MIRCEA MOŢ, A CITI ŞI A RECITI

– Te înscrii la masa de Ziua Învăţătorului?

Ziua Învăţătorului avea loc în fiecare an la 30 iunie. Se terminau cursurile şi serbările de încheiere de an şcolar şi toţi dascălii patriei se pregăteau de binemeritatul concediu. Ziua Învăţătorului însemna,, înainte de toate, o adunare solemnă, la care participau toţi dascălii în sala cea mai încăpătoare din localitate. În H., festivitatea avea loc în sala „Metalurgistul“, împodobită prin strădania învăţătoarelor, care se dovedeau cele mai disciplinate şi mai harnice dintre toate cadrele didactice. La prezidiu luau loc reprezentanţii municipiului, în primul rând secretarul Eugen Varlam, cu cămaşa lui răsfrântă peste gulerul sacoului, fără cravată, aşa, muncitoreşte, „cum ne şade nouă bine“, apoi reprezentantul judeţului, care citea un cuvânt de salut adresat profesorilor, educatoarelor şi învăţătorilor, şi, mai ales, directorii acelor şcoli care se remarcaseră prin rezultate deosebite. După cuvântul reprezentantului judeţului, luau cuvântul câţiva directori şi cadre pregătite din timp să vorbească, cuvântarea lor fiind verificată cu toată atenţia de către Bebe Urdea, activistul care răspundea de învăţământ. Urma o masă festivă, partea mult aşteptată, pentru care fiecare dascăl contribuia cu o sută de lei, bani daţi cu plăcere, fiindcă, în ajunul festivităţii, cadrele didactice se bucurau de nişte prime anuale de câteva sute de lei, în funcţie de vechimea şi salariul fiecăruia.

– Te înscrii la masa de Ziua Învăţătorului?

Secretara şcolii aştepta răspunsul, gata să scrie în dreptul numelui meu un da sau un nu.

Dacă nu mă duceam, mare lucru nu mi se întâmpla, oricum secretarul cu propaganda mă luase la ochi şi nu aş putea spune pentru ce, poate pentru simplul fapt că din liceu intrasem direct în facultate, fără să am experienţa uzinei, ba mai doream şi să mă înscriu la doctorat.

Dacă participam la masa festivă, mă bucuram de câteva ceasuri plăcute cu unii colegi la un grătar şi la berea de rigoare, la o masă retrasă, departe de sobrietatea mesei invitaţilor noştri, a căror consumaţie se achita fireşte din suta de lei cu care contribuia fiecare participant.

– Da, mă înscriu, i-am spus secretarei, şi i-am dat bancnota cu chipul lui Bălcescu Nicolae.

Până la masa festivă sau „tovărăşească“ trebuia să participi însă la festivitatea propriu-zisă. Când am ajuns, sala „Metalurgistul“ era aproape plină.

– Stai cu mine, mai în spate!

Pe inspectorul de istorie l-am cunoscut întâmplător, fără să ştiu că profesorul acela înalt, care răsfoia plictisit o revistă în aşteptarea directorului nostru, este inspector. Nu ne-am împrietenit, dar lecturile ne-au apropiat oricum.

M-am aşezat lângă el, aşteptând începerea festivităţilor, a ostilităţilor, cum le numea el îngăduitor, în aşteptarea paharului cu vin de după.

– Nu durează mult! Eu i-am făcut lui Solomon Lazăr cuvântarea şi e scurtă şi proastă, mi-a mărturisit el râzând.

Festivitatea a fost deschisă într-adevăr de Solomon Lazăr, şeful secţiei de propagandă a comitetului judeţean de partid, un bătrânel insignifiant, care privea sala indiferent, obosit, însă dornic să se achite cu cinste de sarcina încredinţată.

– Să nu crezi că e ramolit, nu, e vulpoi bătrân, are un glorios trecut politic!

Solomon Lazăr a început să citească, rar, parcă pentru a consuma cât mai mult din timpul rezervat Zilei Învăţătorului din primul meu an de învăţământ.

– Stimaţi tovarăşi! În acest an şcolar, ziua învăţătorului are loc în atmosfera de efervescenţă intelectuală generată de magistrala cuvântare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, rostită la…

Solomon Lazar îşi citeşte netulburat cuvântarea. Fiind ziua învăţătorului, nu se cuvine să-l amintească doar pe El, ci şi pe Ea.

– Recunoştinţa tuturor slujitorilor şcolii româneşti se îndreaptă în acest moment către tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savant de renume mondial, om şi mamă…

Mă uit la Ovidiu P.

– Trebuie să recunosc cinstit că nu am fost original, aceste cuvinte s-au mai spus!

Apoi Solomon Lazăr aminteşte rezultatele deosebite înregistrate de şcolile din judeţul nostru. Cei mai în vârstă ştiu că sunt menţionate aceleaşi şcoli, cu directorii lor de frunte, unii de pe vremea raionului şi cu un glorios trecut didactic. Dar este Ziua Învăţătorului, este cald şi bine, şi pe toţi ne aşteaptă vacanţa. Mă simt şi mândru auzind atâtea laude, cu toate că nu am decât un an de activitate.

Ovidiu îmi ghiceşte gândurile:

– Să vezi ce dur va fi materialul de analiză din toamnă, de la consfătuiri.

Într-adevăr, parcă peste vară, aceiaşi dascăli şi şcolile lor s-au schimbat în rău. În toamnă se dau exemple negative şi se ameninţă fără de reţinere, amintindu-li-se dascălilor că aceia care nu vor face totul n-au decât să plece din şcoală, într-o vreme se spunea chiar că avem o întreagă armată de cadre care le vor lua locul.

Acum este însă bine, este ziua dascălilor şi ei trebuie lăudaţi, nu-i aşa? Ceea ce şi face Solomon Lazăr, care le doreşte educatoarelor, învăţătorilor şi profesorilor o binemeritată vacanţă.

După aplauzele furtunoase, ne pregătim să ascultăm cuvântările celor mai de seamă dintre noi, dar Solomon Lazăr nu pleacă de la tribună.

Ovidiu P. păleşte, prăbuşit pe scaun. Ce m-a păcălit! Cuvântarea nu este chiar atât de scurtă!

La tribuna oficială este puţină agitaţie. Eugen Varlam îi face semn lui Solomon Lazăr, apoi, resemnat îl priveşte tâmp.

Solomon Lazăr îşi citeşte netulburat cuvântarea. Fiind ziua învăţătorului, nu se cuvine să-l amintească doar pe El, ci şi pe Ea.

– Recunoştinţa tuturor slujitorilor şcolii româneşti se îndreaptă în acest moment către tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savant de renume mondial, om şi mamă…

Ovidiu P. geme înfundat:

– Nenorocitul!

Nu vreau să cred că inspectorul de istorie se referă la conducătorul ţării!

Solomon Lazăr laudă din nou învăţământul din judeţul nostru şi aminteşte rezultatele şcolilor cu directori de excepţie.

Eu încep să pricep, cu toate că încă nu am obţinut definitivatul în învăţământ.

– Doresc tuturor educatoarelor, învăţătorilor şi profesorilor din judeţul nostru o binemeritată vacanţă!

– Nenorocitul, geme din nou inspectorul. Nenorocitul citeşte toate cele trei exemplare.

Ovidiu P. îi dăduse lui Solomon David toate exemplarele dactilografiate de Lenica de la inspectorat şi el le citea conştiincios. Noi aplaudăm ca să priceapă Solomon Lazar, dar el nu pricepe.

Sala clubului „Metalurgistul“ e in delir!

– Recunoştinţa tuturor slujitorilor şcolii româneşti se îndreaptă în acest moment către tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savant de renume mondial, om şi mamă…, continuă şeful secţiei de propagandă.

Ovidiu P. e transpirat şi palid. Nu cred că e doar speriat, ci şi uimit.

– Doresc tuturor educatoarelor, învăţătorilor şi profesorilor din judeţul nostru o binemeritată vacanţă!

În sala impunătoare a clubului muncitoresc s-a făcut tăcere. Nu mai aplaudă nimeni. Secretarul Eugen Varlam aşteaptă încordat privindu-l pe Solomon Lazăr, care şi-a scos ochelarii, i-a pus tacticos în etui şi, după ce a aranjat tacticos teancul de foi citite, s-a îndreptat spre locul său din prezidiu.

Au cuvântat apoi directorii stabiliţi, dar asta conta mai puţin. Era doar sărbătoare, era Ziua Învăţătorului!