Cornel Cotuţiu

 

Dintotdeauna am agreat anotimpul iarna. În copilărie, pentru patinaj (Someşul îngheţat e neobosit de generos), pentru săniuş (dealurile, ce ţin ca într-un căuc Becleanul meu natal, oferă pârtii grozave, lungi, întortocheate). Iar bulgăritul („îmbrujitul“ – cum se zice în zona aceasta a Someşului Mare în amonte) a rămas o dorinţă fără leac, indiferent de vârstă.

Deopotrivă însă, pentru mine, iarna înseamnă albul zăpezii şi aerul curat, tare, rece, intransigent (cum e gerul Bobotezei). Şi ninsoarea… Albul, care acoperă urâtul toamnei târzii, dar şi ocroteşte viitoarele trebuinţe ale primăverii… Şi ce bucurie când l-am descoperit pe Esenin: „Hei, voi, sănii, sănii / Şi voi, cai, voi, cai!“ Şi ce peisaj mirific cu o pădure de mesteceni sub o ninsoare blândă!

Cornel Cotuţiu

Dintotdeauna...

» anul XXVIII, 2017, nr. 8 (327)