Cîinele lui Svevo

Ciprian Vălcan


Cum ar arăta o lume alcătuită doar din soldaţi japonezi?

***

Ajuns la vîrsta de 67 de ani, sultanul din Brunei a hotărît că în ţara lui va fi aplicată Charia. După ce s-a bucurat de cele 3000 de maşini de lux din colecţia sa plus de cele 1780 de camere ale celui mai mare palat din lume, fără să mai punem la socoteală nenumăratele lui iubite, sultanul a hotărît să se pună bine cu Allah măcar în ultima parte a vieţii, înţelegînd că e greu de crezut ca după 46 de ani de domnie să mai urmeze încă alţi 46 de ani de domnie. Astfel că, din luna mai, hoţilor au început să le fie tăiate mîinile, iar din 2015 sodomiţii vor fi lapidaţi. După ce a jucat polo şi tenis în tinereţe, sultanul va scrie acum un subtil tratat de teologie, sfîrşind venerat de supuşi, care îi vor elogia adînca evlavie...

***

Gnosticii moderni cred că Dumnezeu a făcut lumea din piese lego pe care i le-a vîrît sub nas diavolul.

***

Dumnezeu e un constructor.
Diavolul – un logician.

***

În ciuda opiniei unora dintre contemporanii noştri, Dumnezeu nu e o pisică persană.

***

Lui Karl Kraus i s-ar potrivi de minune un costum de subretă.

***

Lui Buffon îi plăceau caii. Lui Linné – maimuţele. Probabil că imaginea noastră asupra lumii ar fi fost cu totul alta dacă lucrurile ar fi stat exact pe dos şi Linné ar iubit caii, iar Buffon ar fi adorat maimuţele...

***

Nu poţi să colecţionezi pumnale fără să visezi în secret că vei avea ocazia să le înfigi în pieptul duşmanilor...

***

Din Pateric: „Venit-a odinioară un bătrîn la alt bătrîn. Şi vorbind ei, a zis unul: eu am murit lumii. I-a răspuns celălalt: să nu nădăjduieşti în tine, frate, pînă cînd vei ieşi din trup, că deşi zici tu că ai murit lumii, diavolul este viu“.

***

Invidia piticilor e mai de temut decît trufia uriaşilor.

***

„Less is more“ e valabil doar printre pitici...

***

Diavolul are privirea lui Peter O’Toole.

***

Un robot a fost numit vicepreşedine al unei companii din Coreea de Sud.
Probabil că roboţii adoră birocraţia.

***

În republicile spiţerilor, capodoperele îşi au întotdeauna doza lor de venin.

***

Adevăratul maestru e acela care nu-şi îngăduie să aibă niciun discipol.

***

Adevăratul maestru e acela care nu are discipoli, ci doar cîini...

***

După sfîrşitul istoriei nu va urma neantul, ci zoologia.

***

Orice retorică e anulată de un lătrat.

***

La începuturile creştinismului, oamenii se străduiau să semene cu Sfîntul Antonie, antrenîndu-se să respingă asalturile demonilor.
          Astăzi, pretenţiile lor au mai scăzut: vor să fie ca Messi, se străduiesc să marcheze cît mai multe goluri în poarta adversarilor.

***

Vlăduţ: „Nu sînt prea bun la sport, dar am şi eu calităţile mele. Nici Einstein nu era Usain Bolt“.

***

Viaţa lui Simion Stîlpnicul a fost prima formă de reality show din istoria omenirii. Lăsîndu-se spionat de cohorte de curioşi şi credincioşi, Simion avea măcar consolarea că dincolo de toate acestea se află, tămăduitoare, privirea lui Dumnezeu.

***

Un bărbat din Ploieşti a moştenit la moartea bunicilor săi casa lor de la ţară. O vreme, de casa respectivă s-au ocupat vecinii de acolo. După ce ei au murit, bărbatul n-a mai trecut prin sat vreme de doi ani. Cînd a reuşit, în sfîrşit, să ajungă, a avut surpriza să constate că nu mai exista nici urmă de casă, ea fusese furată bucată cu bucată. Dispăruse pînă şi fîntîna din curte, iar peste fostul loc al casei fusese semănat porumb...

***

Huxley, necruţător:
„To his dog, every man is Napoleon“.

***

Discipolul trebuie să înveţe cînd să-şi înjunghie maestrul. Dacă nu e în stare de asta, nu-i rămîne decît să-i ardă efigia pe rug...

***

Ca să scape nevătămat din mîinile febrile ale discipolilor, maestrul trebuie să umble întotdeauna pe catalige.

***

„Să-ţi iubeşti maestrul ca pe tine însuţi“ – n-am întîlnit nicio poruncă de acest fel...

***

Idealul oricărui discipol este să-şi mumifice maestrul.

***

Singura deosebire dintre oameni şi cîini e aceea că oamenii nu urlă la lună.
Oamenii care tind să anuleze şi această unică deosebire ajung, de obicei, la ospiciu.

***

Lumea modernă inovează cu adevărat: ea îi oferă imbecilului dreptul la opinie.

 

Ciprian Vălcan

Cîinele lui Svevo

» anul XXVI, 2015, nr. 2 (297)