a15

Alexandra Baneu

Biografia ca hermeneutică

Lucrarea lui Ionuţ Costea, A existat Jacques Le Goff? Biografie, autobiografie, istorie şi memorie (Cluj-Napoca: Argonaut, 2016), este o meditaţie asupra rolului biografiei şi al autobiografiei pentru demersul istoric, care ia ca pretext felul în care omul de cultură francez a abordat această temă de-a lungul carierei sale, atât din punct de vedere teoretic, prin atitudinea ambivalentă exprimată adesea în jurnalele de specialitate, precum şi din punct de vedere practic, în scrierile sale de natură biografică (biografia lui Ludovic al ix-lea şi aceea dedicată lui Francisc din Assisi), dar în special în cele de natură autobiografică (cum ar fi, de exemplu, cartea Avec Hanka, în care acesta îşi povesteşte viaţa alături de soţia sa).

Biografia şi autobiografia s-au intersectat, din punct de vedere metodologic, în opera lui Jacques Le Goff. Ambele trebuiau să evite o formă de mistificare, anume crearea impresiei unui destin, ca şi cum viaţa celui care se mărturisea sau viaţa reconstituită a principalului protagonist al unei biografii ar fi urmărit de la începutul ei o anumită finalitate. Pe deasupra, biografia mai era nevoită să ocolească greşeala de a considera imaginea constituită prin mărturiile despre un personaj drept mai mult decât o construcţie a epocii aceluia. Tocmai această diferenţă este ilustrată prin întrebarea lansată de către Le Goff în anul 1981 în Revista L’Histoire: „A existat Ludovic cel Sfânt?“. Ea nu reprezintă o chestionare a existenţei fizice a regelui Franţei, ci a constructului social şi istoric care a fost Ludovic al IX-lea, regele Franţei în secolul al XIII-lea, în opoziţie cu personajul istoric real. Dar, întrebarea din spatele ei este: ce înseamnă a scrie o biografie istorică?

Răspunsul pe care aceasta din urmă îl primeşte plasează demersul biografic şi autobiografic al lui Le Goff în sfera hermeneuticii gadameriene a istoriei: biografia trebuie să fie o mediere între mărturiile contemporanilor unui personaj, contextul vieţii aceluia şi modul în care acesta este perceput de către contemporanii biografului (p. 40). În alte cuvinte, o bună biografie reprezintă o mediere între trecut (mărturiile contemporanilor şi contextul social în care a trăit protagonistul biografiei) şi prezent (modul în care personajul este conceput de către contemporanii biografului); de asemenea, ea implică o înţelegere a universalului prin particular, individul este înţeles prin intermediul epocii sale, dar şi epoca este mai bine înţeleasă prin urmărirea parcursului unui personaj. Această abordare era reflectată inclusiv în organizarea seminariilor lui Le Goff de la ehess (École des hautes études en sciences sociales) din perioada în care acesta scria biografia lui Ludovic cel Sfânt: marţea erau studiate izvoarele istorice despre Ludovic cel Sfânt, în timp ce vinerea erau abordate teme generale, care permiteau o mai bună înţelegere a epocii acestuia, cum ar fi simbolismului monarhic sau dezbateri privind relevanţa documentelor iconografice din Evul Mediu (p. 42-43). Afirmaţii precum aceea că „un personaj atât de măreţ este produsul societăţii pe care el însuşi o produce“ (p. 46) sau că „tabloul biografic este întregit prin cunoaşterea problematicii istorice a epocii în care personajul istoric a evoluat“ (p. 51) constituie argumente puternice pentru apropierea modului lui Le Goff de a defini biografia istorică de metoda hermeneutică gadameriană.

Autobiografia pare să se încadreze în acelaşi context doctrinar. Ea implică o ancorare a istoricului în timpul său (p. 81), iar observaţia lui Ionuţ Costea cum că Hanka, soţia poloneză a lui Le Goff, i-a deschis acestuia lumea Central şi Est-Europeană şi a contribuit la formarea conştiinţei europene a istoricului (p. 123) scoate în evidenţă o nouă ilustrare a atitudinii hermeneutice a intelectualului francez. Două întrebări rămân, în urma lecturii acestei cărţi. Prima, de natură mai generală, este dacă acest tip de istoriografie, care încerca să găsească relevanţa în faptul individual al biografiei a reuşit într-adevăr. Cea de-a doua, este dacă modul lui Le Goff de a vedea istoria, în general, şi biografia, în special, a fost influenţat direct de lecturi gadameriene, sau indirect, ca urmare a prieteniilor intelectuale ale acestuia.