Alexandru Pecican

 

Născut pe Crişul Alb (la Pădureni, Chişineu-Criş, 4 februarie 1956 – Arad, 26 septembrie 2017), Sandu a întruchipat, în felul lui, artistul total. Vocaţia creatoare, la el, s-a manifestat peste graniţele convenţionale ale genurilor şi chiar ale artelor. A fost plastician şi poet, prozator şi dramaturg, regizor şi actor, autor de filme artistice de scurt metraj, underground şi, mai ales, un privatdenker sarcastic, amuzant şi trist, un artist orgolios retras în provincia natală, după ce străbătuse ţara şi Europa. Studiile lui începute la Pădureni au continuat în Bihor şi Satu-Mare, apoi la Arad. Au urmat episoade studioase la Brăila şi, peste ani, o studenţie la Facultatea de Litere din Cluj, secţia regie de teatru (sub bagheta Monei Chirilă). Încă din ultimul deceniu comunist, Sandu a debutat cu proză sf în fanzinul timişorean Paradox, a fost premiat la numeroase saloane naţionale (Brăila, Bucureşti, Bacău ş.a.) şi internaţionale (în Bulgaria, Belgia, Canada, Japonia) pentru colajele lui satirice. Dintre piesele lui, scrise în colaborare şi adunate în volumul Arta rugii (premiat de filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor în 2007), Drumul spre Indii s-a jucat pe scena Naţionalului clujean (2012). A fost o vreme asistent la Facultatea de Teatru din oraşul de pe Someş (1999-2000), a montat piese în ţară (Timişoara, Arad) şi în Franţa (Rezé, Nantes). Romanul lui Razzar (1998), scris tot în colaborare, a primit premiul Nautilus al Editurii Nemira. Volumul de povestiri Istoria secretă a copilăriei (2010) surprinde una dintre stările de spirit permanente ale autorului. Libretist, în colaborare, al unor opere rock – Expediţie în Crocobauritania (1984) şi Razzar (1985), compuse de Császár Constantin – , Sandu a fost şi autorul unor filme experimentale, produse la cineclubul Atelier 16 (mai târziu: Kinemaikon), cele mai cunoscute făcând parte şi din programul unor gale retrospective la Centre Beaubourg (Paris), ori prilejuite de Bienala de la Veneţia. Ultimii ani i-au îngăduit adevărate regaluri discrete în calitate de autor de coperte de carte şi ilustrator. Pe de altă parte, icoanele lui pe lemn, în acord cu erminiile bizantine, au izbutit să se impregneze de o amprentă personală, în virtutea urmării depline a canonului. În urma lui Sandu rămân o mulţime de lucrări inedite, prin care, scoţându-le la iveală, timpul ce vine nu va face decât să evidenţieze şi mai bine o creativitate suprinzătoare, plurifaţetată, în plină ebuliţie. Rămâne şi melancolia versurilor lui, publicate odinioară – nu atât de demult – chiar în revista noastră: „în acest imperiu/ nu am mai rămas/ decât eu/ despărţind ziua de azi/ de cele de mâine/ ca o amintire/ ca o mare speranţă/ sau poate/ ca o bănuială/ improvizată pe întuneric“.

Amalia Lumei

Alexandru Pecican

» anul XXVIII, 2017, nr. 10 (329)