Adrian Lesenciuc

1. În 2017, nonconformistul istoric scoţian Niall Ferguson, stabilit în Statele Unite, publica o lucrare de referinţă la o scară mai largă, prin intermediul căreia îşi propunea „a whole new way of looking at the world“, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea de interpretare a dominaţiei în câmp cultural: The Square and the Tower: Networks, Hierarchies, and the Struggle for Global Power. Schimbarea la scară istorică se produce, întărea profesorul de la Harvard, ca urmare a interacţiunii dintre reţele. Putem privi această trecere de la ierarhii la reţele şi invers şi în termenii termodinamicii: odată cu creşterea temperaturii (sociale, socio-culturale) se topesc ierarhiile şi se reduc la reţele, odată cu scăderea temperaturii se configurează noile ierarhii, în acord cu anumite predispoziţii ierarhice ale reţelelor. În istoria culturală a umanităţii, anterioara perioadă caracterizată prin dominaţia reţelelor a fost cea din momentul apariţiei tiparului mobil. De la topirea ierarhiilor din era Gutenberg până la cea din era Zuckerberg, dominaţia ierarhiilor a fost realitatea de necontestat. Privind prin lentilele puterii simbolice actuale – inclusiv prin titlu, lucrarea lui Ferguson îşi propune această miză – societatea actuală se caracterizează printr-o lichefiere a interacţiunii sociale, suprapuse lichefierii normelor. Ierarhiile actuale, inclusiv cele literare, sunt convenţii efemere. Ceea ce ar trebui căutat într-o societate caracterizată printr-o formă de anarhism a reţelelor (în termenii termodinamicii am fi vorbit despre un nivel ridicat de entropie) ar fi tendinţa de cristalizare a potenţialelor ierarhii, iar acest lucru ar trebui să plece de la maparea reţelelor actuale. Reţelele sunt flexibile, antielitiste şi presupun multiple nuclee, dar în ciuda lipsei centralităţii, a lipsei unui organism unitar de coordonare, ca în cazul ierarhiilor – Ferguson spune că reţelele sunt fără cap, acephalous –, unele nuclee devin mai importante decât altele şi, prin urmare, forţele de organizare centripete se manifestă odată ce unul dintre nuclee îşi revendică centralitatea în raport cu celelalte.

Cum se construiesc ierarhiile literare actuale? În unele noduri de reţea – a se citi grupări literare, grupuri, chiar redacţii – se evidenţiază anumite tendinţe ale cristalizării ierarhiei. Literatura română nu este unitară, ci reprezintă o structură în reţea, în care, în noduri diferite, se manifestă ierarhii diferite. Ion Simuţ a avut intuiţia acestei organizări, proiectând literaturile paralele postbelice dincolo de orizontul anului 1989, chiar dacă acele criterii politice de structurare a celor patru literaturi paralele au încetat să fie manifeste. În vremurile reţelei, ierarhiile sunt paralele şi efemere, suficiente bulelor în care s-au creat, iar criteriile constituirii ierarhiilor nici nu contează. De aceea, una dintre temele majore ale dezbaterii actuale în literatura română este antiestetismul.

2. Răspunsul a fost deja schiţat la precedenta întrebare: suficiente nodurilor de reţea în care apar, ierarhiile se expun în limbaj categoric pentru a acoperi, cumva, efemeritatea lor. Ele privesc ceea ce a însemnat celebritate măsurată în minute, proiectată în zorii topirii ierarhiilor vechi de Andy Warhol. Topurile acestor noduri sunt pe atât de efemere pe cât sunt clasamentele în actualizare continuă ale muzicii de consum. Dar, ca şi în cazul acestei muzici, unele clasamente sunt mai importante decât altele, iar competiţia între nodurile reţelei priveşte autoritatea expunerii acestor topuri. În fond, revista Billboard e unică, iar topurile ei de asemenea. Şi în schimbările rapide ale preferinţelor în cazul diferitelor grupuri, doar unele dintre acestea au puterea (în primul rând financiară) să furnizeze ierarhii prin acordarea de premii. E suficient să vă gândiţi cine reuşeşte să organizeze gale de premiere ca să înţelegeţi cine reuşeşte să închege tendinţele.

3. Ar fi bine să fie gust, preferinţe, afinităţi. Pot înţelege subiectivitatea criticului, dar nu pot înţelege ideologiile care închid minuscule literaturi paralele româneşti, opace unele la altele, furnizând pseudo-ierarhii.