VLADIMIR TISMĂNEANU, VIRUSUL PERESTROIKA ŞI „EFECTUL DE DEMONSTRAŢIE“

Cetăţenii ţărilor socialiste erau practicieni desăvârşiţi ai dublului limbaj şi ai dublei gândiri. Viaţa minţii era împărţită, iar rezultatul acestui proces chinuitor a fost acela că nici măcar secretarul general sovietic nu mai era convins în întregime de ceea ce proclamase partidul.

Ideologia a funcţionat mai mult ca o instituţie reziduală şi mai puţin ca o sursă de identificare mistică cu autoritatea consacrată. După cel de-al XX-lea Congres al PCUS şi Revoluţia din Ungaria, sloganurile oficiale au sunat ca o succesiune de propoziţii absurde. Singurul efect al postulatelor ideologice a fost o stare generalizată de indiferenţă.

În mod ironic, imperialismul ideologic a rezultat în simulacre de credinţă care erau pur şi simplu un camuflaj pentru vacuumul ideologic. În momentul în care această impostură a fost expusă, întreg castelul s-a prăbuşit.

Aşa cum spunea Havel, „ideologia, ca instrument de comunicare internă care asigură structura de putere a coeziunii interne, este în sistemul post-totalitar ceva care transcende aspectele fizice ale puterii, ceva care o domină într-un grad considerabil şi, de aceea, care tinde să-i asigure la fel de bine continuitatea. Este unul din pilonii stabilităţii externe a sistemului. Acest pilon, însă, este ridicat pe o fundaţie extrem de instabilă. Este construit pe minciuni. Funcţionează doar atâta vreme cât oamenii sunt dispuşi să trăiască în minciună“.

În fiecare societate, cetăţenii au nevoie de un set de valori călăuzitoare al căror ritual asigură linişte şi împliniri lumeşti. Regimurile de tip sovietic au ignorat acest fapt şi au forţat individul să-şi scindeze sufletul între persoana publică şi cea privată. Persoana şi cetăţeanul au fost entităţi diferite în aceste societăţi. Rezultatul s-a tradus în apatie, dezgustul faţă de politică, dependenţă de droguri, interes pentru culturile exotice sau chiar în fascinaţia nazismului, cum a fost cazul anumitor grupuri de tineri sovietici.

De aceea, cineva ar putea să privească extincţia pasiunii mistice drept cea mai mare vulnerabilitate a sistemelor politice comuniste. Aceste sisteme au suferit din cauza unei crize ideologice perpetue, în condiţiile în care promisiunile lor şi-au pierdut cu multă vreme în urmă orice credibilitate. Deciziile lui Gorbaciov au primit un sprijin lipsit de entuziasm din partea acelora pe care dorea să-i mobilizeze. Nu a constituit vreo surpriză faptul că liberalii şi occidentaliştii radicali au fost cei care l-au înlăturat pe Gorbaciov de la putere.

Liderul PCUS a devenit o victimă a propriilor sale politici deoarece a subestimat separarea dintre voinţa pentru schimbare revoluţionară în Blocul sovietic şi conservarea status-quo-ului organizaţional general în regiune. El a omis ceea ce-aş numi, utilizând terminologia lui Mark Kramer, „efectele de demonstraţie“ ale împuternicirii cetăţenilor.

Gorbaciov a subminat ideologia marxist-leninistă. A interiorizat vulnerabilitatea regimului sovietic. Tot el şi-a restrâns capacitatea de influenţă asupra neliniştii pietrificate din interiorul blocului şi federaţiei. A interpretat greşit viziunile societăţilor civile est-europene legate de transformarea regimului şi a fost mai apoi luat prin surprindere de caracterul molipsitor al democratizării – esenţialmente, o alternativă la propria sa viziune.

Potrivit lui Adam Michnik, „virusul perestroika“ a fost într-adevăr cel din urmă ingredient necesar pentru a deschide stavilele disidenţei. Dar, de asemenea, virusul reinventării est-europene a politicii a subminat ireparabil „fenomenul Gorbaciov“, echivalând cu o provocare permanentă, care a împins în cele din urmă schimbarea sistemică înspre chiar colapsul sistemului.

„Efectul de demonstraţie“ transnaţional, intrabloc, transfrontalier al mişcărilor sociale, platformelor politice şi politicilor de stat a accelerat cristalizarea şi articularea conştiinţei revoluţionare nonviolente, mai întâi în rândurile intelighenţiei şi apoi în marea masă a populaţiei.

În contrast cu crizele anterioare ale lagărului socialist, în timpul evenimentelor din 1989-1991, oamenii au ştiut ce se manifesta şi au înţeles deopotrivă ideile propagate.