Poeme

de Ivan Brull 

 

 

Nume

Trec prin cap ca năluci

glasurile familiei.

Se strigă pe scări, în veri

în trecuturi prăfuite, în frică,

în mare, în balcoane.

 

Nume şi iar nume coagulează

în coridoarele blindate

ale timpului tot ce sunt eu

mă-mping din depărtări până unde mă aflu.

În încăperi, pe-acoperişuri,

şapte vocale se combină,

sar în săptămânile de şapte zile,

în grădini, şuri, dimineţi,

destramă data fixă, fac,

prin pieţe, pe străzi, în fundături,

anonimul calendar al amintirii.

 

Să ne oprim aici

vitrina nu ştie

greutatea istoriilor

pe care, blajină, le-ndură.

 

 

Cădere

Îi cade omului trandafirul

în gol şi Galilei numără

toate secundele visului.

Şi totuşi cade,

trandafirul veşnic cade,

ca pleoapa Evei,

cu lenta parcimonie a

eşecului asumat.

 

 

Memoria

Memoria,

rezonator nerezolvat de unde oscilează

altitudinea în creştere

spre-a deveni zguduire şi vis.

 

 

Fereastră

Sub balcoane erau

perechi de amanţi, pisici încinse

de fierbintea hidrofobie,

resturi încremenite ale recentei

petreceri, îmbibate

de ploaia neaşteptată.

 

Şi tu străbătând noaptea neagră,

udă leoarcă, păşind, demnă şi sigură.

Te întorceai acasă, unde părinţii tăi

migăleau ceva ca să te-aştepte

Mi-ai zis adio şi nu voiai.

 

 

Încă

Fără amplitudine, fără aripi,

fără să tânjesc după spaţiu,

redescopăr originea, mi-nchipui

ca pe-un rest de îngeri timpul meu

şi pacea lui prematură, clipele

când n-aştept nimic

fiindcă a trecutul totul, încă.

 

 

Ieşire în stradă

Deschizi uşa spre stradă

şi treapta ce trebuie coborâtă

pare o trambulină ce te poate arunca

drept în mare.

Strada, excesivă.

abia de-ţi spune ceva.

Opac, se-afundă într-un autism

care-i o lume-ncheiată ce nu se încheie.

Nu există viaţă, poate mişcarea

e un hazard de celule în probă,

un lux al căldurii atomice

adunate, ce-ajunge să dezvolte minuni.

Când cobor în stradă mă lămuresc

N-am descins din înger, am rămas

lângă vălul lui. Aş putea spune

că trăiesc din aer, din slavă.

 

 

Ameninţări

Lacrima din ziua când ai pierdut iubirea,

mulţimile sinucigaşe

pe străzi ca enumerare

de carne absentă,

biciul întâmplător al tragediei,

misterul de pe chipul iubit,

amintirea bucuriei.

 

Cuvântul coapsă,

Cuvântul placebo,

visele fabricate,

hipnoza speciei,

busola oxidată a timpului ce urmează să vină.

Totul arată spre tâmpla ta.

Dar pe dinăuntru.

 

 

Ecouri

Câmpurile aurite (celebre, obsesive)

de aşchia focului căreia-i zicem lumină

 

Toate cristalele apei ce-mbrăţişează

petale, fructe, lunecă suav

spre vizuinile din pământ. Vor să dispară.

 

Sfera mierlelor serbează, atroce,

înalta ivire a distanţei.

 

Doar în ochii mei, ce revin încă

reverberează o altă lume, la fel de sigură.

 

 

Atenţie...

Ai înţeles?

Acum întoarce-te, re’ntemeiază-te

apucă-te de misiunea alchimică

a toarcerii de versuri

exacte, invidioase. Parazitezi

limba, iar cuvântul

e creatorul sorţii. Oh! Tot

ce spui

va modera viitor. Ce simţi

ordonează!

 

 

Pomerania

Sosesc vânturi şi destine din Pomerania

căscături disimulate, ţări pustii.

Cu mâna pe sub palton, pipăi piatra

pe care ea ţi-a pus-o la gât. Era o lună.

Urzeşti peşti de lumină. Te gândeşti la ţestoase

din Tobruk şi din Gata. Încă trăiesc

toţi monştrii şi pe toate scările

sunt ascunşi franctirori.

Cu metalele grele ale idolatriei,

cu instrumentele şi viermii tristeţii,

trebuie să-mblânzeşti zăpada ce te-nfăşoară

inocent, atârnată de furci.

Ai o inimă ce bate departe de casă,

un câine însoţitor de orbi şi o pastişă de iluzii

semicaste semiingenui: lumina înaltă

este mereu inamicul nenorocirilor.

Mi-e cântecul clar şi el luptă în întunericul

ce-ţi va urzi credinţa. Mâine e mâine

şi nu-ţi mai rămâne nimic: viaţa e nouă

acum, că ai premiul vieţii.

(inedit)

 

Traducere din catalană
de Jana Balacciu Matei

Ivan Brull

Nume; Cădere; Memoria; Fereastră; Încă; Ieşire în stradă; Ameninţări; Ecouri; Atenţie...; Pomerania

» anul XXIX, 2018, nr. 2 (333)