EUGENIA SARVARI, LUMINA LUI OEDIP

Există o lumină aparte în acest spectacol. În unele scene este mult estompată; penumbra domneşte atunci cînd, de pildă, pe fundal sînt proiectate imagini cu pădurea în povestea găsirii pruncului Oedip spusă de Merope sau cînd Tiresias profeţeşte. În alte scene există o lumină de urmărire, care parcă pătrunde în locurile cele mai tainice ale sufletelor celor aflaţi în vizor. Este o lumină crud-necruţătoare, ca însuşi destinul. Pedepsitoare: erinii, împresurîndu-l pe Oedip, „vinovatul fără vină“.

Într-o povestire hasidică se spune că Dumnezeu, atunci cînd omul a păcătuit, a ascuns de el lumina originară. Se mai spune însă că înainte ca sufletul să păşească în această lume, el este condus prin toate sferele, iar la final îi este arătată lumină originară a creaţiei pentru ca spiritul odată întrupat să intre în ea, să se impregneze de ea. Aşa razele ei se vor revărsa iarăşi în lume. Aşa şi ochii lui Oedip – deschişi spre interior, îl tranformă pe orb în far călăuzitor pentru cei rătăciţi în lumea care, iată, se afundă tot mai mult acum în bezne. Acesta pare a fi mesajul ultim din scena în care personajele aliniate, cu pasul uşor, călcînd parcă pe nori, cu ochii legaţi, sînt conduse de Oedip, care a dobîndit privirea lăuntrică.