1. Nu e vorba că prefer asfaltul, însă, neavând altă casă, nici măcar la ţară, casa mea de vară este aceeaşi cu cea de iarnă, primăvară şi toamnă.
2. Eu scriu oricum pe telefon, fac asta de ceva timp. Acum câţiva ani, locuiam într-o garsonieră, împreună cu soţia şi fiul meu, şi scriam noaptea la un laptop, pe covor, după ce ei adormeau. Ei, şi la un moment dat, s-a stricat cooler-ul şi făcea un zgomot teribil, aşa că am început să scriu pe telefon. După o vreme m-am obişnuit şi acum numai aşa scriu, pe laptop doar editez mâna finală. Roman nu pot scrie decât acasă, proză scurtă sau poezie am mai scris în vacanţă, mai ales poezie, ţin minte o imagine în care eram tolănit pe un şezlong şi-mi veneau tot felul de versuri în cap, mai luam o gură de bere, mai scriam, mai leneveam, ascultam marea, scriam din nou, era plăcut.
3. Eu de obicei scriu cel mai bine atunci când sunt relaxat, aşa că daţi-mi linişte şi am să vă înapoiez anarhie, în sensul bun, literar, fireşte.
4. Avem un bichonel, Nemo, are doi ani şi este, practic, un membru al familiei – unul care dă des din coadă şi se ţine după noi prin casă. E foarte iubitor puştiul, uneori nici nu mănâncă dacă nu e soţia (adică marea lui iubire) de faţă.