Gellu Dorian

 

Anotimpurile au, în parte, farmecul lor. Dacă iarna mi-a bucurat copilăria şi adolescenţa, procurîndu-mi, din cauza nesăbuinţei mele şi mai ales a teribilismului juvenil, o pleurezie, care continuă să-mi dea de furcă, acum mă cam strînge în spate cînd se apropie, nu la figurat, ci chiar la propriu; ba mă mai şi enervează şi din cauza costurilor din ce în ce mai mari cu căldura, fie acasă, fie la sediul Reprezentanţei Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. În schimb, iarna scriu cel mai mult, proză în special: mă adun şi nu am tentaţiile pe care le am primăvara sau vara de a ieşi în lume, de a mă îngriji de grădină, de vacanţe, de întâlnirile cu prietenii. Acestea din urmă, de fapt, sunt pe primul loc: ne vedem, cei din Grupul de la Durău, cinci-şase familii care conţin în rîndul membrilor lor şi scriitori, de peste douăzeci şi cinci de ani, şi iarna, şi primăvara, şi vara, şi toamna. Ei, da, toamna, dacă nu ar anunţa iarna, ar fi cel mai plăcut anotimp al meu, plin de poezie, de gravitate, de culori, chiar dacă repede degradate de ploi şi brume, cele mai viu-vibrante în sufletul meu: poate de aici şi elegiacul din poezia mea, melancolia, disperările, trăirile profunde ale unor clipe ce par a fi efemere. Toamna trăiesc intens şi-mi simt sufletul mai mult ca oricînd. Primăvara mă bucur că am trecut peste iarnă cu bine, deşi în ultima vreme constat că din ce în ce mai încovoiat de suma de întrebări ce întrevăd răspunsuri inevitabile. Dar mă bucur primăvara de explozia vieţii vegetale, care dă tonus nou şi vieţii mele. Vara, ce să mai vorbesc, fug de căldura pe care o caut iarna, plec în vacanţe, cînd am cu ce, cu prietenii din grup, pe unde ne programăm din timp, chiar de iarna, şi mă răcoresc în special în apele Mediteranei, presărate de tot felul de insule din mînia lui Zeus, în cele ale Mării Egee sau cele ale Mării Tireniene sau Ioniene, ori ale Mării Negre, de la noi sau de la bulgari, visînd la plajele insulelor din Pacific şi Atlantic. Nu mă gîndesc deloc vara la Polul Nord, nici la cel Sud. Dar îmi pot imagina, desigur, cum aş sta într-un iglu cu o jupîniţă eschimosă, atingîndu-ne nasurile îngheţate. Eh, vise…

Gellu Dorian

Anotimpurile au,...

» anul XXVIII, 2017, nr. 8 (327)