Revista revistelor

 

• „Vandalism în curtea lui Eminescu de la Ipoteşti?“ se intitulează articolul lui Gellu Dorian (România literară, nr. 8 din 2018) care ne spune cum biserica din incinta complexului muzeal de la Ipoteşti, care a avut ca particularitate sfinţii cu aureole negre, a fost redecorată – prin înlăturarea picturilor, modificarea acoperişului etc., ca o oarecare biserică de ţară. Gellu Dorian aduce toate argumentele că biserica aceasta este monument istoric, deci orice „renovare“ ar fi trebuit să fie în realitate o „restaurare“, în respectul originalului istoric. Degeaba, biserica a fost mutilată, negrele aureole au fost şterse – iar autorii vandalizării sînt chiar autorităţile ecleziastice care, spune Gellu Dorian, „păstoresc astăzi comunitatea ipoteşteană din punct de vedere religios şi politic“. Ştim că faptele de genul acesta nu sînt izolate, că asemenea crime la adresa culturii şi istoriei noastre culturale se întîmplă permanent. Îmi amintesc, de pildă, istoria Cimitirului din Lancrăm, unde este înmormîntat Blaga, un cimitir de asemenea monument istoric, care a fost pe veci desfigurat prin strînsa colaborare dintre autorităţile locale şi preotul din Lancrăm, iar împotriva pîngăririi şi desfigurării cimitirului nu s-a putut face nimic – pentru că s-au împotrivit autorităţile locale.

Căci, pentru România, trecutul e motiv de invocaţie pioasă şi devastare meticuloasă. (M.P.)

 

• De pe coperta revistei Manuscriptum, numărul 2 din 2017, ne priveşte, tînăr, avîntat şi în blugi, Alexandru Muşina… În interiorul revistei, un fragment din „jurnalul de creaţie“ al poetului optzecist care a murit aşa de tînăr. Alt optzecist pe care l-am pierdut, Traian T. Coşovei, este prezent şi el în paginile revistei cu poeme (prezentare de Cosmin Ciotloş). Am mai citit scrisori ale Hortensiei Papadat-Bengescu către Streinu (prezentare de Mihaela Stanciu) şi ne-am bucurat să vedem recuperat un fragment de roman al lui Vlad Caragiale, nepotul „Nemuritorului“ (cum îi spunea Papahagi lui I.L. Caragiale…). Iar pe clapa întîi a revistei este reprodus în culori un desen al adolescentului Vlad Caragiale, executat în maniera unchiului său, Mateiu Caragiale… căci, pînă la urmă, se pare că „stilul“, ca „afacere a inconştientului“, este determinat genetic. Revista, de colecţie, trebuie citită însă în întregime şi pe îndelete. (M.P.)

 

• Cu un sumar bogat (şi cu o literă un pic prea mică pentru gustul meu…), numărul pe ianuarie al revistei Convorbiri literare se deschide cu un eseu al redactorului-şef, Cassian Maria Spiridon, despre Maiorescu. De citit, ca întotdeauna, rubrica doamnei Elvira Sorohan – în acest număr scrie despre condiţia estetică a poeziei, apoi analizează poeme de Mihai Ursachi. O chestiune deopotrivă teoretică şi de istorie a literaturii, concret, a eminescologiei, pune în discuţie Adrian Dinu Rachieru, sub titlul „Eminescu şi «romantismul tipologic»“.  Critici şi scriitori importanţi din toate părţile ţării, de la Antonio Patraş, Vasile Spiridon, Ioan Lascu, Emanuela Ilie, Dana Schipor la Gellu Dorian, Constantin Coroiu, Ovidiu Pecican, Adrian Mureşan şi mulţi, mulţi alţii, sînt prezenţi cu articole consistente. (R.C.) 

 

În Familia nr. 1/2018, la rubrica Restituiri, citim, ca de obicei, cu plăcere contribuţia la studiile cioraniene a lui Alexandru Seres, dedicată, de această dată, unei mărturii a lui Lucien Rebatet, care conturează surprinzătorul portret al „salonardului“ Cioran. „Are patruzeci de ani […] E un pic mai înalt ca mine […] însă nu mai arătos, uşor diabolic, cu părul brun-roşcat, drept şi cu ochii verzui. E originar din Transilvania şi presupun că are câteva picături de sânge unguresc în vene, deşi el neagă. […] E un pesimist vesel, genul cel mai agreabil, la drept vorbind. […] Ştie tot şi nu se mai lasă entuziasmat de nimic, păstrând doar o admiraţie pur estetică, se pare, pentru câţiva mistici.“ Rubrica Poeziei de Braşov e unul din punctele de atracţie ale revistei. Se detaşează poemele lui Ioan Şerbu, care scrie cu ironie şi nerv despre crizele şi disocierea contemporaneităţii noastre. Se citesc cu profit articolul lui Adrian Gagiu despre noul model de pian conceput de celebrul interpret Daniel Barenboim şi recenzia Mariei Hulber la spectacolul Julius Caesar, regizat de Silviu Purcărete, montat iniţial pe scena Teatrului Maghiar din Cluj, pe baza scenariului adaptat de András Visky după Shakespeare. Reţinem, de asemenea, recenzia extinsă a lui Florin Ardelean la cartea lui Ion Vianu, Frumuseţea va mântui lumea şi alte eseuri şi avertismentul sugestiv al autorului comentat: „Trecutul ne urmăreşte, ca ochiul lui Dumnezeu pe Cain, în subterană”. (Ş.B.)


 

***

Revista revistelor

» anul XXIX, 2018, nr. 3 (334)