Prima carte a lui Cornel Ungureanu, La umbra cărţilor în floare (1975) explorează opţiuni şi tendinţe în critica românească, autorul pornind de la supoziţia că orice foiletonist care se respectă are pe masa de lucru „o ipotetică istorie a literaturii, căreia i se supune“. Proză şi reflexivitate (1977) se situează, cum mărturiseşte autorul, „la mijlocul drumului între lectura imediată şi exegeza plurală“, analizele vizând proza lui Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu, Marin Preda, D. R. Popescu, Al. Ivasiuc sau M. H. Simionescu. În Contextul operei (1978), discursul critic, scuturat de podoabe „impresioniste“, de volute stilistice, e dominat de un ton neutru, sobru, interiorizat. Valorificând un palier documentar consistent, criticul situează opera în context social-istoric, comentând opera unor scriitori din epoca interbelică (Ion Pillat, Lucian Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu), în spiritul comprehensivităţii, prin valorizarea unor metode critice diverse, complementare. O lărgire a ariei de interpretare se regăseşte în Imediata noastră apropiere (1980), carte cu aspect documentar pronunţat, alcătuită din mărturii, confesiuni extrase din depozitarul memoriei individuale şi colective, într-un demers premeditat marginal, lipsit de inhibiţii, ce apelează la procedee ale reportajului în redarea specificului bănăţean, observat în dimensiunile sale mai puţin cunoscute, scriitorii interpretaţi având o valoare exponenţială pentru contextul „bănăţean“. În volumul al doilea, din 1990, specificul cultural al Banatului e completat cu evocarea unor figuri de jurnalişti şi poeţi bănăţeni mai puţin cunoscuţi, prin valorificarea unor pagini memorialistice, reportaje, transcrieri de casete, interviuri. Mitul Provinciei, redat în proiecţie simbolică şi livrescă, e transferat în orizontul lecturilor şi al cărţii, în efigii identitare. O sinteză masivă este Proza românească de azi (1985). Primul volum, Cucerirea tradiţiei, e dedicat prozei „deceniului unu“, analizată şi prin recursul la contexte istorice şi ideologice, de la Sadoveanu la Marin Preda şi la proza lui Vasile Voiculescu. O secţiune e dedicată generaţiei ’60, analizele recurgând constant la criteriul literarităţii, la repere sociologice, psihologice sau psihanalitice, dar şi la unele racorduri comparatiste.
După 1989, criticul se concentrează asupra istoriei şi geografiei literare. Geografia literară redefineşte raporturile dintre Centru şi periferie, explorând câteva noţiuni complementare (provincie literară, Mitteleuropa, exil etc.), după cum istoria literară presupune rediscutarea unor „dosare privitoare la opere uitate, pierdute ori ignorate“ (Nicolae Manolescu). Cărţile La vest de Eden şi Mircea Eliade şi literatura exilului introduc cititorul în literatura exilului, pledând pentru „echilibru al judecăţilor şi reevaluărilor“, dar şi pentru deschiderea unor căi noi ale cercetării în cazul unor scriitori importanţi (Panait Istrati, Eliade, Cioran, Ionescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca etc.). Cartea despre Mircea Eliade explorează aspecte inedite ale operei şi biografiei, într-un stil polemic, viu, incitant. Geografia literaturii române, azi (vol. I. Muntenia) e debutul unui proiect vast de „redeschidere a graniţelor“, dar şi o „cartografiere firească a spaţiilor culturale româneşti“, în care literatura e explorată prin afiliere la criteriul spaţial, geografic, topografia literaturii române configurând un principiu fecund al descentralizării culturale. Istoria secretă a literaturii române (2007) redimensionează fenomenul literar, relativizând poncife ale receptării şi favorizând recuperarea unor aspecte inedite ale textelor literare, prin dezamorsarea unor ambiguităţi şi confuzii, prin percepţia vie, proaspătă a unor opere, scriitori şi epoci literare. Revalorizare, reevaluare, restituire – acestea sunt mecanismele integratoare ale demersului critic ce repune în discuţie canonul literar, revelând, totodată, dimensiuni inedite ale unor scriitori de rang secund. Criticul scotoceşte în zone de penumbră ale literaturii cu intenţia de a „risipi ceţurile ce acoperă anumite zone, idei şi destine scriitoriceşti“ (Dan C. Mihăilescu). Tehnica predilectă, a corelaţiilor, asocierilor, recontextualizărilor favorizează situarea „faţă în faţă“ a unor scriitori (Eliade şi Mihail Sebastian, de pildă), într-un spaţiu literar contorsionat, cu întretăieri de lumini şi umbre. Relectura literaturii române, din perspectiva unor oferte de analiză critică inedite, este credibilă, incitantă, mai ales prin recuperarea unor opere uitate, ignorate, abandonate. O altă carte, Dialoguri. Pagini de jurnal (2021) are un conţinut eteroclit (evocări, dialoguri, corespondenţe, interviuri). Nu lipsesc unele teoretizări ale conceptului de geografie literară, ce are, notează autorul, o „stabilitate un pic mai mare decât istoria literaturii“, hotarele având mai degrabă o vocaţie a unităţii, nu a limitării şi separării drastice.
Geografia literară a României, volumul I (Editura Academiei Române, 2023) e o carte exhaustivă, prin care Cornel Ungureanu desăvârşeşte cartografierea spaţiilor culturale româneşti, recuperând imagini, creaţii, figuri şi zone de interferenţă etnică, într-o abordare sintetică în care se reunesc istoricitatea, dialectica stilurilor şi a influenţelor, a regionalizării, globalizării şi „deteritorializării culturii“. În prima parte, Muntenia şi deschiderile spre sud, scriitorii comentaţi sunt Nicolae Filimon („momentul conştiinţei de sine a literaturii“), Cezar Petrescu şi Camil Petrescu („cuceritorii României Mari“), Hortensia Papadat-Bengescu („drumurile ascunse ale lumii noi“), Ion Marin Sadoveanu („parvenirea ca stil de viaţă“), G. Călinescu („arhitecturile fantaste ale Centrului“), I. Peltz, Eugen Barbu sau „grupul de la Târgovişte“ (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Al. George). O „decuplare de la centru“ e sesizată în cazul unor scriitori precum Nae Ionescu, Panait Istrati, Zaharia Stancu, Nicolae Grigore Mărăşanu. Pagini credibile sunt consacrate unui „arhipelag Caragiale“ (I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale şi post-caragialienii – Urmuz, Eugen Ionescu, Paul Georgescu, Teodor Mazilu, Nichita Stănescu), dar şi balcanismului literar (Anton Pann, Ion Barbu, Ion Vinea, Leonid Dimov, Şerban Foarţă). Principiul „geografiei literare“ exprimă posibilitatea de a reuni scriitori din diverse epoci, influenţaţi tematic şi stilistic de spectrul zonei, căci autori precum Macedonski, Arghezi, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Voiculescu, Vintilă Horia, Marin Preda, Ileana Mălăncioiu, Valeriu Anania, Mircea Dinescu ş.a. stau sub semnul unei „geografii sacre“ sau al unei „geografii profane“. Unei „Oltenii arhetipale“ îi aparţin creatori precum Marin Sorescu, D.R. Popescu, Petru Popescu, Gabriela Adameşteanu, Mihai Zamfir, Mircea Cărtărescu. Sentimentul abisal al culturii pare a fi definitoriu pentru geografia literară a Moldovei, în care se regăsesc scriitori din epoci diferite (Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Pârvan, Fundoianu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, George Bălăiţă ş.a.), în timp ce Bucovina e reprezentată de Hurmuzachi, Flondor, Paul Celan, Mircea Streinul sau Matei Vişniec. Literatura română „din est“ e comentată în capitolul Basarabia şi deschiderea spre Răsărit, scriitori reprezentativi fiind Paul Goma, Radu Tudoran, Ion Druţă, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Leahu, Dumitru Crudu etc. Oscilând între sugestivitatea reveriei critice şi rigoarea demonstraţiei, între erudiţie şi expresivitate, angajat în sinteze exhaustive, Cornel Ungureanu este unul dintre criticii literari importanţi ai culturii noastre.