Doina Cornea, biografia regăsită

 

Cristian Vasile

 

Doina Cornea face parte din acea categorie de români profund nedreptăţită de societatea în care a trăit după 1989. Mai ales primul deceniu postcomunist a vădit această formă teribilă de ingratitudine. S-a recurs la minimalizarea spiritului său contestatar, exersat timp de mai bine de şapte ani (după 1982) în raport cu sistemul comunist şi, în plus, întreaga sa biografie a fost răstălmăcită cu largul concurs al autorităţilor postcomuniste şi al presei puse în serviciul unei cauze ignobile: macularea vocilor critice, incomode, în special a celor din lumea intelectuală, proocidentală şi prodemocratică.

Arsenalul utilizat a inclus cam toate ingredientele unui război murdar: detractorii s-au folosit până şi de numele soţului (Iuhas) care a fost maghiarizat (Juhasz), astfel încât să „sprijine“ teza trădării de patrie, a acţiunii concertate contra intereselor româneşti. Nu mai conta că cel învinuit fusese o victimă a regimului horthyst în anii 1940-1944, element de biografie ieşit la lumină îndeosebi prin destăinuirile de după 1989 ale Doinei Cornea (dar mărturisit chiar înainte de căderea dictaturii comuniste în cunoscuta Scrisoare adresată unei prietene maghiare difuzată la Radio Europa Liberă – v. Scrisori deschise şi alte texte, Bucureşti: Humanitas, 1991, p. 90). Faptul că o parte semnificativă a societăţii româneşti nu a sancţionat astfel de derapaje inspirate din discursul propagandistic de dinainte de 1989, ba chiar le-a validat într-o primă fază (electoral, moral şi politic), spune multe despre trista realitate a succesului (parţial) obţinut de ideologia comunistă prin crearea „omului nou“.

Treptat, publicistica şi istoriografia autohtone (prin scrierile unor Cristina Petrescu, Ana-Maria Cătănuş ş.a.) au încercat şi au reuşit să străpungă zidul minciunii clădit în jurul personalităţii Doinei Cornea. Un recent apărut volum – datorat lui Cornel Jurju, Doina Cornea – dincolo de zid. Individualitate, autenticitate, opoziţie în comunism, Cluj-Napoca: Argonaut, 2017, 322 p. – se plasează în prelungirea sus amintitului demers de recuperare a unei biografii exemplare. Cartea construieşte, adaugă o nouă treaptă testimonială/istoriografică întru cunoaşterea unui destin supus arbitrariului reprezentat de diverse dictaturi şi regimuri autoritare ce s-au succedat de-a lungul secolului al xx-lea. Dacă un precedent volum de entretiens de acum două decenii – Doina Cornea, Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade, Editura Dacia, 1999, 376 p. – se concentra îndeosebi asupra perioadei de după 1989, cu mai multe restituiri documentare, cartea lui Cornel Jurju are într-un fel ambiţia de a reda „povestea vieţii“ Doinei Cornea atât din perspectiva istoricului, cât şi a celui care se mărturiseşte. Volumul este, de fapt, un diptic: prima parte reprezintă o încercare de reconstituire a biografiei Doinei Cornea (Povestea regăsită, pp. 7 şi urm.), iar cea de a doua (Dialoguri cu Doina Cornea, pp. 133-317) reproduce o lungă serie de interviuri luate de (pe atunci tânărul istoric) Cornel Jurju în iarna 1998-1999. Pentru mult timp aceste convorbiri au fost uitate în sertarele cercetătorului constrâns de alte priorităţi ale vieţii să îşi neglijeze demersul academic circumscris investigaţiei de istorie orală. Într-un fel, întârzierea a fost suplinită datorită altor studii, precum şi a publicării Jurnalului Doinei Cornea (Ultimele caiete, volum editat şi tipărit de Fundaţia Academia Civică în anul 2009).

Unul dintre meritele cărţii lui Cornel Jurju este acela că încearcă să acopere aspecte cumva inedite sau mai puţin cunoscute îndeosebi ale biografiei ce precede momentul 1982 (confruntarea deschisă cu regimul lui N. Ceauşescu), cu o atenţie specială arătată familiei Doinei Cornea (părinţi, bunici, rude mai îndepărtate), precum şi formării sale spirituale. Spre exemplu, deşi cunoscută în general, apartenenţa Doinei Cornea la Biserica Greco-Catolică apare în lucrare în mod ceva mai amănunţit, cu mai toate ramificaţiile sale durabile care merg de la asumarea unei anumite poziţii morale, comportament (compasiunea faţă de victime, cunoaşterea din interior a vieţii unei Biserici a „catacombelor“, clandestină etc.) şi până la înclinaţia spre exemplul sacrificial şi scrierile unor prelaţi precum monseniorul Vladimir Ghika (Doina Cornea a şi tradus Gândurile pentru zilele ce vin şi alte texte spirituale profunde ale cărturarului ortodox convertit la catolicism). Mai remarcăm francheţea deosebită a celui intervievat, care în plus are curajul de a atinge chestiuni delicate, mult timp ocultate şi din raţiuni de prezervare comunitară: de pildă, problema acelor greco-catolici care s-au adaptat oportunist după 1948, ocupând chiar funcţii politice importante timp de decenii, şi care după 1989 au revenit la matcă, fără mărturisiri palpabile ale „rătăcirii“ (cazul scriitorului Ion Brad este pilduitor în acest sens – vezi pp. 170-171).

Particularitatea cărţii lui Cornel Jurju este plasarea fermă a cazului Doina Cornea în sfera opozanţilor regimului comunist şi nu a disidenţilor; în plan conceptual, autorul a făcut o distincţie între opoziţie şi disidenţă (cu referire la România anilor 1970 şi 1980), delimitare ce nu se regăseşte în alte scrieri privitoare la fenomenul contestatar din cadrul regimurilor comuniste; conform acestei perspective, spre deosebire de disident, care ar fi urmărit doar o ameliorare a regimului politic, „opozantul (subl. n.) deceniilor opt şi nouă, categorie indiscutabil minoritară, s-a individualizat prin radicalism: a atacat fără multe precauţii, la nivel de atitudine publică, temeliile ideologice şi politice ale comunismului“ (p. 93). Probabil, dezbaterea în jurul acestei chestiuni sensibile va continua în contradictoriu îndeosebi în sfera publicaţiilor savante.

Ceea ce remarcăm în final este în primul rând opera de recuperare/restituire, chiar dacă târzie, a unor convorbiri ce au darul de a lămuri un parcurs biografic în vremuri tulburi, în care libertatea şi demnitatea au fost strivite. Ca şi în 1982, poate, aceste rememorări se adresează „celor ce nu au încetat să gândească“. Doina Cornea este un „mare român“ care a depăşit zidul totalitarismului mai devreme decât alţii, un român mult timp uitat, ignorat şi chiar negat. Prelungirile acestui tratament nedemn s-au vădit până şi cu ocazia condamnării oficiale a regimului comunist, la 18 decembrie 2006, atunci când Doina Cornea şi fiul său, Leontin H. Iuhas, au fost ţinuţi minute în şir la porţile Parlamentului, în timp ce echipele de zgomot ale unui partid xenofob îşi făceau locul spre sala de plen, unde au şi huiduit discursul prin care regimul comunist era proclamat ilegitim şi criminal. Doina Cornea – dincolo de zid. Individualitate, autenticitate, opoziţie în comunism reaminteşte celor care uită natura malefică a sistemelor politice care suprimă libertatea de gândire.

Cristian Vasile

Doina Cornea, biografia regăsită (Cornel Jurju, Doina Cornea – dincolo de zid. Individualitate, autenticitate, opoziţie în comunism, Cluj-Napoca: Argonaut, 2017)

» anul XXIX, 2018, nr. 3 (334)