La coborîrea în infern nu este nimic de spus dar cel lovit în centru
Poate folosi cablograma replica secretă pe care mîna lui încă vie
Poate aplica o artă a morţii un antidot la forţa vicleană care l-a anihilat
Dacă va scrie cu viteza fulgerului un blestem eficace o contra-moarte
Odată trimisă prin cablogramă ea îl atinge brusc pe cel de sus
Care tocmai savura prăbuşirea vechiului inamic
Căderea este instantanee aproape în acelaşi timp cu cel anihilat primul
O lovitură inversă revanşa scorpionului cum un mare maestru mută
Tocmai cînd adversarul vedea victoria cu ochii minţii.
Cu aceiaşi ochi cel viu vede cum moartea vine printr-o cablogramă
În clipa neagră a fericirii.
Este indescifrabil dar poţi citi uluit mesajul.
Teme-te la 5 secunde după moartea celui pe care l-ai urît.
O amprentă uitată pe plajă o ectenie de aplauze pe celălalt ţărm
Poate căluţul de mare ieşit la plimbare cu părul unei fetiţe
Poate bătrîna ce-ţi prepară la cafea otrava perfectă
Tiranul care-şi ascunde economiile în cutia poştală
Cu gînduri care nu ating mai nimic din ceea ce oamenii îşi doresc
Puterea lor mică faima lor roz femeile lor retuşate
Circumcizia finală mlaştina unde porcul ţepos se întoarce-ntr-o rînă
În aşteptarea unui vermut cu măslină.
Vine ea ziua cînd oamenii vor iubi greaţa
Vine el anul cînd nu va fi deloc bine să mori
Vine ea mama întîrzierii să aducă vestea în dinţi
Vine unul să ridice corespondenţa chiar dacă nimeni n-a lipit timbre.
Scrisori care plac cel mai mult după o sută de ani.
În această carte scrie că trebuie să mori dar n-o fă
Sînge ca să intri sînge ca să ieşi (împrumut)
În puţine cuvinte o poţi face dar n-o fă
Încă ne mai putem spune ceva fără disperare
Chiar dacă amîndoi sîntem periferici şi am ales să fugim de lume
Cum ai vedea un cap dînd ture de stadion în timp ce mulţimea aclamă
Trece un cîine cu o pancartă agăţată de gât scrie cer liber
Un ins demonstrînd împotriva timpului cu o durere în piept
În vreme ce toţi ceilalţi nu văd decît alergarea
Crezi că asta e viaţa ta acolo unde alţii cred că e doar poezie?
E bine să pui întrebări dar uneori ascund ceva necurat
Cuvintele dacă sînt lupi atunci să facă treaba pentru care au fost trimise.
lui Ion Monoran
E o dimineaţă numai bună să zbori. Te ridici din somn penaţii
Îţi fac semne prietenos cartea căzută lîngă pat îţi şopteşte
O cafea numai bună te aşteaptă la masa ta preferată
Recunoşti vocea eroinei care te-a mîngîiat toată noaptea
Ai visat că eşti aşteptat la ultima întîlnire urale şi strigăte
Muzici pentru eroul discret dar oamenii vor sărbătoare
Vor o bucată din podul palmei cu care mîngîi de obicei
Nu ai încotro ieşi pe stradă eşti recunoscut numele tău
Coroniţa de lauri pe frunte ia foc n-o poţi arunca
Pe sub pod curg Bega şi vieţile noastre cîndva
Scoţi din buzunarul de la piept o bucată de pîine
Scoţi ziarul de mîine citeşti într-o limbă uitată
Tu vei fi azi bucuria flămînzilor icoana pe care toţi o calcă-n picioare
Atît de curată e dragostea lor – îşi fac loc în inima ta
Cuţitul strălucitor te bucură ca atunci cînd copil te vedeai în lama lui scurtă
Zîmbeşti şi zîmbetul tău intră în manuale pînă la următoarea trezire.
Crezi că este necesar să punem în paranteze credinţa noastră
Din copilărie că la sfîrşit vom fi apăraţi tocmai de cei pe care i-am uitat?
Pe cine am uitat mă întrebi amuzată? Umorul tău mă aduce cu picioarele
Pe pămînt dar grijile nu au dispărut – sîntem încă aici unde
Pămîntul este presărat discret ultima oară pe ceva care ne acoperă
În ploaia veselă de toamnă sau de vară nebună dacă avem noroc porcesc
Să nu se murdărească doamnele care ne-au citit cîndva cu degete atente
Poate şi regizorul căpos care îmi apărea în vis cu zîmbetul pe buze
Al unui actor ieftin să mă anunţe ca lumea e de el făcută şi că tot
Pămîntul din scenă e al lui – cu puţină şansă am putea închiria o grămăjoară
Pentru nevoi urgente. Să cer o paranteză cum a spus filozoful o pauză
De la ploaia care citeşte tot ce am scris cîndva ca simplu spectator
Şi să mă rog pentru cei pe care i-am uitat. Fă-o şi tu – ei, nu.
Altădată trecutul avea un sfîrşit aşa cum am ştiut la cinci ani că locul
Naşterii mele e un arsenal de amintiri înjosite un biet trup fără piele
Lumina m-a creat în joacă şi tot în joacă am făcut-o un cerc fără centru
După care alergam prin praful istoriei sau ce crezi tu că este istorie, maestre
Ochii mei au studiat de natura rerum manierismul atroce am mirosit
Un contraviitor umilit de proză şi epică în strigătele de alalà ale gregarilor
(împrumut) Am prezentat fişa de post a unui poet de doi bani un capaneu
Cum discutau de curînd două femei în piaţa de peşte sau poate doar una
Obişnuită să creadă că totul are un preţ o etichetă un cost în neasemuita
Noastră tandreţe când credem că sîntem împrumutaţi de viaţă pe viaţă
Şi nu bănuim că sîntem de fapt în locul unde pregătim „lucrări şi fapte
Ale uitării şi temerii“ ale ficatului şi epifizei din îngîndurata mea luptă
Sau ce crezi tu că este, maestre, o confruntare bizară cu alt contraviitor