Robert Şerban

 

Îmi place să fie soare şi să fie cald. Sunt tot mai puţin prieten cu iarna. Dacă zăpada, şi gheţuşul, şi săniuşul nu i-ar amuza pe copiii mei, aş renunţa definitiv la iarnă. Aş scoate-o din calendar! Dar aşa, trebuie să convieţuiesc cu ea. Şi să încerc să nu fiu morocănos şi antipatic. Prefer să mă-ncrunt din cauza soarelui, decât a vântului care-mi aruncă fulgi, ori gheaţă, ori stropi de ploaie în ochi. Prefer să mai dau jos o haină de pe mine, decât să pun una. Prefer o bere rece unui ceai fierbinte. Mai bine să gâfâi de cald, decât să clănţăn de frig. Nu ştiu dacă scriu mai fain, mai mult, mai nu-ştiu-cum vara decât în restul anului, dar sigur atunci sunt mai predispus la scris şi chiar la citit. Bănuiesc că nu sunt mai harnic – totuşi, e anotimpul vacanţei! –, dar îs mai bine intenţionat, măcar. De fapt, acum, scriind, îmi dau seama că poezia mă bântuie mai tare toamna şi iarna, când mă strâng în mine, când mă încrunt mai des pe interior, când sunt mai trist. Dacă iubita mea va câştiga la 6 din 49 – cum îmi promite în fiecare duminică –, atunci voi răspunde de propriile-mi fapte din sezonul rece undeva în sudul Italiei ori al Franţei. Acolo mi-ar plăcea să fiu… urs şi să iernez. Acolo, unde e soare şi unde viaţa pare că nici măcar nu-şi încetineşte ritmul, darmite să se sfârşească vreodată. 

Robert Şerban

Îmi place...

» anul XXVIII, 2017, nr. 8 (327)