Marta Petreu

          Din cîte am înţeles eu, proiectul „Cluj, capitală culturală europeană“ este o temă de casă a municipiului nostru, nu un dar legat în funde roz de la cineva. E, aşadar, o strădanie a oraşului de-a avea o viaţă culturală atît de bogată şi valoroasă încît, la competiţia la care se prezintă, să fie recunoscut ca oraş mai interesant din punct de vedere cultural decît altele. Dacă am înţeles eu bine, indiferent dacă va cîştiga sau nu competiţia, deja simplul fapt că oraşul şi-a asumat un asemenea ideal îl obligă să investească mai mult în cultură decît ar fi făcut-o pînă acum.
          Am văzut Sibiul înainte şi după proiectul „capitală europeană“ şi am fost încîntată de ceea ce a rămas, adică de restaurarea oraşului. Poate că la fel se va întîmpla şi la noi, falnicele clădiri habsburgice vor fi curăţate şi restaurate, poate că trotuarele sparte vor fi toate reparate, poate că vor dispărea maşinile parcate pe trotuare, iar eu, pieton paşnic, n-o să mai fiu nevoită să ocolesc maşinile parcate pe partea pietonală şi n-o să mă mai tem la fiecare pas că o s-o dau, la propriu, în gropi.
Fără glumă: de la „Cluj, capitală culturală europeană“ eu aştept să fie rezolvate aspectele de civilizaţie stradală. Fireşte că mă interesează cultura „spirituală“, dar nu pot sări peste aspectele ei materiale. Sînt un pieton nu foarte bine văzător şi m-am aflat şi mă aflu în multe feluri în pericol pe trotuarele oraşului: ba mă pomenesc cu cîte-o bicicletă care dă buzna peste mine, ba risc să-mi rup picioarele din cauza trotuarelor denivelate, ba nu încap pe trotuar din cauza maşinilor, ba nu ştiu pe unde să trec strada pentru că trecerile de pietoni nu sînt marcate, iar unii şoferi grăbiţi şi autoritari nu admit că aş avea dreptul să traversez pe la colţul străzii, iar dacă totuşi o admit, ar vrea ca eu să traversez în fugă.
          Precum Caragiale, care recunoştea că „Eu nu mă pot gîndi sus cînd umblu cu picioarele goale pe coji de nuci“ ([Introducere la «Notiţe critice»], 1899), şi eu, după ce am dat cu capul la propriu într-o reclamă stradală, montată în zid pe strada Regele Ferdinand, fix la nivelul capului meu, aştept de la proiectul ăsta să pot umbla pe străzile Clujului fără să mă mai tem c-o să fiu făcută ţăndări.
          Aş vrea să aflu cine îndrăzneşte să rîdă de mine pentru lucrurile foarte penibile şi foarte triste pe care le-am scris.