Marta Petreu

 

Janina Ianoşi
(12 iulie 1930, Bucureşti – 16 ianuarie 2017, Bucureşti)


          Era scundă, foarte brună, foarte duioasă cu oamenii pe care-i îndrăgea şi pentru care inventa tot felul de alinturi caraghioase. Deşi autoare a unei cărţi de istoria filosofiei – Optimism şi pesimism istoric, 1972, în care analiza mari concepţii ale filosofiei universale –, Janina nu se prea amesteca în discuţiile de idei care aveau loc la ei în casă, îl lăsa pe Ianoşi, soţul ei, să „dezbată“. Asta nu înseamnă că nu avea idei şi teorii proprii. Îmi amintesc prezentarea pe care mi-a făcut-o cînd traducea o istorie a antisemitismului: precisă şi clară, sublinia diferenţa specifică dintre antiiudaism şi antisemitism. Pentru că traducea continuu, şi anume proză, romane, jurnale, cărţi de filosofie, istorii şi studii, niciodată poezie, Janina ajunsese, pe bază practică, ca toţi marii traducători – iar ea a fost, fără îndoială, un mare traducător – la o „teorie a traducerii“ foarte bine articulată: traducerea, spunea ea, trebuie să fie precisă şi plină de respect faţă de ceea ce a scris autorul, nu trebuie înfrumuseţată, dacă Tolstoi a repetat la nesfîrşit un cuvînt, nu trebuie să îl traducem prin sinonime, nici să înfrumuseţăm textul, ştie el, Tolstoi, de ce a repetat obsesiv cuvîntul acela unic... Janina a tradus foarte mult, din rusă, germană, franceză. După ce termina un text, îl revedea, apoi îl revedea cu Ianoşi şi sfîrşea prin a i-l dicta acestuia, care bătea totul la maşina de scris, în ultimii ani la computer; după care veneau alte revizuiri. Pregătirea ei filosofică, simţul limbii române şi foarte buna cunoaştere a limbilor din care traducea au făcut-o să ne dea traduceri minunate. De la esteticieni ruşi (Herzen, Bielinski, Cernîşevski, Plehanov) la Tolstoi, Ţvetaeva, Paustovski, Platonov, Habermas, Soloviov, Vasili Grossman, Berdiaev, Ceadaev, Şestov, Heine, Henry Corbin, Jankélévitch, Thomas Mann, Nietzsche, Jean Tulard, Götz Aly, Moses Mendelsohn, Léon Poliakov, Pasternak, Rilke şi alţii, ea a îmbogăţit cultura noastră cu zeci de cărţi.
          Janina Ianoşi a murit în 16 ianuarie, orele 18, 20, la Spitalul de Urgenţe, în urma complicaţiilor suferite de pe urma unei fracturi. Aşa cum spune o prietenă a ei, doamna Ada Ornea, viaţa Ianoşilor a fost, în ultimii ani, ca o tragedie greacă: întîi a murit fiica lor, Maşa, în 2011, în urma unui cancer cu care s-a luptat crîncen; apoi s-a stins Ion Ianoşi, anul trecut. Iar acum s-a dus şi Janina.
          Janina a fost bucureşteancă, singura fiică a unui celebru doctor din Bucureşti, Leon Caffé, sefard român, şi a actriţei Aurelia Teodorescu, căsătorită Caffé. Mama ei era româncă, de la ţară, şi devenise actriţă. Janina îmi povestea despre mama ei că a jucat în anii 1920 la Teatrul Naţional, că a fost fluierată de studenţii  antisemiţi pentru legătura ei cu doctorul Caffé, iar Rebreanu, director al Teatrului, a apărat-o în scris; curînd, mama ei a abandonat cariera teatrală şi s-a căsătorit cu doctorul Caffé.
          Janina semăna cu tatăl ei, mi-am dat eu seama, comparîndu-i chipul foarte brun cu fotografia acestuia, pe care o păstra într-o firidă din vechea lor locuinţă de pe Luis Blanc 19A – astăzi, casa nu mai există, a fost dărîmată şi în locul ei a fost ridicat un bloc. Ortodoxă prin botez, a studiat – erau anii cei răi, de ascensiune a antisemitismului – la măicuţele catolice din Bucureşti, cărora le-a păstrat toată viaţa o foarte caldă amintire. Facultatea a început-o la Bucureşti, a continuat-o şi terminat-o la Leningrad, unde l-a cunoscut pe Ion Ianoşi, cu care s-a căsătorit încă din timpul studenţiei.
          A tradus, cum spuneam, din mai multe limbi, cu o supunere plină de admiraţie faţă de textele traduse. Preferatul ei a fost Tol­stoi, din care a tradus Jurnalul în întregime.
          A fost o doamnă. Ştia să primească, casa lor, o locuinţă de vreo 60 de metri pătraţi, nu mai mult, era deschisă oricui.
          Ca părinţii ei, ca fiica ei, ca Ion Ianoşi, a dorit să fie incinerată. Dumnezeu s-o odihnească.

 

Marta Petreu

Janina Ianoşi

» anul XXVIII, 2017, nr. 2 (321)