EUGEN TODORAN CĂTRE RADU STANCA

La trei zile după apariţia Manifestului

• Eugen Todoran.

16 V 1943

Dragă Radule,

Tocmai azi ţi-am primit scrisoarea şi mă grăbesc să-ţi răspund. Am în faţă scrisoarea Cercului Literar către Lovinescu, pe care întâmplător am găsit-o şi eu chiar când apăruse. Şi îmi permiteţi să fac şi eu câteva observaţii.

Prima parte este admirabilă, inteligent scrisă – şi cred că rezumă bine atitudinea noastră literară. De asemeni cred că problema literaturii ardelene în limitele post-maiorescianismului a fost bine pusă – dar s-a stăruit prea puţin asupra ei – pentru că ea constituie obiectul scrisorii – partea actuală care trebuie să stârnească discuţii şi asupra căreia va trebui să revenim cu toată seriozitatea. Aici se pune şi problema boitoşismului¹ care asfixie preocupările literare ale Ardealului şi dacă e nevoie eu sunt gata să mai semnez o dată cele spuse mai de mult în legătură cu „Luceafărul“. (De altfel lui Vasile Netea² nu văd că-i va conveni aluzia pe care aţi făcut-o şi el trebuie să fie primul „condeier“ vizat să se pronunţe. Ca să nu-mi uit: m-a amuzat mult un articol despre el din „Dumineca“ trecută.) Scrisoarea noastră cred însă că are şi părţi care trebuie lămurite. Autorul nu poate fi decât prietenul nostru comun Negoiţescu. Postmaiorescianismul a fost văzut prea mult prin unghi lovinescian – încât foarte uşor cineva ne-ar putea considera simpli acoliţi ai „maestrului“ care nu mai pot constitui un „caz“ nou, iar problema ridicată de noi poate fi considerată ca un aspect al unui proces de mult încheiat – căci subiectul criticii de principii – de atâta timp este Lovinescu. Şi apoi n-ar fi de dorit să aderăm tocmai la deviaţiile maiorescianismului prin prisma lovinesciană. Tot aşa cum unii îşi scuză lipsa de talent prin consideraţii extraestetice – acuzaţii noştri –, alţii îşi scuză aceeaşi lipsă de talent prin formulele bipure – pe care însă tu nu crezi că le accepţi. Dacă nu-l pot aprecia pe Lucian Valea cu „poezia pământului“ pentru că e prea mult pământ şi prea puţină poezie, nu pot aprecia excesele modernismului – numai pentru că sunt deviaţii ale „artei pentru artă“. Independenţa noastră – dacă implică teoria fundamentală a criteriului estetic – nu ne permite să ne infeodăm nimănui – încât în vederea viitoarei noastre atitudini trebuie să ne angajăm mai puţin şi să rămânem mai mult noi înşine. Cred că sunteţi de acord. Dacă apare ceva, şi pot interveni şi eu, să mă ţineţi la curent – că eu nu pot urmări³.

Altă chestiune. Sper că în curând voi deveni şi eu sibian – printr-o mutare a mamei. M-ar interesa cum aş putea schimba şi regimentul. Dacă Regman face ceva, n-ar putea interveni şi pentru mine? Sau dacă ştiţi, să-mi spuneţi şi mie modalitatea – pentru că trebuie făcute demersurile de pe acum.

Cu Victor Iancu nu m-am întâlnit⁴. Dacă-mi puteţi cere – să-mi trimiteţi şi mie un extras „Despre natura valorilor estetice“, că vreau să scriu o cronică. Al tău l-am primit. Aş dori să văd odată revista noastră. Trebuie să stabilim legături mai puternice cu Bucureştiul – când vom merge acolo – desigur că mă veţi caza pe vreo 7 zile – să vedem ce e de făcut. Salutări lui Negoiţescu. Cum s-a soluţionat cearta cu vechiul cerc – căci îl văd pe Oană⁵ prezent?

Cu dragoste,

Eugen Todoran

Pe luni plecăm în manevre la Lipova

1.Derivat ironic (creat de Regman) de la numele lui Olimpiu Boitoş (1903-1954), critic literar, redactor la Luceafărul (1941-1944), a impus revistei o linie neosămănătoristă. Pomenit aluziv în pasajul Manifestului cu Maria Cunţan.

2. Vasile Netea (1912-1991), istoric literar, redactor responsabil al revistei Dacia rediviva (1942-1944). Pomenit aluziv în pasajul cu Ilarie Chendi.

3. În perioada respectivă Eugen Todoran îşi efectua stagiul militar.

4. Victor Iancu (1908-1981), estetician şi comparatist, în perioada respectivă asistentul lui Liviu Rusu la Catedra de Estetică şi Critică literară a Universităţii clujene, cerchist.

5. Semnatarii Manifestului se desprind din compozitul Cercul literar studenţesc „Octavian Goga“ – al cărui preşedinte era Ion Oană – şi formează Cercul Literar. Acestuia din urmă i se raliază şi Ion Oană (1920-2011), istoric literar, traducător al lui Valéry, cerchist.

Transcriere de Ion Vartic şi Oana Goia

Note de Ion Vartic