Bănuţ strălucitor pentru Marta

              de Simona Popescu

 

 

Din cînd în cînd viaţa-ţi aruncă... un bănuţ pe jos.

Şi îl ridici. E mic şi străluceşte frumos.

Asta făceai în copilărie (culegeai bănuţul

fără preţ

cadou c-ai fost cuminte)

asta faci şi-acum

cînd dai de el.

 

Nu ştii ce zi e azi...

 

E ziua cînd Marta a ieşit din casa ca o cetate cu punţile trase.

S-a aşezat la o masă, pe o terasă, în aşteptarea prietenilor.

 

Stă acolo, aplecată peste foi,

are nişte ochelari mari şi negri ca Jackie Kennedy.

Se ridică de pe scaun cînd o strigi şi vine spre voi cu braţele deschise.

 

Nu ştii ce zi e azi...

 

E ziua cînd Marta mi-a trimis poemul pe care-ncepuse să-l scrie

înainte să se ridice cu braţele deschise spre noi.

 

E ziua cînd vezi cu mintea

ceea ce ea vede cu mintea în poemul la care scria

înainte să se ridice cu braţele deschise spre noi

în sîmbăta aia de primăvară

cînd nimic rău nu se va-ntîmpla.

 

Şi Marta scrie

că viaţa-i uneori, cînd creşti din tine, ca o turtă de scorţişoară

dar că toate se-neacă în apa neagră a sîmbetei negre.

 

Şi tu chiar ai văzut o apă neagră în copilărie – se numea Vulcăniţa,

un rîu peste care treceai zilnic în drum spre

Kindergarten

privind – de sus – de pe pod

învolburarea otrăvită (şi frumoasă!)

privind buruienile viguroase care creşteau

pe malul rîului mort de lîngă Fabrica de Chimicale.

 

Eu lîngă apa aia n-am şezut şi n-am plîns niciodată.

Doar am trecut-o zilnic – Vulcăniţa, prietena celor

pentru care viaţa nu va mai fi niciodată o turtă de scorţişoară.

 

Şi nu ştii dacă-i marţi sau e vineri

şi dacă e sîmbătă

toate se duc

pe apa sîmbetei lată şi-adîncă.

 

Zi de zi învolburarea otrăvită şi

veşnică.

Iar deasupra

veşnicia cerului curat.

 

Iar mie

nici nu-mi place veşnicia.

Îmi place strălucirea de-o clipă a bănuţului

cu care

nici măcar n-ai ce face.

 

Mă bucur nespus că viaţa mi l-a aruncat la picioare

şi că acum stă în buzunarul meu.

(Mă joc cu el în timp ce vorbesc

cu cineva).

Şi cred că un bănuţ nu se lasă dus

pe apa sîmbetei lată şi-adîncă.

Îmi place să cred că acolo-n adînc poate chiar

străluci.

Simona Popescu

Bănuţ strălucitor pentru Marta

» anul XXVIII, 2017, nr. 7 (326)