Floarea Ţuţuianu

 

1. Am citit câteva cărţi, în ultimul timp, dintre care cinci mi-au atras atenţia, iar două mi-au plăcut foarte mult: Ian McEwan, Coaja de nucă – un thriller psihologic plin de suspans, o dovadă de virtuozitate literară; Amos Oz, Iuda, despre figura trădătorului şi conceptul de trădare, un subiect pasionant combinat cu relaţiile dintre evrei şi creştini; Haruki Murakami, Meseria de romancier; Roberto Bolano, Amuleta, şi Ioana Bradea, Înalt este numele tău.

Dintre romanele lui Roberto Bolano, Amuleta este primul pe care l-am citit. Scurt, dens, alert, fără să îl poţi lăsa din mână. E un fel de pregătire pentru celelalte romane, Detectivii sălbatici şi 2666. (Amuleta conţine singura menţiune cunoscută la anul 2666 – amplu roman publicat postum). Mulţi studenţi mexicani şi-au găsit moartea în confruntările cu forţele guvernamentale, în 1968. Auxilio este singura persoană care a scăpat arestărilor de la Universitatea Naţională Autonomă a Mexicului. A stat ascunsă într-o toaletă aproape două săptămâni, fără hrană. În toată această perioadă îşi aminteşte fragmente din viaţă, întâlniri, povestea cu mai tânărul poet Arturito Belano: „În noaptea aceea m-am împrietenit cu el, în ciuda diferenţei de vârstă, în ciuda tuturor diferenţelor! Eu i-am spus, după câteva săptămâni, cine era Ezra Pound, cine era William Carlos Williams, cine era T.S. Eliot. Eu l-am condus odată acasă, bolnav, beat…“ Auxilio Lacouture, poeta uruguaiană care devine „mama poeziei mexicane“ se numără printre cele mai puternice personaje ale lui Bolano, şi îţi dă un chef nebun de a citi urgent şi celelalte romane.

 

De Ioana Bradea, am citit doar Înalt este numele tău. Dincolo de povestea care se desfăşoară într-un burg în jurul construirii catedralei – descrierea atmosferei, a intrigii, a personajelor, m-a impresionat stilul în care este scris romanul. Descrierile, întâmplările, personajele, totul se desfăşoară după un anumit ritm – acelaşi – păstrat de la începutul la sfârşitul cărţii. Este un ritm muzical. Un ritm al cuvintelor, al propoziţiilor, al frazelor şi al paragrafelor. Un ritm muzical grav cu tonalităţi joase. L-am descoperit la aproape toţi scriitorii care au făcut studii de muzică. Ioana Bradea a făcut opt ani de vioară. Iar mărturisirea autoarei că a scris romanul ascultând Requiem-ul lui Mozart – vine ca o confirmare.

Floarea Ţuţuianu

Am citit...

» anul XXVIII, 2017, nr. 7 (326)