ROMÂNIA LITERARĂ

Între numerele ultimei luni de vară ale revistei România literară, reţinem din nr. 33-34 pagina 3, cu deja consacrata serie de evocări despre Nicolae Manolescu evidenţiind personalitatea de excepţie a marelui critic. În acelaşi număr, pagini de interes sunt cele privind ancheta pe tema locurilor de vacanţă descoperite prin intermediul imaginarului livresc sau cele cuprinzând grupajul axat pe proza verii – cu incitantul, între alte titluri, La birtul din Covaci, impregnat de imaginarul matein, fragment semnat de Horia Gârbea, dintr-un roman aflat în pregătire. De asemenea, semnalăm evocarea lui Alexandru Călinescu, Lipp – o instituţie pariziană, plecând de la o mai veche întâlnire cu Constantin Tacou (din 1990) şi oprindu-se apoi asupra celebrei braserii, loc prin care s-au perindat, în timp, personalităţi precum Verlaine şi Apollinaire, Mitterrand, Bill Clinton sau Philippe Sollers şi Dominique Rollin. De văzut totodată, între alte rubrici cu care revista şi-a obişnuit cititorii, comentariul critic al lui Angelo Mitchievici despre cartea de proză a lui Varujan Vosganian, Dublu autoportret (considerată „poate chiar cartea despre Revoluţia română care lipsea literaturii, de la care să pornim într-o lungă şi profundă anamneză“), comentariul lui Nicolae Oprea dedicat ediţiei definitive a romanului lui Gabriel Chifu Povestirile lui Cesar Leofu, roman cu o primă ediţie în 2002 (criticul remarcând, alături de analiza conţinutului şi a semnificaţiilor, „intervenţiile benefice făcute de autor în textul actualei versiuni“) sau eseul lui Mircea Mihăieş, continuat şi în numerele următoare, pe tema unui episod spectaculos din viaţa Virginiei Woolf, respectiv legătura cu excentricul scriitor Lytton Strachey, reflectată inclusiv în opera sa. Din numărul 35, semnalăm articolul lui Gabriel Chifu, Proza, poezia, literatura de idei (de la „Ochiul magic“), cu privire la receptarea astăzi, dar şi în timp, a anumitor specii literare – subliniind faptul că literatura de idei este de departe „mai puţin supusă eroziunii timpului decât poezia şi proza“, ca şi eseul Anei-Stanca Tabarasi-Hoffmann, „D-ale caranavalului“ şi muzica operei, vizând modesta receptare a reprezetării în epocă a comediei caragialiene şi dezvoltând diverse relaţionări cu opere celebre din reportoriul timpului aparţinând lui Mozart sau Rossini, într-o concluzie precum: „Publicul simandicos de la premiera piesei lui Caragiale ar fi trebuit, dacă ar fi fost la înălţimea propriilor pretenţii, să aibă altă reacţie: D-ale carnavalului nu e o simplă farsă, ci o formă de reflecţie despre relaţia dintre tragic şi comic în istoria teatrului şi a operei“. Alte pagini de citit: cronica literară a lui Răzvan Voncu, Doi poeţi optzecişti (oprindu-se asupra volumelor de poezie Nu-i mai aşteptăm pe barbari de Adrian Alui Gheorghe şi La marginea cerului de Liviu Capşa), ori interviul luat de Cristian Pătrăşconiu eseistului şi publicistului Mihnea Măruţă, în marginea recentului volum al acestuia (apărut la Humanitas), Identitatea virtuală. Cum şi de ce ne transformă reţelele de socializare, pe o temă cât se poate de actuală dezbătută îndelung, relaţia real – digital – virtual, cu o concluzie, cel puţin îngrijorătoare pentru o bună parte dintre noi, cei trăitori în lumea reală actuală: „Cred că, peste un timp relativ scurt, va trebui să alegem dacă vrem să fim conectaţi permanent sau nu. Şi că această conectare permanentă va da naştere unui altfel de «corp» social global. Vor fi regândite intimitatea, secretul, alegerea unei căi şi punerea în aplicare a oricărei decizii“. (L.F.)