ION BOGDAN LEFTER, TÙRTURUL ŞI FINÌCSA ETC.

Apropo de shakesperianisme, îi mai datorăm lui Şerban Foarţă o traducere a faimosului poem The Phoenix and the Turtle, inclusă în tomul XVI, Cardenio. Poeme, al Operelor Marelui Will în româneşte, în noua „integrală“ îngrijită de George Volceanov, practic la „închiderea ediţiei“, ca aproape ultim text (mai urmează doar A Lover’s Complaint/ Jeluirea unei îndrăgostite, în traducerea lui Alexandru M. Călin, cu o introducere de Pia Brînzeu). Coordonatorul general oferă mai întîi explicaţii în Pasărea Phoenix şi Turturelul: misterul de nedezlegat al celui mai criptic text shakespearian (p. 313-326), apoi trei echivalări paralele propuse de Lucia Verona (prezenţă constantă în echipa de traducători ai ediţiei), de el însuşi şi de Şerban Foarţă (invitat special sau îşi publicase mai demult versiunea?).

Primele două sînt intitulate Pasărea Phoenix şi Turturelul (p. 329-332, 332-335), nu „Turtureaua“, rolul feminin în cuplul amoros fiindu-i rezervat celei dintîi, consacrată de tradiţia culturală drept „pasăre“, deci o „ea“. Foarţă, ca el însuşi (ceea ce înseamnă şi… mereu altfel, surprinzător, prestidigitator!), zice Tùrturul şi Finìcsa (p. 336-338), cu o justificare glumeţ-frazată la subsol: „Din raţiuni (nu numai prozodice, desigur […]), Phoenixul (care e, totuşi, o pasăre) a fost feminizat şi «românit», întrucîtva, sub forma de Finìcsă, iar Turtureaua va fi ajuns ce era ea în latineşte: turtur – aşadar, un masculin (şi, ipso facto, un mascul, un bărbătuş)“ (p. 336). Ne putem amuza şi la gîndul că acelaşi s-a mai ocupat cîndva, pe larg, de Texte pentru Phoenix… Acum, într-o versificaţie mai sobră, aparent mai „cuminte“, lucrează cu inovaţii lexicale, cu tăieturi de vers surprinzătoare în registru mai „sec“, cu vocabule identice în rime, dar doar omofone („dar“ conjuncţie şi „dar“ – cadou etc.), cu alte jocuri de cuvinte, ca-n „Frumuseţea este făr’/ Adevăr şi-un adevăr/ Fără ea-i neadevăr“ (p. 338 – în splendidă îndepărtare graţioasă de „Truth may seem, but cannot be;/ Beauty brag but ’tis not she;/ Truth and beauty buried be“).

Nu citez aici toată transpunerea lui Foarţă (poemul are 13 catrene şi 5 terţine). Totuşi – măcar strofa cu „unimea“ inventată pentru reunirea amorezilor într-o fiinţă unică: „Într-atît de dragi şi-au fost/ Unul altuia,-n unimea/ Dragostei, că,-n ei, doimea/ Îşi pierduse tîlc şi rost“ (p. 337 – pentru: „So they lov’d, as love in twain/ Had the essence but in one;/ Two distincts, division none:/ Number there in love was slain“). De citit – fireşte – şi celelalte două versiuni: „S-au iubit ca pentru doi:/ În iubire strîns uniţi/ El şi ea, nedespărţiţi,/ Unu-au devenit din doi“ – L.V. (p. 330); „Doi în unu-au încăput,/ Dragoste făr’ osebire/ Şi fără de împărţire:/ Numerele-au dispărut“ – G.V. (p. 333)…

Am început de la „integrala“ W.S./ G.V., apoi povestea s-a tot lungit, s-a ramificat, a ajuns departe.

Între timp, echipa n-a stat degeaba. Pe strategul vastului şantier îl ştiam interesat şi de contemporanii lui Shakespeare, şi de minorii elisabetani şi post-elisabetani, aşa că nu e de mirare că a demarat iute şi degrabă o serie Christopher Marlowe, din care au apărut deja două volume: Opere I şi II (Ediţie coordonată şi îngrijită de G.V. şi Nicoleta Cinpoeş; I: Didona, regina Cartaginei, Traducere, prefaţă şi note de Anca Ignat, Masacrul de la Paris, Traducere, prefaţă şi note de G.V., Editura Tracus Arte, 2022; II: Doctor Faustus şi Arden din Faversham, Traducere, prefaţă şi note de G.V. în ambele cazuri, şi Poeme, Traducere, prefaţă şi note de Anca Ignat, aceeaşi editură, 2023).

În paralel – Ben Jonson, Comedii I (Ediţie coordonată şi îngrijită de aceiaşi G.V. şi Nicoleta Cinpoeş, Studiu introductiv de Emil Sîrbulescu, Volpone, Prefaţă de Pia Brînzeu, Traducere şi note de G.V., Alchimistul, Prefaţă de Pia Brînzeu, Traducere şi note de Lucia Vorona, aceeaşi editură, 2022).

Să ne reamintim că Volceanov transpusese mai demult în româneşte şi Femeia omorîtă cu blîndeţea de Thomas Heywood şi Ducesa de Amalfi de John Webster (ambele cu prefeţe de Dumitru Dorobăţ, Editura Institutul European, 2004, 2005)…

Tot între timp – două ediţii de Festival Internaţional Shakespeare la Craiova, în 2022 şi 2024: spectacole de tot felul, tradiţionaliste şi mai ales contemporaneiste, „serioase“ şi carnavaleşti, bufe, „de stradă“ sau „de piaţetă“, în săli de spectacole sau pe scene improvizate, în parcuri, în spaţii din hoteluri, într-o biserică luterană sau într-un „sat Shakespeare“/ „S. Village“, reconstituire de atmosferă elisabetană. Şi expoziţii, lansări de cărţi la temă, dezbateri despre Bard.

În 2024, sînt invitat la „Sesiunea de shakespearologie“, organizată de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru – Secţia Română. Printre participanţi – John Elsom, iniţiatorul conferinţei londoneze Is Shakespeare still our Contemporary? (= Mai este Shakespeare contemporanul nostru?) din 1986, omagiu lui Jan Kott, autorul polonez al celebrei cărţi al cărei titlu îl punea sub dubiu, de fapt relansîndu-l (culegerea cu titlul conferinţei a apărut în 1989 la Routledge, „edited by John Elsom“; în româneşte – la Editura Meridiane, în 1994). Fost preşedinte al International Association of Theatre Critics – IACT (acronimul englezesc; după versiunea românească – AICT), astăzi onorific, Elsom descinde la festivalul şi la colocviul de la Craiova la cei 90 de ani la care a ajuns. Seniori sînt şi britanicul Ian Herbert şi sud-coreeanul Yun-Cheol Kim, şi ei foşti preşedinţi IACT/ AICT, astăzi onorifici, canadianul Michel Vaïs, secretar general mulţi ani, Maria Shevtsova, rusoaică stabilită în Anglia, universitară britanică şi internaţională, cu numeroase roluri administrative în IACT etc. Prezidentul la zi, americanul Jeffrey Eric Jenkins, contribuie cu un mesaj video. Alţi participanţi străini şi români, în carne şi oase sau filmaţi în prealabil. Organizatoare principală şi moderatoare: Ludmila Patlanjoglu.

Alte cărţi shakespeariene româneşti recente:

• Povestirile lui Horatio – portrete şi mărturii ale maeştrilor scenei europene a lui George Banu (Editura Tracus Arte, 2021), şi despre Shakespeare, dar nu numai despre el: asemeni prietenului lui Hamlet, cel care, după moartea prinţului danez, rămîne să povestească despre el, criticul româno-francez şi-a asumat rolul de martor, relatîndu-şi întîlnirile cu mari regizori europeni, cîţiva dintre ei – de-ai noştri: „Înspre ora finală, inevitabilă, mă distribui pe mine însumi […] în rolul lui Horatio, căci viaţa ce se sfîrşeşte e «Hamletul», prinţul meu!“ (p. 9); „redau aici cuvintele şi impresia produsă de artişti asupra însoţitorului care am fost! Şi mă asimilez cu Horaţio“ (p. 14). Gînduri testamentare. G.B. s-a stins din viaţă pe 21 ianuarie 2023…;

• Însoţindu-l pe „Richard III“, carte-album de Mugur Arvunescu (Oscar Print Editură/ Tipografie, 2022), reconstituire a marii montări a lui Mihai Măniuţiu de la Teatrul Odeon, din 1993, de către unul dintre cei mai valoroşi actori ai trupei, care adună afişe şi fotografii din spectacol şi de la repetiţii, schiţe de costume şi imagini cu manechine purtătoare, mărturii ale celor implicaţi în operaţiune, ecouri de presă româneşti şi din turneul britanic din anul următor premierei, 1994, completînd unde e de completat cu informaţii şi cu evocări de atmosferă, preluînd rolul narativ principal în cîteva dintre capitole, mereu cu pasiune şi cu conştiinţa că participă la construcţia unei capodopere scenice (cartea făcînd parte dintr-o trilogie a lui M.A., alături de evocările spectacolelor lui Alexander Hausvater …au pus cătuşe florilor… după Fernando Arrabal, din 1991, şi La ţigănci după Mircea Eliade, din 1993)…