a2
Sîmbătă
de Marta Petreu
Din cînd în cînd viaţa ne aruncă în faţă
starea de bine
ca unui cîine o halcă de carne
nu ştii ce zi este
poate luni poate vineri
şi nu se întîmplă nimic
astăzi n-a murit nimeni
nu te-a scuipat încă nici un om
astăzi stai în casă ca-ntr-o cetate cu punţile trase
şi-un fel de ceaţă moale de dimineaţă
se roteşte leneş ca o planetă în jurul tău
iar dacă-ţi pui ochelarii de citit şi iei lupa
poţi vedea cum în negura deasă cresc alge mărunte
şi se-nnoadă una de alta în ghirlande de mătase broştească
astăzi gîndurile-s ca melcul
şi n-a murit nimeni
astăzi eşti un corp singur mare încet
astăzi nu te doare mai nimica
astăzi nu ştii dacă-i miercuri sau vineri
şi creşti din tine şi chiar crezi că viaţa-i o turtă cu scorţişoară
şi vezi cu mintea o turmă de vite ce paşte iarba pe dealuri
şi te miri în sine-ţi cum se cuvine
că iarba păscută pînă la rădăcină a doua zi iarăşi e verde
pe planeta asta vie din drumul de lapte
viaţa – ştii pe propria-ţi piele – renaşte din sine şi se umflă
şi tot viaţa – ai descoperit cîndva – poate fi o armată de fier pe şenile
care trece şi arde iarba abia răsărită
şi lasă în urmă
fier şi steril ca sterilul din centura kuiper
viaţamoartea şi timpul bat toba-mpreună
da – starea de bine
din zilele cînd nu se întîmplă nimic
nimeni nu-ţi vesteşte o boală
nici o moarte nou-nouţă la persoana a doua
şi stai şi visezi mori de vînt şi zmeie cu panglici
şi te bucuri – chiar dacă
în tine
ceva o amintire laura peste care crezi că aluneci ca pe gheaţă te străpunge în suliţi
şi nu există scăpare
nu ai cuvîntul care scoală morţii din moarte
nu ai puterea
şi cine o are
te gîndeşti – nu ştii ce lună-i afară – c-a-nflorit păpădia
şi-n lanuri înfloresc macul neghina
că spre seară din salcie cărăbuşii ies bîzîind ca glonţul
şi-apoi alte goange mărunte cît degetarul
că au înflorit sau o să-nflorească galben acăţii
că acasă în grădină cad cu pocnet mic nucile cu coaja subţire
şi în ţintirim ai tăi stau în pămînt ca bulbii umezi de brînduşe de toamnă
din cînd în cînd viaţa îţi aruncă în faţă
ca unui cîine o halcă de carne
cîte-o zi bună
mă gîndesc că ai mei cei mai mulţi au trecut hotarul dincolo
că aici am rămas numai o mînă de oameni
singuri ca o dinastie regală
sau
mai bine
ca o specie rară de păsări ce se stinge sub vreme
îmi dau seama că podul morii e vamă
însă astăzi mi-e bine
nu ştiu dacă-i luni sau dacă e vineri
şi-mi aduc aminte o vorbă veche
că pe toate le duce apa neagră a sîmbetei negre
Din cînd în cînd viaţa îţi aruncă-n figură
ca o halcă de carne unui cîine
o zi cînd pînă şi moartea proprie-i bună
iar dacă te uiţi din întîmplare-n oglindă
îţi vezi capul acoperit de şuviţe verzi ca iarba şi albe
din palme îţi cresc ramuri
şi te gîndeşti că-i tot stare de bine şi faptul că viaţa sfîrşeşte
că nimic nu e veşnic
pentru că
nu-i aşa
sufletul meu cum să facă faţă
la morţile altora la vieţile lor prea curînd retezate
şi nu ştii dacă-i marţi sau e vineri
şi e sîmbătă toată ziua – şi toate se duc
pe apa sîmbetei
lată şi-adîncă
sîmbătă 6 mai 2017