Adrian Lesenciuc

 

Probabil că e o simplă coincidenţă în faptul că m-am născut vara şi că iubesc tăria blagiană a verii. Dar, dincolo de această apropiere de seninul estival, şi scrierea mea e, întrucâtva, legată de acest anotimp. Probabil că energiile solare permit coacerea ideilor şi aşternerea lor în pagini. Şi dacă lecturile şi cronicile despre cărţi se pot aşeza temeinic sub stratul de zăpadă, proiectele ample necesită germinarea în ierni şi rodul scrisului sub soarele molcom. Ultima lucrare beletristică publicată, volumul de versuri Cartea de apă. Cu Borges privind râul (Ed. Cartea Românească, 2016), a stat sub păturile anotimpurilor şi a izbucnit pur şi simplu, într-un dialog pe Internet, Un poem pe zi pentru cei care înoată deodată cu mine în râul Heraclit, în luna august. Ultimul roman (încă nepublicat, Limbile vântului) a însemnat acumulări sub straturi succesive de zăpezi şi ploi rodnice de primăvară, sau bacoviene, de toamnă, şi scrierea, exclusiv vara, începând cu ziua de Rusalii, în locuri cât mai îndepărtate de cele redate (Polonia, Grecia, Bulgaria, Italia, Portugalia etc.). Cred că am nevoie de soarele mediteranean pentru coacerea textului, pentru sinteza polizaharidelor din lecturi şi proiecte. În fond, şi pentru vinul bun e nevoie de terroir, de toate trăsăturile distincte ale unei anumite zone a creaţiei: climă, sol, poziţie geografică, expunerea la soare, tradiţie. Amprenta aromatică, gustul, limpezimea scrierilor nu pot fi decât efectul expunerii la soare, cred. Rămâne de văzut dacă aroma naturală se va îmbrăţişa cu cea de lemn, pentru produsul baricat între copertele unei edituri care să-şi asume vandabilitatea Limbilor vântului. De gustibus.

Adrian Lesenciuc

Probabil...

» anul XXVIII, 2017, nr. 8 (327)