Iscusita magiciană

 

am visat o baracă la marginea unui drum

un fel de hambar cu afişe jerpelite despre alcooluri

doar stâlpii de telegraf mai aminteau de o fostă viaţă

era şi un automobil din Belle Epoque acolo dar fără nicio roată

o maşină de scris pe o tarabă din scânduri putrede

nu prea departe era şi cimitirul de maşini

apoi s-a-ntrerupt şi am visat canioane şi deşert

arbori ninşi de cenuşă râuri de sticlă spartă

rădăcini uriaşe ca nişte crabi

tăieturi de stâncă pentru singurătatea extremă

şi de aici s-a ivit iscusita magiciană în rochia ei stacojie

zburând peste măselele canionului

iscusita magiciană avea ochelari negri de baga

cam de o sută de ori mai mari decât cei obişnuiţi

prin care străbătea lumea cealaltă

nu era însă doar o lume ci de o sută de ori mai multe lumi

iar rochia ei stacojie se rotea într-un cerc în care

doar ea putea să danseze şi să atingă soarele de catran

acum soarele se făcuse o lună roşietică

precum iscusita stăpână cu ochelari de baga

în spatele ei aerul semăna cu o manta albăstruie

iscusita magiciană nu era o crăiasă a zăpezilor

ci a pustiului de stâncă stacojie

părul ei strălucea ca o tundră încâlcită

m-am agăţat în el într-o plasă de pescar şi i-am şoptit

ia-mă cu tine regină a canioanelor

femeie în straturi de văpaie şi cu dinţi de rugină

ia-mă cu tine nu mă lăsa aici

voi picta roşeaţa răsăritului voi zugrăvi peretele asfinţitului

voi săpa în pustiul cărămiziu al singurătăţii tale

şi voi face din el singurătatea mea pentru totdeauna

îngroapă-mă în nisipurile obscure

(dacă mai există pe undeva)

fă-mă şamancă la bătrâneţe sau măcar o mică vrăjitoare de buzunar

rămâi cu mine în spaţiul interzis

dacă nu este vreun tren pentru lumile cărămizii

rămâi aici între găurile lumii anti-lunare

aici unde nu se găseşte fosforescenţă ci doar transparenţă

ţi-aş inventa o coafură de profetesă

ţi-aş croi o rochie babiloniană de negresă

iscusită magiciană querida mea arhiducesă.

 

Kambanaria

 

Pentru Ivan Hristov & Mitko Gogov

1.

Acum cinci ani eram la Sofia

sporovăind în barul Atileus printre lichidele

care ne făceau să devenim flexibili şi vulnerabili.

Despre semidemoni şi semiîngeri,

despre obiectele inimii şi bisturiile cerebrale pe care toţi le ascundem

sau le lăsăm la vedere doar cât să ne apărăm de ceilalţi,

despre cum ne învârtim în cercuri

fiindcă diamantele ne fac răni la genunchi.

Aproape trei zile am stat unii cu alţii ca nişte dragonarzi.

Totul a început într-un automobil

când am cântat un blestem de dragoste pentru urechile a doi poeţi.

Apoi au venit alchimiile

din care am făcut ambrozie pentru spiriduşi şi magiştri laolaltă.

Fiecare a fost în acelaşi timp aproape de moarte şi de viaţă,

fără să mai facă vreo diferenţă de contrapunct.

Încolăceala zilelor şi nopţilor a funcţionat ca necropolă şi botez

pentru poeţii pur sânge.

Un cal arab era încuiat în grajdul din fruntea noastră

care s-a făcut inimă şi torace.

I-am rupt frâurile şi calul sălbatic a fugit în deşertul cu apă vie.

Fii deşucheată, bestie, fii smintită, ca văzduhul fără cifră.

Viteza ta să fie mai tare ca a luminii.

 

2.

 

La început am auzit cuvântul Kanambaria.

O sfântă treime stătea în jurul unui fluier de un metru,

doi bărbaţi şi o femeie care credeau că sunt stâlpnici,

iar fluierul se preschimbase în stâlpul pe care să se caţere

când voiau să îi cânte imnuri lui dumnezeu

atunci când domnul acesta bătrân nu era surd.

La început am auzit cuvântul Kabanmaria.

Era acelaşi cuvânt dinainte,

dar deja suit pe stâlp şi lăsat acolo să dospească,

dumnezeu părea să nu mai fie aşa bătrân,

fiindcă dinţi noi de copil îi crescuseră.

Cei trei stăteau în jurul focului şi coceau porumb

dar şi bucăţi din propria lor inimă ca un cărbune.

La început am auzit cuvântul Kariambana.

Focul intrase în pământ şi făcuse şuvoi de aer

ca să respire toţi prin tunelul din propriul lor craniu.

Apa lumilor dansa, era un peşte uriaş lovind buzele celor

trei căutători.

La început am auzit cuvântul Karibanam

şi am ştiut că alchimia noastră va fi integrală,

un zefir al poeziei dintotdeauna, după ce tumultul s-a rupt

Inimile de cărbune erau acum din nou purpurii,

fluierul de un metru le înroşise la loc,

aşa cum erau pe vremea când niciunul nu se născuse încă

şi nici nu ştia că avea să se nască.

Kambanaria a fost ultimul nostru cuvânt de pe stâlp,

ivit în noua lume zidită de şase mâini şi şase ochi.

 

Tatuata

 

pe braţul stâng un nume gotic de culoarea cernelei

cu rujul se scrie direct pe oglinzi într-un bar stroboscopic

materie stridentă s-ar zice desenată de Toulouse Lautrec

o femeie mânjită cu farduri zâmbeşte de parc-ar fi moartea

ciorapii negri de plasă alunecă pe genunchi

şarpe de licherizia aşteptând să fie mâncat

tatuata stă cuminte fără blănuri fără geacă de piele

c-o haină de camuflaj aruncată peste scheletul de android

în cyberpunk nu mai există jocuri la tonomat

doar travestiuri şi-un pahar cu absint

tatuata scrie cu rujul direct pe oglinzi.