Sîmbătă

de Marta Petreu

 

 

Din cînd în cînd viaţa ne aruncă în faţă

starea de bine

ca unui cîine o halcă de carne

 

nu ştii ce zi este

poate luni poate vineri

şi nu se întîmplă nimic

astăzi n-a murit nimeni

nu te-a scuipat încă nici un om

astăzi stai în casă ca-ntr-o cetate cu punţile trase

 

şi-un fel de ceaţă moale de dimineaţă

se roteşte leneş ca o planetă în jurul tău

iar dacă-ţi pui ochelarii de citit şi iei lupa

poţi vedea cum în negura deasă cresc alge mărunte

şi se-nnoadă una de alta în ghirlande de mătase broştească

 

astăzi gîndurile-s ca melcul

şi n-a murit nimeni

astăzi eşti un corp singur mare încet

astăzi nu te doare mai nimica

astăzi nu ştii dacă-i miercuri sau vineri

şi creşti din tine şi chiar crezi că viaţa-i o turtă cu scorţişoară

şi vezi cu mintea o turmă de vite ce paşte iarba pe dealuri

şi te miri în sine-ţi cum se cuvine

că iarba păscută pînă la rădăcină a doua zi iarăşi e verde

 

pe planeta asta vie din drumul de lapte

viaţa – ştii pe propria-ţi piele – renaşte din sine şi se umflă

şi tot viaţa – ai descoperit cîndva – poate fi o armată de fier pe               şenile

care trece şi arde iarba abia răsărită

şi lasă în urmă

fier şi steril ca sterilul din centura kuiper

 

viaţamoartea şi timpul bat toba-mpreună

 

da – starea de bine

din zilele cînd nu se întîmplă nimic

nimeni nu-ţi vesteşte o boală

nici o moarte nou-nouţă la persoana a doua

şi stai şi visezi mori de vînt şi zmeie cu panglici

şi te bucuri – chiar dacă

în tine

ceva o amintire laura peste care crezi că aluneci ca pe gheaţă te străpunge în suliţi

şi nu există scăpare

nu ai cuvîntul care scoală morţii din moarte

nu ai puterea

 

şi cine o are

 

te gîndeşti – nu ştii ce lună-i afară – c-a-nflorit păpădia

şi-n lanuri înfloresc macul neghina

că spre seară din salcie cărăbuşii ies bîzîind ca glonţul

şi-apoi alte goange mărunte cît degetarul

că au înflorit sau o să-nflorească galben acăţii    

că acasă în grădină cad cu pocnet mic nucile cu coaja subţire

şi în ţintirim ai tăi stau în pămînt ca bulbii umezi de brînduşe de toamnă

 

din cînd în cînd viaţa îţi aruncă în faţă

ca unui cîine o halcă de carne

cîte-o zi bună

 

mă gîndesc că ai mei cei mai mulţi au trecut hotarul dincolo

că aici am rămas numai o mînă de oameni

singuri ca o dinastie regală

sau

mai bine

ca o specie rară de păsări ce se stinge sub vreme

îmi dau seama că podul morii e vamă

însă astăzi mi-e bine

nu ştiu dacă-i luni sau dacă e vineri

şi-mi aduc aminte o vorbă veche

că pe toate le duce apa neagră a sîmbetei negre

 

Din cînd în cînd viaţa îţi aruncă-n figură

ca o halcă de carne unui cîine

o zi cînd pînă şi moartea proprie-i bună

 

iar dacă te uiţi din întîmplare-n oglindă

îţi vezi capul acoperit de şuviţe verzi ca iarba şi albe

din palme îţi cresc ramuri

şi te gîndeşti că-i tot stare de bine şi faptul că viaţa sfîrşeşte

că nimic nu e veşnic

pentru că

nu-i aşa

sufletul meu cum să facă faţă

la morţile altora la vieţile lor prea curînd retezate

 

şi nu ştii dacă-i marţi sau e vineri

 

şi e sîmbătă toată ziua – şi toate se duc

pe apa sîmbetei

lată şi-adîncă

 

sîmbătă 6 mai 2017

Marta Petreu

Sîmbătă

» anul XXVIII, 2017, nr. 7 (326)