ALICE VALERIA MICU, MĂRGĂRITARE ÎN MOCIRLĂ
Cu Era lumină, era vînt, recenta carte de proze scurte a Marianei Codruţ (Editura Cartier, 2021) intrăm într-un sistem multidimensional al moravurilor, un şir de ficţiuni dramatice, a căror tensiune e disimulată în secvenţe banale. În episoade cu valenţe sinestezice se perindă viaţa unor femei cu destinul zguduit de bărbaţi abuzivi, de agresivitatea perioadei comuniste, de asprimea unor vorbe. Şocante sunt povestirile cu copii a căror inocenţă e pusă la încercare. E o privire asupra întunecimilor, a lucrurilor ascunse, în naraţiuni ce îşi schimbă brusc atmosfera. Tactica specifică prozei noir e aici utilizată cu măsură în secvenţe prozastice în care gingăşia se converteşte pe neaşteptate în episoade cu un sublim tragism. Sunt 29 de povestiri în care poeta Mariana Codruţ ne reaminteşte calitaţile de prozatoare iscusită, în stare nu doar să susţină interesul cititorului, ci să-i administreze, când se aşteaptă mai puţin, doze mari din înfiorătoarele întâmplări ale vieţii, camuflate îndărătul unor elemente familiare. Nimeni nu e iertat: femeile se prăbuşesc sub greutăţi, sunt în pragul suicidului, copiii asistă la orori sau le suferă chiar ei, bărbaţii sunt dacă nu agresori, victime a căror tragedii sunt rememorate de soţiile supravieţuitoare. O lume în descompunere, un bâlci al deşertăciunilor unde slăbiciunile, viciile, inocenţa, lenea, ticăloşia, puritatea se amestecă, şi, dintr-o mişcare de tastatură, totul se scufundă în ceaţa înşelătoare. Ceea ce e la început în lumină se întunecă odată cu vântul în universul ficţional construit cu atenţie la detalii, o demonstraţie perfectă a esteticii urâtului şi frumosului din om, în proporţii pe care doar „Prinţul ceresc“ le stăpâneşte, aşa cum remarcăm în povestiri ca Mătuşa de lut, Plînsul, Cu peştii în oglinda ierbii, Catelina e o balenă albastră, Noua zi, Extraterestra cu ochi albaştri. Rămânând în graniţele realismului de factură balzaciană, adaptat spaţiului românesc, Mariana Codruţ nu ezită să sfideze, în buna tradiţie rurală, indisolubil legată de spiritualitate, legile logicii în Lupta de sub măr sau Sub teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare, Elevul de la şcoala militară.
Atmosfera citadină şi lumea apusă a satului, ale cărei ecouri se mai aud, sunt materia din care Mariana Codruţ reconstituie tabloul unei societăţi în clar-obscur, cu rare momente luminoase ce funcţionează mai degrabă ca element de contrast pentru spectrul infamiei ale cărei ipostaze punctează naraţiuni încărcate emoţional.
Echilibrat şi fascinant, volumul ilustrează deopotrivă ruralul şi urbanul, personajele sunt un amestec de tragism, adaptare la realităţile maculante, cu note de umor, de o verosimilitate specifică marilor prozatori. Fragmentele de realitate aparent anodină ale volumului compun o structură cu nenumărate sertare unde sunt depozitate repere ale perioadei comuniste, critica adusă sistemului fiind una implicit inserată în parcursul de viaţă al personajelor. Câteva povestiri sunt plasate în perioada strict contemporană, aşa că senzaţia de imersie în propria existenţă e inevitabilă. Vieţile din povestirile Marianei Codruţ sunt o reţea de existenţe străbătută de durere şi milă, de suferinţă şi trădări, ca un organism ce-şi poartă cicatricile şi echimozele ca pe nişte medalii. „Dar, cînd tatăl era acasă, praful se alegea de toate. Era ca şi cum o gaşcă de diavoli puşi pe gîlceavă invada lumea ei armonioasă: fierăstrăul ţiuia poticnit în vreun leaţ, toporul hăcuia cu ură butucii, lama coasei şi a sapei scoteau ţipete sfîşietoare sub cutea mînuită frenetic de el. Şi numai gura lui se auzea în mahala ori peste grădini: ţine lemnul! adă ciocanul! dă-te mai încolo! Se foia continuu, suduia temeinic, se mira înalt, rîdea gîlgîitor, hăpăia zgomotos mîncarea, sforăia…“ ( Întunericul se trăgea în grabă din faţa mamei, p.81).
O povestire cu multe elemente cunoscute şi trăite de cititor e completată de o descriere, un final, o frază ce străluceşte şi, în acelaşi timp, demonstrează că apropierile nu sunt mereu prietenoase, pericolele nu vin din necunoscut, nu au formele ştiute, ci vin de la cei ce ar trebui să ocrotească, precum otrava ascunsă într-un înveliş dulce. Personaje şi cititori, cu toţii traversăm în povestirile Marianei Codruţ un purgatoriu al cărui efect terapeutic zguduie şi impresionează, făcând din lectură o experienţă greu de uitat.