Adam Zagajewski (1945-2021) a studiat psihologia şi filozofia la Universitatea Jagellonă din Cracovia. A debutat în 1972, ca poet, cu volumul Komunikat. După instituirea la sfîrşitul lui 1981 a legii marţiale în Polonia, Zagajewski, aflat în Berlinul de Vest cu o bursă literară, a rămas în emigraţie. Un an mai tîrziu s-a mutat la Paris. A predat la Universitatea din Houston, în SUA, unde începînd cu 1985 i-au fost traduse numeroase cărţi de poezie (mai recent, Mîna nevăzută şi Asimetrie) şi eseuri (de exemplu, Două oraşe şi Altă frumuseţe). În româneşte a apărut, în traducerea lui Constantin Geambaşu şi Marina Ilie, o antologie de versuri: În căutarea luminii (Bucureşti: Eikon, 2018). Poemele care urmează au fost echivalate după versiunile lor în limba engleză (şi germană, în cîteva cazuri), doar unul fiind confruntat cu originalul polonez, în 2019, de profesorul Kazimierz Jurczak, căruia îi mulţumesc. Precedate de o introducere a editorilor revistei, ele au fost publicate iniţial – cu excepţia ultimului şi cu un rînd omis în cazul altuia – în Poesis internaţional, nr. 1 (27)/2021.

 

Un pribeag

 

Intru-n sala de aşteptare a unei gări.

Aerul e sufocant.

În buzunar am o carte,

versurile cuiva, urme ale inspiraţiei.

La intrare, pe bănci, doi vagabonzi şi-un beţivan

(sau doi beţivani şi-un vagabond).

În capătul celălalt, un cuplu în vîrstă, foarte eleganţi, şed

cu privirea aţintită undeva deasupra lor, către Italia şi către cer.

Întotdeauna am fost dezbinaţi. Omenire, popoare,

săli de aşteptare.

Mă opresc o clipă,

nehotărît la care suferinţă trebuie să

ader.

În cele din urmă, mă aşez la mijloc

şi-ncep să citesc. Sînt singur, dar nu-nsingurat.

Un pribeag ce nu pribegeşte.

Vraja

se stinge. Munţi de răsuflări, văi

sufocante. Dezbinarea continuă.

 

Un rîu

 

Versuri din versuri, cîntece

din cîntece, picturi din picturi,

mereu această-mbibare

tandră. Pe celălalt mal

al rîului, la-ndemîna vieţuirii,

soldaţii mărşăluiesc. O armată neagră,

o armată roşie, o armată verde,

curcubeul de fier. La mijloc, apa

domoală, un val indiferent.

 

Condamnare la viaţă

 

Acele suferinţe s-au sfîrşit.

Nu mai sînt plînsete. Într-un vechi album

te uiţi la chipul unui copil evreu

cu doar un sfert de oră pînă să moară.

Ochii îţi sînt uscaţi. Pui pe foc ibricul,

bei ceai, mănînci un măr.

Tu vei trăi.

 

În frumuseţea creată de ceilalţi

 

Doar în frumuseţea creată

de ceilalţi există consolare,

în muzica celorlalţi, în poeziile celorlalţi.

Doar ceilalţi ne salvează,

chiar dacă singurătatea are gust ca

de opiu. Ceilalţi nu sînt infernul,

dacă îi vezi devreme, cu frunţile

lor pure, curăţite de vise.

Iată de ce mă-ntreb care

cuvînt trebuie folosit, „el“ sau „tu“. Fiecare „el“

e o trădare a unui anumit „tu“, însă

poemul altcuiva oferă

în schimb statornicia unui dialog cumpătat.

 

Clipă

 

Clipele de limpezire sînt scurte.

Există mult mai multă beznă. Mai multă

apă decît uscat. Mai multă

umbră decît formă.

 

Flacără

 

Doamne, dă-ne o iarnă lungă,

şi muzică domoală, şi guri răbdătoare,

şi puţină mîndrie – pînă

veacul nostru se-ncheie.

Dă-ne uimire

şi-o flacără, sus, strălucind.

 

Să aperi poezia etc.

 

Da, să aperi poezia, stilul elevat etc.,

însă şi serile de vară într-un tîrg, unde

grădinile adie şi-n faţa casei, pe trepte,

pisicile stau calme, asemeni filozofilor chinezi.

 

Autostradă

 

Aveam vreo doisprezece ani.

Într-un morman de fiare vechi, sub viaductul autostrăzii

pe care-a construit-o Hitler, cotrobăiam după relicve din acel război, relicve

ale epocii de fier, a baionetelor şi-a căştilor, nu conta

armata, visam la mari descoperiri –

întocmai ca odinioară Heinrich Schliemann,

ce-i căuta pe Hector şi Ahile în Asia Mică,

dar n-am găsit nici baionete

şi nici aur, era numai rugină peste tot,

ura cea brună a ruginii; mi-a fost teamă

că mi-ar putea pătrunde-n inimă.

 

Trezeşte-te

 

Trezeşte-te, suflete-al meu.

Nu ştiu unde eşti,

unde te-ascunzi,

te rog, dar, trezeşte-te,

sîntem încă-mpreună,

drumul încă ne stă înainte,

o dîră luminoasă a zorilor

va fi steaua noastră.

 

Prezentare şi traducere de George State