prăvale baba cu tata

 

urcăm şi îmi intră pietricele în adidaşi

praf pe gât şi pe piept

mă irit mă scarpin

el merge singur mai în faţă

din când în când se întoarce şi ne aşteaptă

apoi mă iau fiecare de câte o mână

face paşii mai mici, să ne putem ţine

îmi dă zmeură

sus nu găsim decât pietre şi praf

castelul zânelor nu există

zice:

e aici, numai că nu-l vedem noi

trebuie să ţi-l închipui

 

ani mai târziu îi zic să mergem la inelul doamnei

ne certăm rău pe drum şi acolo

simt cum îmi iese durerea prin urechi

şi cuvântul ăsta

prăvale, prăvale, prăvale

 

aş vrea să mai facem un drum

la piatra craiului

acum când încă suntem de aceeaşi vârstă

sau în aceeaşi epocă

sau, mă rog

când am căpătat acelaşi ritm

umăr lângă umăr

să merg din când în când mai încet

ca să aibă pe cine să aştepte

acum cât încă mai avem timp

 

sau poate sus la babele şi la sfinx

să ne bată vântul şi să ne plouă

să facem poze ciuntite

şi să nu avem decât aer de respirat

acum cât încă mai avem timp

 

mă răzgândesc des

putem să mergem oriunde

oricum numai drumul contează

scârţâitul tălpilor pe pietriş

răspântiile

potecile de urcat de-a buşilea

mâna care se oferă când nu mai ai nevoie

 

îi povestesc despre durerile mele

e mereu sincer şi zdrobitor de tăcut

până la verdict

eu sunt prea bătrân ca să mint

şi spune lucrurilor pe nume

asta îmi place

am început să semăn tot mai tare cu el

nasul şi râsul

forma gurii

arcadele

 

aştept ca viaţa mea să o copieze pe-a lui

caleidoscopic

fiica perfectă, mândria familiei

aştept să urcăm la plai

să-mi ceri apă

şi să-ţi dau

 

o manea. inima inimii

 

aş vrea să scriu un ultra-mega poem de dragoste

o saga în versuri care să înceapă cu

înainte să mă spăl pe dinţi

mă gândesc la tine

eşti inima inimii

 

aş vrea să scriu despre călătoria aia

când a îngheţat şi sufletul în noi

lumini ca mierea învăluiau noaptea

colţurile de case se rotunjiseră

eram într-un oraş din transilvania

dar puteam să fim oriunde

eşti inima inimii

 

aş vrea să scriu

o posibilă odă unei pisici moarte şi frumoase. atât:

eşti inima inimii

 

scriu ca să fiu mângâiată pe cap

mângâie-mă pe cap

spune-mi:

eşti inima inimii

 

întoarcerea în Mănăştur

 

ai fost departe

în oraşul în care te-ai muta dacă ar fi să fie

dar nu e

dacă ai pleca în erasmus

dar nu pleci

şi acum recunoşti apropierea

deşi nu vrei să o simţi mai abitir

 

visul tău

să devii cea mai frumoasă voce din gară

să anunţi toate trenurile care pleacă

e pe cale să se împlinească

nici nu ştiu ce e mai grav

small-talk-ul cu semi-necunoscuţi

sau intrarea abruptă în anonimitate

 

tristeţea ta existenţială e o masă în Carrefour

cu ciorbă fără pâine

de la care aştepţi înfrigurat să te ridice cineva

 

studenţia ta

 

e diferită de a părinţilor tăi

ca o postare pe facebook în aşteptare de likeuri

demers autocolonial performativ

la final

după sânge şi vomă

eşti tot tu

doar că altfel

 

autodescriere

cred că ai mâncat un cuvânt

dar eu am înţeles ce ai vrut să zici

ai intrat în studenţia ta

parc-ai fi venit la o cumetrie luminoasă

între cursuri şi cafele

pe insta şi fb ea

imortalizează toate momentele de dragoste

neîmpărtăşită din viaţa ta

 

studenţia mea = tinereţea mea

s-a încheiat

aproape în aceeaşi zi în care a început

şi m-am gândit când va veni primul job serios

când vor dispărea coşurile

totul era psihotic aici, în afara mea

am mers din inerţie şi am mâncat nenorociri

ca-n viaţă!