VLADIMIR TISMĂNEANU, IDEOLOGIE, ETNOCENTRISM, GENOCID

Pentru Ion Antonescu şi susţinătorii săi (care nu erau deloc puţini), trecerea Prutului, pe 22 iunie 1941, însemna nu doar reîntregirea ţării, obiectiv comparabil, să spunem, cu prezenţa trupelor finlandeze în prima fază a războiului împotriva URSS. Dar mareşalul finlandez, baronul Mannerheim, nu avea visuri geopolitice despre cucerirea de „spaţiu vital la Răsărit“. Finlandezii au refuzat să instituie o legislaţie antisemită. Mareşalul român era în schimb obsedat de o agendă ideologică statolatră, rasistă şi imperialistă. În mintea sa, era vorba de îndeplinirea unei „misiuni purificatoare“. Ministrul propagandei era poetul şi teologul Nichifor Crainic, autorul, între altele, al unei cărţi de elogiere a statului etnocratic.

Ion Antonescu se imagina un fel de Sf. Gheorghe, biruind balaurul „iudeo-bolşevic“. Evreii, populaţia Roma, cei bănuiţi de simpatii comuniste ori doar de stânga, erau dezumanizaţi. Eliminaţi din umanitate. Viaţa lor nu trebuie ocrotită, ci suprimată. Ilogica totalitară respinge Decalogul. Se putea omorî în voie. Se putea jefui cu impunitate. Infernul nu era Celălalt, spre a relua faimoasa idee sartriană. În totalitarism, Celălalt este sortit Infernului.

Se înfiinţau lagăre de concentrare. Intenţiile şi practicile erau exterministe. Masacrele genocidare n-au întârziat. Transnistria, aflată sub controlul Armatei Române, a fost unul din acele teritorii pe care Timothy Snyder le-a numit Bloodlands. Un tărâm al crimei în masă. Despre comportamentul trupelor române şi rasismul programatic fără de care masacrul de la Odesa ar fi fost de negândit, au scris pătrunzător profesorii Dennis Deletant, Constantin Iordachi, Charles King şi Vladimir Solonari. Îi datorăm scriitorului Ioan T. Morar impresionantul roman „Negru şi roşu“.

Suntem în 2023. Ştim cine a învins pe cine în Al Doilea Război Mondial. Cine a comis deliberat şi sistematic acţiuni genocidare. Nu e sub nicio formă acceptabilă idealizarea unei armate care, urmându-şi orbeşte şi fanatic comandantul, a comis crime de război şi crime împotriva umanităţii. Între cei arşi de vii la Odessa, în octombrie 1941, erau fratele tatălui meu, Abram Tisminetski, soţia sa şi doi copii, o fată şi un băiat, ambii sub 5 ani.

Idealizarea şi eroizarea dictaturii antonesciene a început în perioada stalinismului naţional. Simptomatic pentru constituirea a ceea numesc Ideologia Româna, cultul Salvatorului şi al naţiunii pure şi omogenă era practicat în instituţii precum Centrul de Studii şi Teorie Militară, condus de unul din fraţii dictatorului comunist, generalul Ilie Ceauşescu şi Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă CC al PCR. Prin aluzii transparente şi ambiguităţi elocvente, figura Mareşalului era reabilitată. Chiar un scriitor autentic antifascist, precum Marin Preda, îşi aducea contribuţia în romanul “Delirul“ la această tendinţă negaţionistă. Se recurgea la o filosofie a istoriei în care un presupus destin naţional determina implacabil opţiunile actorilor politici. Protocronismul includea şi continua să includă în avatarele sale post-decembriste, exaltarea Liderului providenţial, a coincidenţei dintre voinţa sa şi împlinirea profeţiilor mesianice. Regăsim aceste teme în zonele putinofile, anti-occidentale, anti-liberale, primordialiste şi anti-moderne.