Scriitorul între lume şi operă

 

Mircea Moţ

 

În urmă cu câţiva ani, Sanda Cordoş publica un volum cu un titlu  amintind întrebarea romanticului german Hölderlin despre rostul poeziei în vremurile sărace prin absenţa zeilor şi a sacrului. Dacă menţionez volumul Ce rost are să mai citim literatură (Bucureşti: Compania, 2004) o fac în primul rând pentru faptul că textul de dimensiuni reduse al Sandei Cordoş convinge prin deosebita capacitate a autoarei de a adecva discursul la o problematică mult dezbătută, ce părea că nu aşteaptă răspunsuri. Simplitatea şi farmecul acestui discurs lăsau impresia că limbajul îşi creează el însuşi un referent, cartea impunându-se în felul acesta, dincolo de interesul imediat, ca un volum având dreptul la un  loc aparte în contextul scrisului Sandei Cordoş.

Studiul monografic, ajuns la cea de-a doua ediţie, Ion Vinea. Un scriitor între lumi şi istorii (Cluj-Napoca: Şcoala Ardeleană, 2017), se înscrie în seria unor mai vechi preocupări ale Sandei Cordoş. Autoarea a publicat la editura braşoveană Aula (condusă de regretatul Alexandru Muşina) volumul Alexandru Ivasiuc. Monografie, antologie comentată, receptare critică, supunându-se, într-un fel, canoanelor impuse de colecţia Canon (coordonată de Alexandru Cistelecan) a editurii. În acest volum monografic, autoarea era vizibil interesată de „personalitatea […] excepţională, iradiantă, într-un sens aproape literal al termenului, ţinând seama că fervoare, febrilitate, pasiune şi strălucire sunt termenii cei mai frecvenţi din portretele şi evocările care i-au fost consacrate“. Aşadar, acel „suflu iradiant al personalităţii“ scriitorului prematur dispărut este căutat (şi impus) de Sanda Cordoş, care, din obligaţiile pe care şi le asumă, menţionează doar câteva repere biografice, nu în sensul în care biografia ar explica în fond creaţia, ci ca „spaţii“ unde existenţa se diafanizează şi unde concretul ei se pune sub semnul întrebării, deschizând perspective generoase asupra scrisului. Ambivalenţa şi paradoxurile unei personalităţi artistice deosebite sunt descoperite de autoare, în activitatea de prozator a lui Ivasiuc, dar ceea ce contează cu adevărat este faptul că apropierea de biografic poate constitui un necesar preambul al demersului critic şi o plăcută şi amânată întâlnire semnificativă cu opera. O formulare cum este „Înainte de a începe analiza operei“ nu trebuie percepută decât ca acceptare a limitelor monografiei tradiţionale (simt aici însă şi uşoara atitudine detaşată a autoarei!), de genul „viaţa“ şi „opera“, venită din partea unui exeget care face mai întâi nişte exerciţii necesare, pe „textul” biografic, de acomodare, înainte de a intra în dialogul cu textul propriu-zis. Tocmai de aceea, Sanda Cordoş nu este dispusă deloc să neglijeze anumite laturi ale biografiei lui Alexandru Ivasiuc. Dimpotrivă. Relectura (atentă, sistematică) pe care o are în atenţie universitarul clujean nu se poate dispensa de „recitirea mărturiilor scriitorului“, mărturii care „pun în evidenţă limitele cunoaşterii de sine“, dar şi aspiraţiile unui scriitor cu o personalitate de excepţie. Personalitatea scriitorului devine, din perspectiva Sandei Cordoş, un admirabil text, singurul care nu poate trăda, aşa cum este conturat de autoare, spiritualitatea biografiei. Şi de aici până la operă nu mai este decât un pas! În această situaţie, Sanda Cordoş este pe deplin îndreptăţită să considere că  „biografia scriitorului se lasă citită într-un colţ de operă [...] în povestea unuia dintre învinşii de care Ivasiuc a vrut mereu să se desprindă, în povestea unui ins straniu, constructorul unei mănăstiri ce n-a ajuns să fie cea mai frumoasă, nici cea mai cunoscută, dar care a rămas unică prin nedesăvârşirea ei şi a constructorului care a înălţat-o“.

Cele menţionate mai sus în legătură cu „monografia“ dedicată lui Alexandru Ivasiuc sunt în general valabile şi în cazul cărţii despre Ion Vinea.

Într-un prim capitol, De ce Ion Vinea?, Sanda Cordoş insistă în mod deosebit asupra faptului că punctul de plecare al demersului său îl constituie biografia lui Ion Vinea. Autoarea nu uită să sublinieze, dacă mai era nevoie, că, deşi a avut în vedere „un studiu cuprinzător, monografic“ nu a apelat, totuşi, „la tiparul clasic al genului, care reconstituie prin separarea în părţi distincte viaţa şi opera“. Altceva trebuie reţinut însă. Sanda Cordoş vorbeşte despre „o (re)lectură“ a biografiei  lui Ion Vinea, şi când spune aceasta are în vedere indiscutabil „biografia literară“ a autorului Veninului de mai. Ochiul atent al autoarei descoperă în transparenţa biograficului căi de acces la operă, fiind în acest caz perfect îndreptăţită să vorbească de idei care structurează biografia şi creativitatea, sub semnul unei unităţi spirituale, „pe un principiu al vaselor comunicante“. Principiu care îndreptăţeşte în ultimă instanţă afirmaţia despre Ivasiuc conform căreia „biografia scriitorului se lasă citită într-un colţ de operă“. Citind „textul“ biografiei lui Ion Vinea, Sanda Cordoş este aşadar preocupată de acele momente în care existenţa şi disponibilitatea creatoare a scriitorului îşi găsesc o fericită corespondenţă, luminându-se reciproc, până la un punct. Prin demersul său, Sanda Cordoş prelungeşte opera în existenţă. Sau invers. Distinsul universitar clujean este conştient  că destinul său nu este să şteargă colbul de pe documente rătăcite prin arhive, ceea ce nu înseamnă însă că nu zăboveşte prin biblioteci. Ea îi acordă crezare în primul rând autorului însuşi, apelând la mărturiile lui, ştiind că eventuala subiectivitate a acestuia contribuie la accentuarea profilului acelui text biografic în care crede. Sanda Cordoş nu este interesată să redea cititorului momente mai puţin cunoscute din viaţa lui Ion Vinea, ci de a-l plasa pe scriitor în contextul unor relaţii care luminează semnificativ opera. Atunci când nu dispune de suficiente informaţii, autoarea are la îndemână un „spirit“ al operei, dar şi al existenţei. În notabilele sale predispoziţii narative, bine inserate în demersul analitic, Sanda Cordoş apelează de nenumărate ori la sintagme semnificative, în special la un trebuie, ce revine în lectura textului biografic: „Încrederea în justeţea revoluţiei sovietice trebuie să fi primit lovitura hotărâtoare o dată cu pactul Ribbentrop-Molotov“ (s.n.). În sfârşit, „personajul“ Vinea este previzibil pentru autoare: „E foarte probabil că Vinea trebuie să fi resimţit o puternică lovitură văzându-şi dezminţite [...] opiniile referitoare la pacifismul urss.“ (s.n.).

Examinarea operei literare a lui Ion Vinea („Odată cu Proza antumă a lui Ion Vinea începe reexaminarea operei literare a lui Ion Vinea...“) implică o detaşare delicată, fără polemici, de lecturile anterioare şi de formulări ce deformează specificul autorului abordat. Sanda Cordoş nu este deloc dispusă să judece scriitorul „cu măsura geniului şi a capodoperei“. Ea apelează la o (re)lectură atentă şi convingătoare a prozatorului şi poetului Ion Vinea, selectând texte emblematice, în comentarea cărora rigoarea criticului lasă loc profunzimii şi eleganţei unui remarcabil eseist. Reproduc un fragment din lectura dedicată textului Soarta unuia, care conţine o poetică a lui Vinea: „Antiteza antropomorfizată între cele două surse de lumină şi căldură este explicită, indicând două căi ale creativităţii: una râvnită, a focului şi a pasiunii, care să valorifice «un râu sângeros» şi cealaltă «torcând firul negru al gândului» şi «melancolia lui profund㻓. Aceste două surse sunt pentru Sanda Cordoş concretizări a două opţiuni estetice ale lui Ion Vinea, dar şi un argument pentru un demers ce-şi propune să-l descopere pe Vinea ca autor al unei opere ce permite lecturii critice să se deruleze firesc şi impecabil, dincolo de clasificări şi discutabile ierarhizări.

Mircea Moţ

Scriitorul între lume şi operă (Sanda Cordoş, Ion Vinea. Un scriitor între lumi şi istorii, Cluj-Napoca: Şcoala Ardeleană, 2017)

» anul XXIX, 2018, nr. 4 (335)