Michael Hofmann s-a născut în 1957 în Germania, a studiat în Anglia şi predă la Universitatea din Florida, SUA. A publicat cinci volume de versuri, trei de critică (cel mai recent, în 2021, Messing About in Boats), a editat mai multe antologii (printre care The Faber Book of 20th-Century German Poems, 2005) şi este, de asemenea, un traducător prodigios din limba germană, îndeosebi de proză (cam 100 de titluri pînă în prezent), dar şi trei selecţii lirice: Gottfried Benn, Günther Eich şi Durs Grünbein. Celor interesaţi le recomand, în plus, culegerea editată de André Saffis-Nahely şi Julian Stannard, The Palm Beach Effect: Reflections on Michael Hofmann (2013).
Paturile ni-s depărtate ca-ntr-un spital.
Le-mping la un loc. Rogojina din paie
de pe pereţi provoacă un efect de Palm Beach:
cocktailuri cu rom în baruri tropicale.
Aşezarea oglinzii şi a dulapului
aminteşte de-o cameră-n care-am fost fericit.
Sentimentele ni-s mai mici acum, şi mai ferme.
Îţi mărturiseşti o nouă infidelitate. De data asta,
un trombonist. Compătimirile lui delicate…
Toată noaptea vorbim despre despărţire.
Radioul ne trezeşte cu muzakul său.
Cumva de rău augur, l-ai numit alinător.
Sîntem fascinaţi de propria noastră amorţire,
de neputinţa noastră de-a funcţiona. Sexul e un lux,
un export al economiilor fizice sănătoase.
Televizorul rămîne pornit tot timpul.
Realism social ameţitor pentru beţivi.
Un gimnast saltă ca un peşte-n cîrlig.
Praga
– Nights in the Iron Hotel (1983)
Tata scrutează camera de zi luminată
şi spune, „Eşti aici?“… Da, sînt,
într-unul din posomorîtele-i fotolii albe,
c-un picior nu excesiv de obraznic pe masă,
citind Horváth, Tineri fără Dumnezeu. Fără alt comentariu,
el pleacă din nou, buimăcit şi ursuz,
omul invizibil, reprimîndu-şi orice presupunere.
– Acrimony (1986)
Am ajuns, era o zi caldă, în zori, o duminică.
Ei ştergeau pietrişul de pe bilele de boules,
îndepărtînd scamele şi gămălii de chibrit arse.
Arţarii ornamentali din metal roşu, oblici şi-n spirală
ca boabele pe lujeri, captau soarele.
Potirele fîntînilor dădeau pe dinafară.
Cîţiva stropi s-au rostogolit înapoi, cu greu,
duri şi plini, şi-au căzut în bazinul comun,
asemeni corăbiilor depăşind marginea lumii:
apele-agitate, curcubeul mereu impasibil…
A bătut ora opt, nouă. Nici măcar o
adiere pe luciul fîntînilor. Mă dureau ochii
de la plantele argintii aşternute şi florile roşu-aprins.
Cît pe ce să cred postamentul neted, pietruit,
cu textul: Se vor trezi iar la viaţă.
– Corona, Corona (1993)
Noul cimitir din sud-est
se află aproximativ nicăieri
zece staţii cu metroul apoi cu autobuzul
în zigzag prin suburbii
la fel de rele ca Dachau şi sfîrşeşti
tot coborînd c-o staţie mai devreme
la vechiul cimitir din sud-est
cu care se-nvecinează blocuri
grădini de legume autostrăzi iar apoi
e uriaş crapi în iazuri grădinari
beţivi împleticiţi pe poteci luîndu-se la bătaie
lavandă şi trandafiri după colţ
e o cafenea cu etaj
mese lungi lungi şi lespezi de chec
– Approximately Nowhere (1999)
Cînd totu-i spus şi făcut, există şi
întoarcerea voioasă spre tine,
ce pare că e cel mai vechi, mai cald, şi destul de posibil
lucrul cel mai bun pe care trebuie să mi-l reprim,
aproape ca şi cum ai murit,
sau eu.
– One Lark, One Horse (2018)
Prezentare şi traducere de George State