„Ermetismul aparent
implică
o perfectă claritate
interioară.
Poeziile sînt tăiate
în forme regulate,
au muchiile cristalului.
Din geometria lor secretă
emană căldură, tandreţe,
senzualitate“.
Nicolae Manolescu
S-a înecat Budha cu un
bob de orez – spun bătrînii.
Binecuvîntat fie Budha
binecuvîntat bobul, binecuvîntaţi
bătrînii.
Binecuvîntate cuvintele care
ne dau voie să vorbim despre
moarte. Atîţia prieteni am acolo,
încît nu ştiu dacă sunt
mort sau sunt viu.
Visez uneori că istoria se repetă
viaţa se repetă
vorbele se repetă
Alteori nu visez, ca un pumnal
sfîşiind o mătase mă trezesc
cu rouă pe piept.
Ca un cuţit, ca un pumnal
străluceşte gheaţa în inima
mea.
Am iubit, am urît
şi n-a fost destul.
Unde ne duci viaţă
saturată de timp?
Mă bucură copiii crescînd
mă întristează bătrînii murind.
Aici stau, între două anotimpuri
cu crucea pe piept şi hainele
puse în rînduială.
Părul creşte, unghiile cresc
dar n-am timp să observ asta.
Vinul trece, apele rămîn
dar n-am timp să observ asta.
Viaţa trece, numai moartea
rămîne. Dar n-am timp să
observ asta.
Viaţa asta, moarte înceată
Şi viaţa cealaltă, o moarte iute
Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate
Primat să-şi dispute
Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici
Şi nici existenţa nu vrea sã mai pară
Un gol de furnici
S-au săturat existenţele
De-atîta vid
Haide şi tu, prag între dînsele
Să aluneci avid.
Acum nimic
deasupra şi dedesubtul afişului
cu această existenţă
acum jumătate
de plămîn bătînd aerul
strîns de micile litere o
acum totul
fulgii ce sună pe cîmpia încălzită de noi
înşurubînd capacele nopţii
peste oraşele în care
ne-am iubit
Trei
Aici lucrurile se încurcă. Memoria memoriei
Îmi dă, claie peste grămadă, de furcă, doar timbre
Pentru fiecare cuvînt, doar imagini şi scene,
Desene fluturînd sfîşiate în vîrf de antene.
Nu se poate vorbi. Se poate descrie. Cam unu la mie.
Sus se văd zeii jucînd la zaruri necazuri şi haruri.
Am cîştigat datorii. Să trăiesc printre vii.
Sugrum şarpele, să lupt cu gemenii. Ah, să-mi ajut
Fără voia mea semenii. Au dat poartă-n casă
Prin care să-mi treacă mireasă. Şi eu să stau lîngă pat
Orbit şi legat. Să urlu, să cînt, să mor, să nu cadă.
Sugrum hidra lîngă un zid. Zeii întreabă – Nu-i mort, n-a murit?
Atunci feciorul este un stupid. Şi ne-njură?
Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură!!!
Să-i dăruim al beţiilor dar! Să ne-asculte, să-i dăm viziere
Panaşe pentru muniţiile-i laşe! Să-l avansăm soldat.
La instrucţie să-l punem s-alerge după plutonul de execuţie,
Să-l împuşcăm! La pase debile să-i punem ghiulea
Să voteze, de vrea, prin vot secret cu bile.
Mai ştiu şi eu la ce gîndeam?
Ce-i pasă păsării de ram? De rupi din
Codru-o rămurea, ce-i pasă codrului de ea?
Ave moriturus. Imperatores te salutant.
Măcar muream singurul. Astăzi sau mîine
Dar singurul, prostul. Nu ca un cîine.
Prosteşte, făceam. Urechea, ca firul de microfon
Urca din amvon în amvon.
Şi munceam. Muşchii creşteau din prea plinul
Îndatoririi. Umflam zepelinul.
Eram din ce în ce mai roşi şi mai roşii
La cîntat s-au lepădat de mine cocoşii.
Aici, unde noi am ajuns, este mai bine ca binele.
Egali în prostie. Aici este finele.