Marius Florea

Y2K

 

1

 

cruci neon

pe bisericile texane

în care se ascund lideri de cult

lumina roşie cuprinde moliciunea feselor unor femei frigide

ce acum saltă şi perspiră

într-un păcat excitant

cu seva scurgându-se din vagin

de zece ori mai dulce

decât cea a mariajului

 

afară în ploaie

Rorschach

cu pancarta în braţe

THE END IS NIGH

cruci întoarse reflectate

în bălţile pe care le calcă

 

sub oblăduirea logoului corporaţiei digitale

desingned in HD

oficial, verificat

căruia nu ne e teamă să ne spovedim

cruci pixelate

de la compresie

pe grupuri de facebook cybercreştine

postări apocaliptice

din ferme de troli ruşi

tHEE EnDD IS NiGH!!!!!1

 

2

 

scriu poeme pe telefon

dacă aş fi cu adevărat tehnofob

le-aş scrie cu pixul pe foaie

dar ar trece pe lângă mine acea nanosecundă

un Y2K pe care îl tot aştept

ca un milenarist

ar trece cu viteza ameţitoare a autobuzului

percepută prin lentilele

ce derulează peisajul

ambulanţele ar vâjâi pe lângă

n-aş auzi frecvenţa sirenei în schimbare

maiînaltămaiînaltă

mai joasă mai joasă

 

ecranele o iau razna

telefoanele vibrează convulsiv

apoi tăcerea de după focul de artificii

e ca atunci când a căzut metaversul

şi timp de o seară

am avut cu toţii linişte

încă aştept clipa

poate acum este

 

liminal

 

în mod interminabil

mă văd căzând din nou

 

sub texturile acestei virtualităţi

nu există materie

care să mă prindă ca o plasă

doar un spaţiu liminal

 

un infinit transparent

conturează lumea

misiunea te poartă

pe rutele randate

dar la margini

dai de un tremurat frenetic

acolo apar erorile

în fiecare clădire fără acces

sub fiecare petec limitrof de asfalt

se cască vidul

gata să înghită

 

platoul dintre faţade

şi evadarea

un plonjon în abis

fără întoarcere

 

plexiglas

 

vaporwave hipnagogic

umple de vibraţii

vitrina prin care te scurgi

ca un organism virotic

 

relaţia de simbioză pe care o ai

cu manechinul decapitat

când disipat în peisaj

îmbraci ţinuta expusă

 

încarci. ţinta e expusă

o nimereşti în cap

căutând ploaia de cioburi

care să-ţi cresteze faţa

privirea pe care ţi-o aruncă

 

e piatra pe care i-o arunci

lovitura ricoşează

un zgomot de alarmă

ţine de pază

 

plastifiaţi în plexiglas

inundăm raioane

de reverberaţiile

gemetelor noastre