Cornel Cotuţiu

 

1. Am citit, în ultima vreme, sau am reluat lectura: America Ogarului Cenuşiu – Romulus Rusan, Du-te departe de mine – Gabriel Gafiţa, Calul, puşca şi nevasta – Valeria Florea–Dascăl, Ştiinţă şi violoncel. Orizonturi în expansiune - Mircea Opriţă, L-am servit pe regele Angliei – Bohumil Hrabal.

Când poetul Sorin Gârjan mi-a recomandat cartea scriitorului ceh, apărută la Ed. „Paralela 45“, în colecţia „Ficţiune fără frontiere“ (ediţia a 2-a, 2004), a încheiat astfel: „După ce începi lectura, nu vei lăsa volumul din mână până la capătul ei“.

Aşa a fost şi confirm aprecierea lui Milan Kundera: „… un amestec incredibil de umor popular şi imaginaţie barocă“.

 

3. Printre faptele oarecum insolite ale inconfundabilului cenaclu „Saeculum“ a fost şi organizarea (la propunerea lui Radu Săplăcan) a Revelionului 1984. Radu dirija, eu eram „vătaful“; asta şi pentru motivul că petrecerea avea loc la Beclean.

Am preluat cheile de la directorul Casei de cultură (care astăzi se numeşte „Radu Săplăcan“) şi m-am îngrijit de toate: invitaţi (au fost prezenţi scriitori, cu familiile lor, de la Braşov, Bucureşti, Cluj, Baia Mare, Bistriţa, Dej, Zalău), muzică, antreuri, sarmale, prăjituri, surprize.

Dar surpriza cea mai… surprinzătoare a fost căldura. Cum sobele din salon erau calde, uitasem că ele mai şi trebuie alimentate o noapte întreagă. Ei bine, cum Ion Mureşan apăruse ultimul (Se putea altfel? Era campionul întârzierilor la întâlnirile noastre lunare), l-am luat de mânecă, am coborât în subsolul clădirii, unde se găsea o stivă de butuci, i-am pus securea în mână şi nu a trebuit să-i explic ce are de făcut.

În curând, de sus, am început să auzim straşnice bubuituri. Clădirea este un fost conac al unei familii de grofi, construită mai mult din lemn şi scândură decât din piatră. „Aoleo! – ne-am alarmat câţiva de-ai casei. Muri acesta are atâta abnegaţie încât, dacă o ţine tot aşa, dărâmă clădirea.“ Am hotărât că trebuie înlocuit. „Mă duc eu“ – s-a oferit Virgil Ardeleanu. Noi: Vai, nu, nu dumneavoastră. Nu ne-a ascultat, a coborât în beci, trimiţându-l sus pe autorul mult lăudatului volum de poezie Cartea de iarnă. Aşa a fost salvat şi el, şi noi, şi conacul. Şi Revelionul.

Revenind, distinsul scriitor a cerut o compensaţie pentru efortul său din subsol: valsurile care vor fi, soră-mea, Lizica, să i le promită lui. Aplauze!

Zorin Diaconescu adaptase banda magnetică cu melodiile în consecinţă. Reţin o secvenţă, spre dimineaţă, când Virgil Ardeleanu valsa, iar, deopotrivă, straşnic încălzit de vinul de Lechinţa, Olimpiu Nuşfelean făcea… atletism, sărind să prindă fâşii de hârtie creponată pe care, cu trudă, le prinsesem în tavanul sălii în jocuri geometric-decorative. A ieşit învingător, căci… nimeni nu se angajase în competiţie.

Cornel Cotuţiu

În curând,...

» anul XXVIII, 2017, nr. 7 (326)