Ovidiu Pecican

 

O conştiinţă critică şi de generaţie în ramă postmodernă


          Într-o desfăşurare de forţe a cărei relevanţă se observă mai cu seamă cumulativ, în timp, prin aglomerarea contribuţiilor punctuale într-un puzzle cu deschideri tot mai clar panoramice, Ion Bogdan Lefter se dezvăluie, de-acum, ca un autor din stirpea celor ce nu pun stavilă talentului lor prolific şi vocaţiei lor scriitoriceşti. Poet şi prozator, eseist, critic şi istoric literar român, comentator politic avizat, cel care mărturiseşte că „de pe la finele anului III de studenţie, din primăvara lui 1980, fac constant critică“ arată şi în ce fel această pasiune l-a purtat mereu mai departe: „dacă investighezi mai sistematic, mai riguros literatura unei epoci ori a mai multora devii «istoric literar», iar dacă glosezi mai liber eşti «eseist». În cazul meu, situaţia se complică şi mai tare pentru că scriu uneori şi despre alte arte, de pildă despre cele vizuale şi despre teatru“. Într-un moment care poate fi şi unul de bilanţ în mers, se constată că exerciţiul critic permanent a acaparat poetul şi prozatorul, dobândind întâietate şi autoritate asupra lor. Astăzi Ion Bogdan Lefter este autorul a peste douăzeci şi cinci de volume care pot fi citite fiecare separat. Împreună însă alcătuiesc părţile unei construcţii solidare şi coerente – i se vor mai adăuga şi alţi moduli, cu siguranţă –, semn că, aşa cum observa editorul şi poetul Călin Vlasie, cel care i-a oferit criticului o serie de autor la Editura Paralela 45, „... de la prima carte pe care a publicat-o, a avut un proiect. El a gândit, de fapt, fragmente dintr-o viitoare istorie a literaturii române postbelice“. Acelaşi editor îl recomanda atenţiei publicului pe Ion Bogdan Lefter ca pe ,,criticul care exprimă cel mai bine ce s-a întâmplat în literatura română în ultimii 30-40 de ani“, ,,singurul care poate să dea o panoramă a ceea ce s-a întâmplat în cultura română în ultimii ani: ...«este la zi cu tot ce s-a întâmplat»“. Anvergura neobositului comentator şi evaluator literar-cultural care este îl califică pe Ion Bogdan Lefter drept unul dintre cei mai importanţi autori ai generaţiei afirmate în jurul anului 1980 (deci ai „optzecismului“).
          După o confesiune ocazională a scriitorului, „«Maiorescian» m-aş putea considera măcar în parte, însă mă despart net de conservatorismul lui [Maiorescu – n. O. P.] structural şi programatic. [...] pe Lovinescu îl recunosc drept model major al criticii autohtone, într-un sens foarte complex, chiar dacă, în vremuri postmoderne, n-am cum să mai împărtăşesc militantismul lui modernist“. Această poziţionare îl plasează pe Ion Bogdan Lefter în sfera democraţilor de tentă liberală, zonă către care îl conduc şi simpatiile lui politice şi doctrinare. În acest fel el continuă, de fapt, o linie de echilibru şi de moderaţie, cu deschideri plurale, chiar dacă asta nu a însemnat nicio clipă abstinenţă de la ideaţie prolifică, repliere din faţa dialogului polemic ori timiditate în faţa atacurilor ideatice. „Nu scriu pamflete, nu declanşez atacuri la persoană, nu abdic de la dignitatea discursului intelectual. Iar dacă ideile mele au provocat marele «război cultural» al postcomunismului românesc, poate că aşa trebuia să fie...“.
          Prezent, în etapa formării, în Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu şi în cenaclul Junimea al lui Ovid S. Crohmălniceanu, Ion Bogdan Lefter a urmat modelul acestor mentori, ca şi pe cel al lui E. Lovinescu, cu Sburătorul, întemeind el însuşi o instituţie de dezbatere culturală (longevivă). Cafeneaua culturală i s-a părut a fi „cel mai bun spaţiu public «conversaţional»: la cafea se stă tihnit la tacla! La discuţii – vreau să spun – degajate şi cu miez, într-o ambianţă agreabilă“. Totodată, adaugă pasionatul moderator al acestui topos viu, „Mi-am dorit un spaţiu de dialog adevărat, de întâlnire a studenţilor mei cu personalităţi de calibru, artişti şi intelectuali publici; şi mi s-a părut că lucrul cel mai important e ca orice subiect să fie privit cu spirit critic, raţional, cu argumente, analitic, pentru ca apoi, lărgind cadrul, să fie integrat în orizonturi ample, deci din perspective sintetice“.
          În linii mari, până în prezent, în succesiunea cărţilor semnate de Ion Bogdan Lefter se disting două serii majore de scrutare a literaturii române contemporane: cea dintâi are o dominantă istorico-literară şi propune revizitarea unor nume şi teme consacrate istorico-literar: Bacovia – un model al tranziţiei (2001), Recapitularea modernităţii. Pentru o nouă istorie a literaturii române (2001), Doi nuvelişti: Rebreanu şi Hortensia Papadat-Bengescu (2001), Scurtă istorie a romanului românesc (cu 58 de aplicaţii) (2001), Anii 60-90. Critica literară (2001), 5 poeţi: Naum, Dimov, Ivănescu, Mugur, Foarţă (2003), Adrian Marino: un proiect pentru cultura română. Analize şi evocări (2006), Nicolae Manolescu: de la cronica literară la Istoria critică... (2009). Se observă aici atât tentativa unor sinteze parţiale, pe genuri, cât şi ispita monografică, începând cu clasicii interbelici şi continuând cu autori de marcă postbelici, dintre care unii încă în plină activitate.
          Cea de a doua serie, faţă de care adeziunea de principiu şi afectivă a autorului nu este pentru nimeni un secret, porneşte, probabil, cu „strigarea catalogului“ optzecist în Romanian Writers of the ’80s and ’90s. A Concise Dictionary (1999) şi versiunea lui amplificată, de astă dată tipărită în română, pentru publicul din ţară, Scriitori români din anii ’80-’90. Dicţionar bio-bibliografic (I: A-F, 2000; II: G-O, 2001; III: P-Z, 2001). Au urmat apoi Postmodernism. Din istoria unei „bătălii“ culturale (2000), Primii postmoderni: Şcoala de la Târgovişte (2003), Despre identitate. Temele postmodernităţii (2004), Flashback 1985. Începuturile „noii poezii“ (2005; reeditat în două părţi: Începuturile poeziei postmoderne (1977-1985) (2016), Puzzle cu „noul val“. Addenda la falsul tratat de poezie Flashback 1985 (2005), „Generaţionismul literar“. Concepte, istorie, mărturii (2016), Despre identitate. Temele postmodernităţii (2004; ediţia a II-a, adăugită, 2012), Prietenii din povestea literaturii (2013), 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Müller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu (2010), O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească (2010), Alţi postmoderni: Florian, Reichmann, Raţiu, Petreu, Pecican, Bodiu & 12 poeţi saşi şi şvabi (2014).
          Impulsul care stă la baza acestei continue expansiuni, deopotrivă analitică şi sintetică, poate fi descifrat în următorul fragment confesiv: „... ocupaţiunile... la care mă mai dedau... ţin toate de lucrul care mă interesează cel mai mult, intelectualmente vorbind, şi anume de practica şi înţelegerea creativităţii literare, în vremurile în care trăiesc şi în toate contextele ei din ce în ce mai largi, artistice şi socio-politice, locale şi internaţionale. Citesc literatura şi «citesc» restul artelor, societatea, lumea pentru a descoperi ceea ce suntem şi pentru a putea construi, conceptual şi explicativ, o imagine de epocă“.
          Cărţile lui Ion Bogdan Lefter îl plasează în proximitatea lui Radu G. Ţeposu, primul istoric literar al optzecismului, alături de Gh. Crăciun, autorul de antologii optzeciste (Competiţia continuă. Generaţia 80 în texte teoretice, 1994; Generaţia 80 în proza scurtă, 1998), a altor autori interesaţi de optzecism în spaţiul cultural românesc. Prin analizele poeziei aceleiaşi generaţii, el ocupă un loc privilegiat în critica şi istoria literară a actualităţii lirice româneşti, oferind în Începuturile poeziei postmoderne (1977-1985) analize aplicate asupra a douăzeci şi două de nume importante de poeţi din propria generaţie. Dar I. B. Lefter este şi principalul teoretician şi promotor (alături de Mircea Cărtărescu, dar şi de Gh. Crăciun şi Monica Spiridon, împreună cu care a editat, în română şi în engleză, Experimentalismul literar postbelic. Studiu şi antologie, sau de Magda Cârneci cu Arta anilor’80. Texte despre postmodernism, 1996; în engleză, în 1999) al unui concept românesc al postmodernismului. Contribuţiile lui rămân centrale pentru înţelegerea mutaţiei de sensibilitate şi a configuraţiilor pe care aceasta le-a întruchipat în spaţiul literaturii în vremea comunismului ceauşist redundant şi a elanului de factură tard-modernă a amurgului „roşu“ şi a zorilor posttotalitare.

 

Ovidiu Pecican

Estuar Ion Bogdan Lefter. O conştiinţă critică şi de generaţie în ramă postmodernă

» anul XXVIII, 2017, nr. 2 (321)