşa cum stă ea

pe carnea fierbinte, fremătând,

jumătate viaţă,

jumătate poem.

Îngropare

Cimitirele noastre-s pe deal.

Urcăm cu morţii dragi

şi-i lăsăm direct în Paradis.

Moartea locuieşte în noi

Am dăruit risipei trupul meu.

De şapte ori şi jumătate

mi s-au topit oasele

şi carnea mea îndoliată

a învăţat jocul de-a moartea treptată.

De şapte ori şi jumătate

inima mea a sângerat fără vină,

respetea nervilor flutura părăsiri neştiute.

Unde-ai plecat, trup al meu,

Cine te-a primit, pierdutule neplâns?

Pântecul meu a rodit o singură dată,

frumosul fruct şi-a lepădat înfăţişarea de trei ori deja.

Orfanele trupuri se vor întâlni vreodată?

Numai inimile noastre de strajă,

doar carnea de veghe, doar nervii,

pieirii celei de o fiinţă cu gândul.