Paul Celan

în traducerea lui George State

 

  

10 poeme din Silnicia luminii
(1970)

 

  

Cine-a venit de partea ta?

Ciocîrliforma

piatră dintru pîrloagă.

Niciun son, doar lumina muribundă o

sprijină.

 

’Nălţimea

se-nvîltorează,

chiar mai violent

ca voi.

 

 

Todtnauberg

 

Arnică, buruieniţă,

licoarea din fîntîna cu

zarul în stea,

 

în

colibă,

 

el, în carte

– al cui nume-a luat ea-n primire

’naintea celui al meu? –,

el, în această carte

înscris, rîndul despre

o speranţă, astăzi,

pentru al gînditorului, în

inimă, un cuvînt

sur-

venitor,

 

fascină forestieră,-nvălurată,

orhidee şi-orhidee, pe rînd,

 

cele crude, mai tîrziu, la drum,

limpede,

 

cel ce ne conduce, omul

care le-aude şi el,

pe jumătate

călcatele poteci

de bîrne în turbărie,

 

jilav,

mult.

 

 

 

Unui frate în Asia

 

Autotransfigurate,

tunurile

se-nalţă la cer,

 

zece

bombardiere cască,

 

o mitralieră-nfloreşte

tot atît de sigur ca pacea,

 

un pumn de orez

îţi moare-n chip de prieten.

 

 

 

Eu te mai pot vedea: un ecou,

palpabil cu tactile

cuvinte, pe creasta lui

adio.

 

Chipul tău se tulbură-ncet,

cînd dintr-odată

luminează ca lampa de clar

în mine, în locul

unde cel mai dureros Nicicînd se rosteşte.

 

 

 

Numai

copii unici

cu fine, mlăştinoase

mirosuri de mamă în gît,

meniţi ca arbori

– ca negri arini –,

inodori.

 

 

 

O extrahalcă de noapte

e partea

fiului ne-

vătămat,

făcut prizonier de

departe.

 

O voce, în mijloc,

capătă chip cucurigînd.

 

 

 

Hală de

producţie:

 

efecte de orbire, în crepuscul,

 

– de tine, închipuie-ţi,

se sprijinea mîna vindecătoare de sub tre-

sărinda lucire –

 

cuvîntul cel protector

în casca presurizată,

un semn în frază,

ca instrument de-aerisire.

 

Sudură-a sufletelor, arc electric.

 

În carcase:

reanimarea

rimatelor, frumoaselor

foale de metal.

 

 

 

Întretăiat, cordonul de porumbei,

dispersate,

puterile florilor,

 

presupus vinovat,

corpul delict Suflet.

 

 

 

Treptat cu o faţă de clovn,

oglindită de neant,

 

boiala Adevăr, albastră de frig,

în gura colţuroasă,

 

pudra de polen degerat pe lucioasa calotă craniană,

jur-împrejurul subţirii bucle de-ntrebare Negru,

 

sprîncenele, sprîncene: crescînd,

doi piepteni de-antene gigantice, doi,

– tu, din plin ţesălata,

din plin resimţita noapte zgrunţoasă Mereumereu –,

deja-n zbor, arcuite,-afară din fulgul de lume,

nici încolo, nici încoá.

 

 

 

Puncte cumulus, noaptea,

pe marile distanţe,

în aşteptare de zei,

 

poalele tale, munte-ncreierat,

în al inimii Tu,

de ei împrejur

spumegate.

 

Din volumul Paul Celan, Opera poetică (II), în pregătire la Editura Polirom

Paul Celan

10 poeme din Silnicia luminii (1970)

» anul XXIX, 2018, nr. 6 (337)