România literară

Numărul 13-14 al revistei România literară este consacrat în totalitate omagierii personalităţii directorului său, criticul Nicolae Manolescu. În mod firesc, în logica pragmatică a construcţiei unui număr de revistă, aceasta se deschide cu editorialul semnat de primul condei al publicaţiei. De această dată, este vorba de ultimul editorial al lui Nicolae Manolescu, intitulat Dura lex, sed lex?, articol pe care autorul îl pregătise, aşa cum făcea de obicei, aşa cum îşi obişnuise de o viaţă colegii, cu o săptămână înainte de apariţia numărului. Şi tot ca de obicei, suntem invitaţi să citim un text vitriolant, fără menajamente diplomatice, în spiritul justiţiar, integru, onest practicat în publicistica sa.

Numărul este surprinzător încă de la prima pagină. Gazetarii profesionişti ai publicaţei, în căutare de texte inedite, au descoperit pe o pereche de bretele ale criticului câteva laconice însemnări. Le citim şi ni-l imaginăm pe autor, cu zâmbetul său maliţios, cum caligrafiază minusculele litere care configurează un veritabil dacalog al lucrurilor plăcute, dar şi al celor dezagreabile care i-au colorat viaţa cu nuanţe de la optimismul roz-bombon, la negrul cel mai sumbru. O ediţie critică a scrierilor sale va trebui să aibă ca motto aceste câteva rânduri memorabile.

Din nenumăratele interviuri pe care Nicolae Manolescu le-a acordat de-a lungul vieţii, redacţia s-a oprit la un text intitulat Generaţia ’60 şi contextul politic, interviu realizat de Teodora Stanciu şi difuzat la Radio Trinitas, în luna iunie 2020, la rubrica „Arca literaturii române“, susţinută de reputatul critic. Opţiunea redacţională este justificată de elogiul făcut aici generaţiei literare pe care el însuşi o ilustrează cu strălucire; o generaţie „excepţională“, cum apreciază criticul. „Cu atât mai importantă este această caracteristică a generaţiei mele, cu cât ea a apărut în viaţa publică într-un moment extrem de dificil, în plin regim communist… Generaţia ’60 a apărut cam din senin şi misiunea ei istorică, de care a fost în bună măsură conştientă aproape de la început, a fost aceea de a readuce literatura română – nu mă refer acum la alte domenii ale artei, unde lucrurile au stat într-un fel asemănător – la un nivel modern şi european deopotrivă.“

Sub genericul Nicolae Manolescu în oglinda contemporanilor sunt publicate în continuare texte semnate de cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, colegi de generaţie, discipoli sau alumni, de regulă membri ai echipei alături de care a edificat în ultimii ani publicaţia fanion a literaturii române. Eseuri şi reflecţii pe marginea operei sale, evocări ale criticului în bătălia sa consecventă, de-a lungul unei întregi vieţi, pentru primatul esteticului în aprecierea creaţiei literare, rememorări ale unor întâmplări notorii, sau ale unor detalii pe care istoria literară nu are dreptul să le omită, toate acestea încearcă să reconfigureze din varii perspective o activitate literară, şi nu numai, derulată pe parcursul a peste jumătate de secol. Unghiurile de abordare sunt, în mod firesc, extrem de diferite, anticipând, în anii care vin, o dezbatere aprinsă pe marginea posterităţii criticului.