Cseke Gábor s-a născut la 29 iulie 1941 la Cluj. A terminat Liceul Brassai Sámuel în 1957, după care a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai, absolvită în 1962. După terminarea studiilor universitare a fost repartizat în redacţia revistei pentru tineret Ifjúmunkás (Tânărul muncitor), între 1968-1979 ocupând funcţia de redactor-şef, după care a lucrat ca redactor la ziarul Előre. A debutat în colecţia „Forrás“ a Editurii Kriterion în 1967 cu volumul de poezii Déli harang (Clopotul amiezii), urmat de volumul bine primit de critică Elveszett birtokok (Domenii pierdute, 1969), culminând cu volumul pierderii iluziilor Ellenállás (Împotrivire), 1980. A publicat mai multe volume de poezie şi câteva romane. În 2005 a publicat o antologie selectivă sub titlul Tükörterem (Sala oglinzilor), care adună poezii scrise între 1962-2004.

Este unul dintre cei mai importanţi traducători din literatura română, transpunerile adunate în cele două volume de Kölcsönsorok (Împrumuturi) propunând cititorului maghiar selecţii din creaţia a nu mai puţin de 110 poeţi şi 9 prozatori, la care se adaugă numeroase volume de poezie şi proză semnate de Ovidiu Zotta, Mircea Florin Şandru, Ioan Es. Pop, Ion Dumbravă, Kocsis Francisko, Dan Culcer, Teodor Borz ş.a. Este coordonatorul portalului de literatură şi sociologie Kafé Főnix.

 

 

Toate ceasurile-au stat (Minden óra megállt)

 

nu mă mai cert de-acum cu nimeni

aştept să se-mplinească sorocul

 

nimeni nu-i vinovat de cele-ntâmplate

să ne-ntâlnim avut-am amândoi norocul

 

şi n-am găsit pe-alţii mai buni mai frumoşi

te-am chemat şi-ai venit încrezătoare

 

ai crezut că pot să-ţi fiu atotfăcător

şi te-ai scăldat în vorbe cuceritoare

 

mi-a plăcut postura sus-puşi nătângi

se comportă-aşa când sunt curtaţi

 

nici n-aş mai recunoaşte lumea-aceea

de-al cărei ideal suntem şi azi înfioraţi

 

de pe faţă – ciob fals – mi-a căzut smalţul

şi tu mi te-ai făcut stăpână pe deplin

 

inima m-a făcut să calc strâmb uneori

dar nu ştim cine-i surghiunit în chin

 

toate ceasurile-au stat cu bucurie

viaţa şi-ar lepăda cămaşa de forţă

 

reuşi-voi oare să-i dau mită morţii

care ne pândeşte ca-n noapte-o torţă?

 

Eternele noastre clipe (Örökkévaló perceink)

 

de parcă trâmbiţa învierii mi-ar răsuna

îndepărtat în urechi primăvara atacă

cu pale de vânt îşi suflă cavalul izbeşte

vuieşte furios apoi dispare-n tăcere

asta-i pe-aici rânduiala imprevizibile

îngrămădiri depăşind orice limite

dar undeva-n adânc pe linia principală a visului

scânceşte sufletul sublimat în căţeluş

eşti aici lângă mine te pot pipăi clipă de clipă

văzul nu-i de-ajuns viziunea e înşelătoare

doar căldura atingerii e un mesaj luminos

care mă convinge că mai putem învăţa

cu un ultim efort plin de speranţă

să umblăm să trăim

şi de data aceasta ne mai îngăduie

eternele noastre clipe

 

Resimţire post-petőfiană (Petőfi-utánérzés)

 

e de parcă aş mai fi trăit o dată

şi tocmai aici

aş putea fi un caz clasic de metempsihoză

dar nu s-a întâmplat nimic doar

că pământul e rotund şi se învârteşte

cu noi suntem când jos când sus

să fim veşnic acolo unde

se întâmplă ceva

tătar lobonţ călăreţ al stepei

păcurar de dincolo de munţi bat scutură poarta

ori trec pur şi simplu în goană

peste trupul meu spumegând

călcat în picioare

 

În iarbă-în desiş (Fűben-bokorban)

copiilor mei

 

 

dorm în iarbă şi-ncet un desiş mă împresoară

ca o femeie în pragul plăcerii întâia oară

mă cuprinde mă strânge mă imploră îmi dă

zguduitor mesaj pierim în nimic într-o clipă

de parcă nici n-ar fi fost o zvâcnită-nlănţuire

afecţiunea şi buimaca ei trezire

mâna-i mă găseşte-n tufiş închis în încurcat desiş

de parcă-n bezna de dincolo de crengi pieziş

m-ar privi un ochi vigilent şi-n ritm şchiop călcate

obiele puturoase pe labe – visele mele destrămate

 

m-ar privi un ochi vigilent şi labele cu puturoase obiele

ar umbla cu ritmuri şchioape – destrămate visele mele

 

viaţă de argint (ezüst élet)

 

până-n zori văpaia lunii se stinge

mierea bidonului se varsă pe jos

mai stăruie numai aroma vie

pe aramă-şi schimbă-argintul lucios

 

stau de parcă-aş fi real

crengile grele sprijinite-n cârje mă dor

podoabă-i sunt peisajului autumnal întors

deja spre un adio covârşitor

 

până luna se roteşte-n noapte

solitară făcându-şi inventarul

la viaţă de-argint mă trezesc

dar palid de mort cum e varul

1983

 

veşnic prizonier (örök fogoly)

 

ca un dezertor sufletul goneşte

peste pâraie desişuri îşi pregăteşte

salvarea-n haine sfâşiate gâfâie se-mpleticeşte

e pe punctul de-a leşina dar păstori de suflete

îl iau în pază şi-i insuflă viaţă

devine zeu într-a credinţei ceaţă

prizonier precum cel ce-a renunţat la luptă

surâsu-i mască până-şi adună puterea suptă

pregătit de-o nouă evadare dar încotro unde şi-apoi

îl aduc mereu îndărăt bătut mânjit de noroi

1989

 

Prezentare şi traducere de Kocsis Francisko