10 poeme din Sori de fire (1968) de Paul Celan

în traducerea lui George State

 

 

Frankfurt, septembrie

Paravanul orb,

cu barba de lumină.

Visul unui cărăbuş

îl iluminează.

 

În spate,-odihnită de tînguiri,

se deschide fruntea lui Freud,

 

lacrima

aspru tăcută-n afară

zbucneşte cu fraza:

„Pentru ultima

oară psiho-

logie.“

 

Ea, ce-aduce-a

stăncuţă,

dejunează.

 

Ocluziunea glotală

cîntă.

 

 

Urma unei muşcături în Niciunde.

Şi pe ea

trebuie tu s-o combaţi

de-aici încolo.

 

 

Eternităţi moarte,

trecute peste tine,

o scrisoare-atinge

ale tale încă in-

vulnerabile degete,

fruntea strălucitoare

ricoşează-ncoace

şi-şi face culcuş în

duhori, rumori.

 

 

Excavata inimă,

’năuntru ei instalează simţire.

 

Patrie angro din pre-

fabricate.

 

Soră de lapte,

lopata.

 

 

Linişte, cotoroanţă cîrmace, hai du-mă prin vîltori.

Foc al genelor, luminează-n faţă.

 

 

Orb de suflet, îndărătul cenuşii,

în sacrosonatul cuvînt,

cel despuiat de rimă vine păşind,

cu mantaua cerebrală-nvelindu-i umerii,

 

cu canalu-auditiv sonorizat

de vocale-ntretăiate-n reţea,

el descompune purpura vizuală,

o compune.

 

 

Rouă. Şi zăceam cu tine, tu,-n moloz,

o lună mocirloasă

azvîrlea-n noi răspunsul,

 

ne prefăceam în fărîme

şi ne sfărîmam iar într-unul:

 

Domnul a frînt pîinea,

pîinea pe Domnul l-a frînt.

 

 

... chiar niciun fel

de pace.

 

Nopţi gri, preconştient-reci.

Mulţimi-stimul, viperine,

pe balastul conştiinţei

în drum spre

băşicile-amintirilor.

 

Grisai al substanţei.

 

O semidurere,-a doua, fără

urmă durabilă,-aproape

aici. O semiplăcere.

Mişcătorul, retentivul.

 

Al compulsiei la repetiţie

camaïeu.

 

 

Fire tortocheată, ştiu ale

tale mişunînd ca peştişorii

junghere,

 

mai în vînt strîns decît

mine nu a stat nimeni,

 

ca mie nimănui

grenul cu grindină nu i-a răzbătut prin

creieru-njunghiat, gata să

iasă-n larg.

 

 

Închipuie-ţi

Închipuie-ţi:

soldatul mlaştinii, din Massada,

patria şi-o ia-n stăpînire,-n măsura

cea mai de nedesfiinţat,

contra

oricărui spin în sîrmă.

 

Închipuie-ţi:

cei lipsiţi de ochi, fără-nfăţişare

liber te poartă prin forfotă, tu

devii mai puternic şi

tot mai puternic.

 

Închipuie-ţi: chiar

mîna ta

a ţinut

această din nou

ridicată la viaţă

prin pătimire

bucată de pămînt

locuibil.

 

Închipuie-ţi:

asta-ntru mine-a venit,

treaz cît numele, treaz cît mîna

pe veci,

dinspre neînhumabil.

 

Din volumul Paul Celan,
Opera poetică (II),
în pregătire la Editura Polirom

Paul Celan, în traducerea lui George State

10 poeme din Sori de fire (1968)

» anul XXVIII, 2017, nr. 6 (325)