Braşovenii şi spiritul junimist

Dosar epistolar

 

Mircea Popa

 

 

Apariţia „Convorbirilor literare“ în 1867 şi acţiunile tot mai numeroase ale Junimii pentru reformarea bazelor culturii române au căpătat o pondere tot mai însemnată în urma  polemicilor deschise de Titu Maiorescu în paginile revistei îndreptate împotriva mediocrităţii literare, a lipsei de gust şi substanţă a unor scriitori cu pretenţii literare, a ortografiei greoaie folosite de ardeleni şi a regionalismelor care împănau limba gazetelor de peste Carpaţi. După câteva reacţii nesemnificative, venite din partea lui T. Cipariu, Ioan Micu Moldovan şi chiar a lui Iosif Vulcan, terenul câştigat de junimişti a fost din ce în ce mai evident, prin politica generoasă dusă de Iacob Negruzzi de a înzestra mai toate bibliotecile şi societăţile literare ale tinerilor învăţăcei cu numerele revistei ieşene. Prin intermediul acesteia, tot mai mulţi studioşi iau act de acţiunea curajoasă a lui Maiorescu, de substratul realist al acţiunilor lui, de literatura de calitate promovată de revista ieşeană. Încet-încet, se creează în sânul societăţii româneşti mai multe breşe junimiste, între care se numără pe primul loc cele de la Braşov şi de la „România jună“ vieneză. Prin legăturile directe, de familie şi de prietenie pe care Titu Maiorescu le avea cu braşovenii, ca unul care a studiat o vreme în acest oraş, intelectualitatea braşoveană devine repede cucerită de ideile sale novatoare şi, prin intermediul unor bărbaţi luminaţi de aici, începe acţiunea de recunoaştere şi impunere a ideilor maioresciene. Printre primii care se alătură mişcării junimiste se numără profesorii Ioan Meşotă şi Andrei Bârseanu. Cel dintâi a fost coleg de clasă cu Maiorescu în timpul studiilor sale de aici şi a rămas în cele mai bune raporturi cu mentorul junimist, care a încercat în mai multe rânduri să-l ducă la Iaşi şi să-l integreze corpului profesoral de acolo. Dacă urmărim cu atenţie epistolarul lui T. Maiorescu, vom da mai în fiecare an măcar peste câte o scrisoare schimbată între cei doi, punând în lumină insistenţa cu care profesorul ieşean caută să-şi convingă prietenul să se prezinte la concursurile anunţate de sistemul şcolar pentru ocuparea unui post în învăţământul ieşean. Desigur că fluctuaţiile politice aduc după sine şi amânarea unor concursuri, iar atunci când Meşotă se prezintă la concurs, adversarii săi din comisie, N. Ionescu şi I. Columb, barează prin votul lor numirea braşoveanului. Totuşi, prin relaţiile pe care le are cu Maiorescu, Meşotă, în calitate de director de şcoală şi inspector şcolar va încerca să obţină din partea guvernului României acele sume trebuitoare pentru funcţionarea în bune condiţiuni a gimnaziului şagunist. În acest sens trebuie înţeleasă acţiunea lui din anul 1873 de a insista pe lângă parlamentul României în sensul ajutorului amintit. Ca urmare a acestor bune raporturi, el ajunge să fie ales şi membru corespondent al Academiei Române, în 1877.

Pe lângă Meşotă, dedicat cu trup şi suflet colegului său ieşean, un alt element important câştigat pentru cauza junimistă a fost profesorul Andrei Bârseanu. Lectura revistei ieşene a fost pentru el cauza asumării unei atitudini deschise în favoarea acţiunilor junimiste, şi prin intermediul „Gazetei Transilvaniei“ el a dat glas acestei opţiuni, emiţând aprecieri extrem de favorabile la adresa scriitorilor care s-au aliat grupului junimist, declarându-se solidar cu cauza lor, iar efectul atitudinii sale, mai ales că venea din partea Astrei braşovene pe care o reprezenta, s-a putut repede remarca. Astfel,  el a  salutat cu multă bucurie apariţia Novelelor din popor ale lui Slavici, pe care îl consideră un rezultat al efortului de cincisprezece ani depus de Junimea de a contribui la progresul literaturii române, fiind de părere că criticismul acesteia a fost salutar: „Societatea Junimea şi-a câştigat pentru literatura română un şir lung de merite însemnate. Ea a combătut calea greşită pe care o apucase literatura noastră şi, dându-ne opere ce nici străinii Occidentului cult nu se sfiesc a le pune alături cu lucrările scriitorilor europeni, ne-a arătat direcţia naturală ce trebuie să ia literatura românească“. A. Bârseanu s-a implicat apoi în punerea la cale a sărbătoririi Junimei de către tinerii vienezi de la „România Jună“ şi le-a oferit spaţiu pu­b­licistic pentru a-şi susţine opiniile. Se remarcă astfel scrisorile pe care le primeşte de la mai tânărul I.C. Panţu, iar mai apoi de la I.T. Mera, susţinători devotaţi ai Junimii. Programul şedinţei festive din 17 iunie 1882 îi este comunicat în avans, cu rugămintea de a-l populariza prin „Gazetă“, lucru care s-a şi întâmplat, toţi participanţii la acest eveniment, în frunte cu C. Popasu care a rostit cuvântul de deschidere, susţinând că revista ieşeană ar fi „cel mai important ziar ce posedăm“, iar activitatea Junimii ca una în care „critica trage o dungă groasă peste formele nebazate ale culturii noastre înainte de 60“ (I. Haliţă).

Cu trecerea timpului, aceste relaţii devin şi mai strânse. Simion Mehedinţi, care ajunge la cârma revistei la începutul secolului următor, i se adresează lui Bârseanu pentru a participa la prelegerile lor din 1907 sau 1909. E perioada în care poporanismul prinsese unele rădăcini, făcându-şi aderenţi chiar şi printre junimişti, cum s-a putut vedea din discursul academic al lui Duiliu Zamfirescu, repede temperat de răspunsul lui Maiorescu. Intenţia  Junimii  de a contracara fenomenul se poate constata şi din iniţiativa acesteia de a discuta public chestiunea, aşa cum reiese din epistolele trimise de Simion Mehedinţi sau de Th. Missir. Oricum, la toate sărbătoririle puse la cale de junimişti, braşovenii sunt mereu în atenţia generală, iar schimbul de amabilităţi creat dovedeşte trăinicia legăturilor lor, care se consolidează prin vizite reciproce şi schimburi fertile de idei.

Documentele incluse în dosarul de faţă au fost selectate din fondurile de corespondenţă deţinute de Biblioteca Universitară „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca şi vin să ilustreze aceste multiple forme de legătură dintre cele două comunităţi scriitoriceşti, prin desprinderea tot mai mult de direcţia veche a „Familiei“ de la Oradea şi dorinţa tot mai presantă a trasării unei linii proprii, care, după „Tribuna“ sibiană, e tot mai preocupată de scoaterea unei gazete proprii  care să fie la nivelul cerut de noua situaţie (G. Bogdan Duică). Cele mai multe din epistole sunt conservate în fondul Andrei Bârseanu, ms. rom. 4741, f.6-142), de unde le reproducem.

 

 

ANEXA

 

 I. Ioan Meşotă către Titu Maiorescu

 

Bucureşti 19|1. 1873

Frate Maiorescule!

Astăzi sunt 7 zile de când am sosit în Bucureşti împreună cu alţi doi membri ai Eforiei şcolare, pentru ca să aşternem Camerei petiţiunea despre care ţi-am vorbit în epistola adresată la Iaşi şi să stăruim pe la miniştri pentru aplacidarea şi creşterea subvenţiunei. Am fost venit anume ca să te găsim şi să ne îndrumezi ce trebuie să facem. Neaflându-te, am mers la D. Kogălniceanu, l-am întrebat că ce e de făcut cu propunerea voastră şi cu petiţiunea prin care cerem o sumă mai mare de 15.000 l.n. Kogălniceanu ne-a îndreptat să predăm petiţia preşedintelui Camerei, prinţului Ghica, rugându-l ca Măria Sa să ne stea în ajutoriu, spre a obţine o subvenţiune de minimum 25.000 l.n. Preşedintele, după ce ne-a obiectat că nu e dintre cei ce, după obiceiul ţării, promit multe şi împlinesc puţine, şi că s-a luat de principiu ca să nu se voteze cheltuieli noi până ce nu se arată şi  izvoarele din care să se cumpere acelea, ne-a promis că din parte-i va face tot ce-i va sta în putinţă şi că va aviza petiţiunea noastră Comisiei bugetare, ceea ce a şi făcut îndată a doua zi. După aceasta, am luat-o pe la d.d. miniştri, care toţi ne-au primit cu deosebită bunăvoinţă şi toţi ne-au promis că ne vor sprijini fiecare în felul său. Numai generariul instrucţiunei publice, Tell, n-a voit de fel să ne primească, nici acasă la sine, nici la ministeriu, deşi am fost în 4 rânduri la el. Dintre deputaţi, încă am cercetat acasă pe d. A. Lahovary şi pe d. V. Boerescu şi i-am rugat pe toţi să ne susţină, ba pe cel din urmă l-am invitat şi în scris, ca în caz de lipsă să ia iniţiativa şi, chibzuind modul cel mai corespunzătoriu de a aduce propunerea în legătură cu petiţia, să mijlocească proiectarea unei legi speciale, prin care să se asigureze gimnaziului nostru subvenţiune anuală de cel puţin 25.000 franci. Motivul principal pentru creşterea subvenţiunei la suma de 25.000 fr. este că, prin detragerea ajutorului de 4000 fl, ce-l aveam de la guvernul maghiar, am ajuns la un deficit anual de peste 7000 fl., despre care te poţi încredinţa din petiţia care ţi-o alătur aci în copie, cum e compusă de preşedintele Eforiei, Datco. Toate acestea am sperat că ţi le vom putea împărtăşi verbal, dară, deoarece n-ai sosit nici până astăzi, sunt constrâns să ţi le schiţez în scris. Eu trebuie să mă întorn acasă, căci pe deoparte n-am căpătat pasportu decât pe 5 zile, pe de altă parte, afacerile şcolare mă reclamă de urgenţă.  Aş fi dorit foarte mult să mă pot întâlni cu tine, dară, deoarece nu s-a potut, vin a te ruga ca venind aici să te interesezi serios de cauza noastră, să stăruieşti ca să nu adoarmă şi, înţelegându-te cu ceilalţi deputaţi, şi cu deosebire cu Boerescu şi Lahovary, să faceţi ca să se voteze legea specială de subvenţionare a Gimnaziului nostru cu suma anuală de 25.000 fr. Ne adresăm cu deosebită încredere către tine, fiindcă suntem convinşi că te interesezi serios de şcoalele noastre, pe când alţii pot să ne dea uitării. Las la fraţii Alexiu 100 exemplare copii după petiţiune, care, dacă vei afla cu cale, vei dispune ca să se împartă între deputaţi. Amicul meu Diamandi Manole, cu care am venit, pleacă în Turcia şi reîntorcându-se, te va căuta şi-ţi va face mai multe împărtăşiri. Al tău amic, I. Meşotă.

(bcuc, ms. 4741, II, f.141-142 )

 

 

II. I.C. Panţu către A. Bârseanu

 

Viena, 9  iuniu 1882,
|oferind detalii despre festivitate|

 

„Programa mîne se va trimite. Fiind în comisia aranjatoare îţi împărtăşesc punctele programei (nu în rândul adevărat, căci astăzi la prânz se va fixa rândul) :

1 Discurs de deschidere

2 „Scrisoarea iii“ – Eminescu (pars I) cetire

3 „Lit|eratura| înainte de anul 60 T.Maiorescu şi direcţia critică în lit|eratură|“ -Haliţă, Năsăud

4 Cântare

5  Cetire din Criticele lui Maior|escu|- ego

6 Scriitorii direcţiei nouă – Mera (Ungaria|

7 „Toma Alimoş“ (declam. Simion Pop, Năsăud)

8 Maiorescu şi poezia rom|ânească|- Albini, Blaj

9 Cântare

La încheierea acestei epistole, te rog încăodată grijeşte de cele spuse, adecă de telegrame. Aceasta va fi un act general al Junimei şi în genere al românilor în 1882, Te salut frăţeşte, Panţu

 

 

III. I.C. Panţu către Andrei Bârseanu

 

Viena, 20 iuniu 82

Frate Bârsene,

Şedinţa noastră s-a ţinut în bună rânduială, deoarece a fost comisar Bocancea, iar cât despre inima ei nu pot să-ţi scriu nimic, căci ar trebui să ţi-o înfăţişez întocmai ca un burete pe care storcându-l lasă apa în aceeaşi culoare, dar fiindcă aceasta e imposibil, mulţămeşte-te cu puţin. Tot ce pot să-ţi spun este că aşa şedinţă n-a fost în „România jună“ de când ţin minte, dar spun bătrânii noştri că nici ei n-au pomenit o aşa şedinţă. Mi-era drag când priveam la suma celor prezenţi, mi era drag că toţi ascultau ( afară de cei ce moţăiau). Cu această ocazie făcui şi o tristă experienţă, pe care ţi-o voi împărtăşi acasă, ca să nu spurc această hârtie cu împărtăşiri de felul  acestora. Totuşi, ca să nu te las curios îţi dau să înţelegi despre ce e vorba prin următoarele: când am venit de prima dată la „România jună“ forma era la ordinea zilei şi cu deosebire cleru făcea astfel de propagandă citând la tot pasul „forma dat esse rei“. Pe acele timpuri numai cei cu forma, numai cei care ţineau discursuri mai lungi la protocol, numai aceia erau membri activi ai R. J. Încetul cu încetul şi cu deosebire în anul ăsta ne-am concentrat o samă de inşi şi ne-am constituit într-un club literar. Fondul, iar nu forma, a fost deviza noastră. Noi am învins. Iar acei formalişti care odinioară jucau rolă, astăzi văd că forma sau mai bine formalitatea este dispreţuită.

|Tot aci aş aminti şi aceea că diferenţa de unit şi oriental de odinioară este ceva ridicol de când ne-am pus pe alte baze. Tot mai mult ne apropiem de deviza societăţii|. Destul că sub astfel de împrejurări era foarte natural că acei formalişti să cerce a zgudui baza fondului; dar degeaba au făcut politică slabă după culise, căci felicitările primite cu ocazia şedinţei i-au pus după uşe şi azi se ruşinează de aceea ce au zis cu o săptămână înainte. Cine sunt acei formalişti şi dece le dau însemnătate vei vedea cu ocazia revederii. Aceea ce-ţi scrisei în epistola trecută repet şi acum: trebuie să facem o societate literară în Braşov.  „Gazeta“ ne stă la dispoziţie ca să putem prepara gustul ardelenilor ca astfel când va ieşi foaia noastră (care trebuie să iasă) să continuăm sistematic pentru înflorirea societăţii. Cred că ai făcut bună experienţă relativ la jurnal, şi dacă şi dacă nu, curând face-vom aceasta, Societatea fără întârziere să o facem.

Trecând acum la alte lucruri îţi scriu următoarele: după cum cred că  ai aflat, am trimis redactorului „Gazetei“ o corespondenţă pentru două foiletoane. Te rog stăruieşte ca de bună samă să se publice şi ca să nu se facă schimbări, şi una şi alta nefiind după dorinţă mi-ar părea foarte rău*. Admiţând cazul cel bun, te rog, unde relatez despre Mera, întreviră pe scriitorii Pompiliu (Lit. pop.) şi pe Vârgolici; (Pogor este traducător din Faust). Aceasta să o faci ca toţi aceia care au semnat telegrama trimisă, să fie incluşi cu numele; iar în genere am amintit atâtea nume pentru ca naţia ardelenească să audă de scriitorii români lui necunoscuţi şi să se deprindă a crede că avem mai bune scrieri ca Lira mea, carte legată aşa de frumos cum nu s-a mai legat în lit. noastră. Se va scrie şi la alte jurnale şi de aceea vezi să se reproducă în „Gazetă“. Totdeodată tu ca din Braşov ai putea scrie un articol referior la „Direcţia nouă“, adecă la singura direcţie căci alta nu există. Toate acestea vor folosi naţiei cetitoare, căci văzând ea nişte false dări de seamă asupra scriiturilor, adecă scrântiturilor literari ale fericitului Vulcan, este amăgită şi astfel îşi strică gustul etc. Să scrii totdeodată şi firma lui  Socec et Co ca doritorii să ştie de unde să-şi procure cărţi bune din Direcţia nouă, pentru că Vulcan şi de asta se fereşte. După ce atâtea vorbe ţi-am scris, după ce d-atâtea ori te-am rugat, închei cu iscălitura mea, Ion C. Panţu

P.S. Îţi plac scrierile lui Zola? Eu afar de nefericita copie de pe natură, Lică Topor, am scris vreo 4 coale dintr-o nuvelă localizată tot pe Cacova. Această nuvelă, pe lângă că îi nenorocită, mai este şi lungă, de Zola amintesc aci, căci uitasem în rândul trecut a-l pune alăturea de Turgheniev.

* Mă tem ca nu cumva redactorul din respect către părintele său sau cătră * să facă schimbări, lăsând câte ceva afară.

Îţi trimit aici telegramele sosite*. Aşteptările mele nu s-au împlinit, căci afară de Braşov, numai Junimea din Iaşi şi Maiorescu ne-au felicitat.

Iaşi, 17 iuniu. Societatea „Junimea“ trimite salutările sale „României June“ şi-i urează „trai lung şi prosperitate“! Negruzi, Pogor, Gane, Culian, Naum, Vârgolici, Pompiliu, Lambrior, Creangă, Missir.

Braşov, 17 iuniu. Salutăm pe cei adunaţi în onoarea „Junimei“ din Iaşi. Mai curând sau mai târziu lumina trebuie să iasă învingătioare. Trăiască „Convorbirile“! Pilţia, Voina, Paul.

Gara Târgovişte, 18 iuniu Foarte mişcat de salutarea Dv., vă rog  primiţi şi exprimaţi colegilor recunoştinţa mea. Puţin poate un critic, mult trebuie să facă o întreagă generaţie de tineri inteligenţi. Am început noi în grele împrejurări. Literatura română aşteaptă să urmaţi cu mai mare rezultat. Trăiască „România Jună“! Maiorescu.

Astăzi, vorbind cu mai mulţi, aflu cu cale a publica aceste telegrame împreună cu epistola lui Negruzzi. La încheiere te rog încă odată  grijeşte ca primo loco, foiletonul să se publice, iar secundo, ca să fie publicat întocmai fără a se lăsa ceva afară.

NB. Aştept răspuns. În vreo 5-6, 7, 8 sau 10 iuliu nou, plec. Mă opresc niţel în Peşta şi apoi adio viaţă de student!

** La caz că n-ai copie, ca să fie acurată pentru publicare.

(Fond A. Bârseanu, ms. 4741, f. 6-7)

 

 

IV. Petre Th. Missir către Andrei Bârseanu

 

Onorabile Domn,

In absenţa dlui Negruzzi din Iaşi şi conform însărcinărei ce mi-a dat, vin a vă trasmite mulţumirile sale pentru biografia regretatului Ciprian Porumbescu. Asemene am onoare a vă comunica că scrierea Dvoastră a fost cetită în „Junimea“ şi apreciată foarte mult de unii din noi.  Spre marea noastră părere de rău, însă, majoritatea adunării a fost de părere că ea nu se potriveşte cu genurile literare reprezentate până acum în „Convorbiri“ şi că trebuie să vi-o restituim, cu îndemnarea de a o utiliza în alte organe de publicitate.

 Primiţi, vă rog, dl meu, încredinţarea osebitei mele consideraţii, al Dvoastre, Petre Th. Missir, profesor la Universitate. Iaşi, 8 noembrie 1884

 

 

V. Simion Mehedinţi către Andrei Bârseanu

 

Mult Stimate Domnule Bârsan,

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte de cel care vă scrie aceste rânduri. Împrejurările l-au silit să se ocupe de „Conv|orbiri| literare“ şi, în această calitate, din partea colaboratorilor şi din partea sa vă adresează o mare rugăminte. O sumă de scriitori (cu Dl Maiorescu în frunte) vor ţinea o serie de conferinţe asupra poporanismului românesc. Pentru credinţele religioase de toate zilele, am fi dorit să avem un cleric. Moartea rectorului din Cernăuţi ne face să ne îndreptăm acuma la un laic şi anume la acela care, prin colecţiile sale de literatură populară, e mai aproape de subiect. Dorind să fie între conferenţiari un transilvănean şi un bucovinean, ne gândisem pentru acest subiect delicat la Marian din Suceava. Cum ştiţi bătrânul a murit; m-am adresat apoi la dr. Găină, rectorul de la Cernăuţi. A murit şi el. Acuma ne întoarcem la laici, şi anume la dl A. Bârseanu. Cred că nimeni n-ar putea să arate cu mai multă competenţă substratul cugetării religioase de toate zilele a poporului nostru. Rândul acestei conferinţe ar fi prin luna noiembrie (între 15 noiembre şi ianuar 1908). Conferinţele se vor adresa păturei noastre celei mai culte şi nu le vor asculta decât cei ce vor fi invitaţi în special. E vorba să dăm seama de „noi înşine“, prin cuvântul oamenilor noştri care au o măsură mai sigură în judecată. E o necesitate de cultură faţă de desfrâul de laudă al unora şi faţă de miorlăitura pesimistă a altora. Ce avem şi ce n-avem? Asta e întrebarea. Vor răspunde Maiorescu, Delavrancea, Filipescu etc. Vom descrie poporul nostru de la cap până la picioare. De la literatură până la plugărie (Filipescu). Aceasta e rugăciunea noastră. Nu mai adaug un cuvânt mai mult decât acesta: am fi nefericiţi să nu putem completa programa noastră cu numele dlui A. Bârsan.

Cu cele mai deosebite sentimente de consideraţie şi stimă, ss S. Mehedinţi, 24.viii. 907, str. Racoviţă 12

P.S. Rog să nu se ştie nimic din această plănuire. Mă gândeam să vin anume la Braşov, dar tocmai acum e o grozăvie de muncă. Peste vreo lună sper să fiu mai liber.

(bcuc, ms. 4741, II, f.132-133)

 

 

VI. S. Mehedinţi – Andrei Bârseanu

 

Mult stimate Domnule Bârseanu,

Toate mulţămirile noastre pentru Popea. După Şaguna, trebuia să vină şi urmaşul. Numărul din ianuarie e mai mult Unire. Vei veni în februarie împreună cu Delavrancea. O noutate: tovarăşul d-tale, dr. U. Jarnik începe povestirea carierei lui în „Conv|orbiri| literare“. Va fi foarte interesant. Răspândirea neaşteptată  a revistei în Transilvania şi Ungaria ne bucură şi sperăm că la anul, când dl Maiorescu va împlini 70 de ani, bătrânele „Convorbiri“ vor fi revista cea mai populară, după cum ne măgulim cu speranţa că e cea mai impersonală. Numele Dtale va contribui desigur la răspândirea ei cât mai departe. Şi fiindcă e vorba de sacrificiu şi de cultură prin sacrificiu, ne simţim foarte mângâiaţi că avem de la toţi oamenii de bine un aşa de binevoitor sprijin. La 31 ianuar, seara, se va ţinea banchetul obişnuit al colaboratorilor. Ar fi o mare bucurie dacă ai putea fi în mijlocul nostru. Fii bun şi consideră aceasta ca o invitare din partea noastră a tuturor.

Rog primeşte împreună cu Doamna Bârsan, expresiunea sentimentelor mele cele mai distinse, S. Mehedinţi, 7 .I. 909

(bcuc, ms. 4741, f.137-138)

 

 

VII. S. Mehedinţi către Andrei Bârseanu

 

Mult stimate Dle Bârsan,

Din partea tuturor celor dimprejurul „Conv|orbirilor| lit|erare|“, cele mai adânci mulţămiri pentru frumoasele cuvinte ce ne-aţi adresat. Au fost punctul culminant al serbărilor noastre. Măcar de Anul nou, am dori să avem pe câţi mai mulţi dintre D-voastre în cercul nostru. Rog transmite celorlalţi domni expresiunea aceloraşi sentimente. Zilele petrecute la Dvoastră mă urmăresc şi acum, de câte ori am răgaz să mai arunc ochii spre trecut... Mi se pare că de la 1 ianuarie până acuma au trecut 3-4 luni!

Primeşte, te rog, împreună cu Doamna Bârsan, asigurarea sentimentelor mele de cea mai deosebită stimă, S. Mehedinţi

P.S. Nu îndrăznesc să insist pentru manuscript, dar ar fi o mare bucurie să-l avem cât mai curând. Deosebite salutări dlor Blaga, Bogdan şi Stinghe.

(Loc.cit, f.139)

 

 

VIII. Iacob Negruzzi către Andrei Bârseanu

 

1910, 18| 31 mai, Bucureşti

 

Stimate Dle Bârsan,

Vedem cu părere de rău că până acum n-aţi venit la Academie în sesiunea aceasta, ci numai de departe, prin raporturile ce ne-aţi trimis, am avut ştiri de la Dvoastră. N-ar fi chip să vă vedem măcar pentru câteva zile? Familia mea ar fi dorit foarte mult să mai revadă şi pe dna Bârsan şi pe d-şoara Constanţa Broşu, pentru care noi toţi avem o aşa de mare simpatie. Ar trebui să căutaţi, dacă se poate, să veniţi măcar pentru ziua de 25 mai. Iată pentru ce vorbesc  tocmai de acea dată. Cei trei ani de preşedenţie ai colegului nostru d. Saligny expiră acum şi Secţia literară cere ca, după aproape 40 de ani, în care s-au perindat la preşedenţia Academiei numai colegi din secţiile istorică şi ştiinţifică (câţiva de 2 sau 3 ori, unul chiar de 4 ori) să fie de astădată ales şi unul de la Secţia Literară. Negreşit că toţi am gândit la d. Maiorescu. Acesta însă, pentru deosebite motive individuale, a refuzat candidatura şi m-a propus în loc pe mine, stăruind foarte mult pentru alegerea mea. Secţia întreagă (afară de unul), apoi Secţia Istorică întreagă (afară poate iarăşi de unul) şi f|oarte| mulţi din Secţia ştiinţifică mă susţin. Însă în zilele din urmă s-a ivit din partea unui coleg obiecţiuni politice (!!) şi iarăşi s-a vorbit de eventuala preşedinţie a unui coleg din Secţia ştiinţifică, care a mai ocupat acest loc onorific altă dată. Deşi cred că majoritatea mare a Academiei se va pronunţa pentru mine, totuşi vă rog să veniţi şi dvoastră în ziua de 25 c., pentru ca secţia noastră să fie complet reprezentată.  Mi-aţi face cu aceasta un mare serviciu personal. Negreşit însă că, în cazul când amiciţia Dv. pentru unul din membrii Secţiunii noastre ar fi aşa de mare, ca, vrând să votaţi contra mea, mai plăcut mi-ar fi să vă abţineţi de a vota, nevenind în ziua aceea. Aşteptând binevoitorul Dv. răspuns şi rugându-vă să salutaţi pe Doamna şi d-şoara din partea mea şi a familiei mele, vă strâng mâna cu amicală colegialitate, fiind al Dv. foarte devotat, I. Negruzzi, str. Romană, 71.

(Fondul Andrei Bârseanu,
ms. 4741, f.1-2)

 

 

IX. Iacob Negruzzi către Andrei Bârseanu

 

Poftire

Zece lustri fără unu, nu e glumă, au trecut

De când vechea Junime la lumin-a apărut.

Ş-acum după ce zburat-a lung al timpurilor şir,

Iată vor să lege iarăşi al tradiţiilor fir.

Junii care poartă-n spate a lucrărilor povară

Printr-un prânz gustos şi vesel, tocmai ca odinioară,

Deci fu îndemnat să scrie ca-nainte o poftire

Secretarul bătrân astăzi, dar tot june de simţire,

Ştire dând la vechi şi tineri, ori de unde-or fi, să plece

Şi la Bucureşti să vie, în Ghenare nouăsprezece.

Când la Bulevard, în nalta şi bogata de prânz sală,

Se vor ospăta cu toţii pe-a lor însăşi cheltuială.

Veniţi dar să mai petrecem la un loc, sărbătoreşte,

Când în inimile noastre încă flacăra luceşte.

Din partea „Convorbirilor literare“

Iacob Negruzzi, I. Bogdan, S. Mehedinţi

Ms. 4741, f.3

 

 

X. Răspunsul braşovenilor

 

„Salutăm cu respect pe bărbaţii care au dat o îndrumare sănătoasă literaturii noastre, dorindu-le zile îndelungate şi urmaşi vrednici:

 

Ciocnind spumoasele pahare

Şi mulţămind pentru chemare,

Vă facem sinceră urare :

La masa-ntinsă veselie,

(Trimitem noi peste hotare

O caldă, sinceră urare)

În scris senin şi armonie

La fapta bună bărbăţie!

Mircea Popa

Braşovenii şi spiritul junimist

» anul XXVIII, 2017, nr. 6 (325)