Madlena

 

Mariana Gorczyca

 

Am 8 ani, 10 luni şi câteva zile. E Postul Crăciunului. Nu se ţine foarte serios la noi în casă, dar miercurea şi vinerea se mănâncă iahnie de cartofi cu salată de varză acră tocată… Pe masa din bucătărie, acoperită cu muşama groasă cafenie, cu dunguliţe maronii întrerupte, mama toacă, pe un fund de lemn, varză.

În timpul zilei, încălzim o singură cameră. Eu îmi aduc un caiet de dictando, cu mâzgălituri printre care îmi exersez, nu ştiu de ce, iscălituri. Împing cu dosul palmei nişte varză acră ce alunecase de pe fundul de lemn, des încercat de-a lungul anilor. Şterg porţiunea de masă cu o cârpă care atârnă lângă sobă pentru orice eventualitate. Fac loc la caiet. Îmi scot creionul din penarul aflat pe pervaz. Caut şi găsesc cu greu o pagină nemâzgălită.

Fac totul ca şi cum aş şti ce fac.

Las un rând liber şi, pe cel următor, scriu cu creionul cam bont: Poezie. Mai las un rând şi creionul alunecă de capul lui pe hârtie:

Dragă mamă, asta e prima mea poezie

Pe care ţi-o dedic ţie.

Că poate, în martie opt,

Cine ştie de ce,

nu mai pot.

Mama mă întreabă dacă îmi fac vreo temă. De frică să nu mă controleze, îi zic:

Da, dar nu-i gata. 

Cei 8 ani s-au multiplicat apoi cu doi, cu trei, cu patru, cu cinci, cu şase, cu şapte. Şi de-a lungul lor, de fiecare dată când gătesc varză murată, pentru sarmale sau doar în salată, involuntar, îmi revine în minte prima mea experienţă literară încercată.

Mariana Gorczyca

Madlena

» anul XXVIII, 2017, nr. 12 (331)