Colivii de timp

ne minte o vară cu picioarele scurte

cu visele purtate de zei pe la mese

Hai! Gustă iubito din păcatul meu

până nu-i prea târziu în lume

şi ni se face dor de noi

vezi, departe, pe dealuri e bruma strugurilor vii

din coasta lui Adam ai plecat spre tine

până te-am găsit în viaţa ultimei iubiri.

eşti ca prima oară

un surâs de copil

nimic nu s-a schimbat în afară de

Tine

porţi pe chip fiori de tei

Iar în rest un semn de regret spre aceeaşi chirie

pe care doar iernile au plătit-o

primei tinereţi.

azi, grăbeşte-te iubito

se anunţă o toamnă lungă

Iar noi nu mai ştim să ne spunem pe nume

deşi ieri, chiar ieri, în liniştea luminii

a căzut un înger păzitor pe umărul tău stâng

cuvintele au tăcut peste un veac de uitare

iar vinul s-a acrit de atâta bătrâneţe fără nuntă

ne minte o vară iubito

e ultima vară

iar noi umblăm desculţi prin colivii de timp

şi încă mai zburăm spre ziua de ieri.