Poeme de Iulian Boldea


raţionament

ne ispiteşte amăgirea informă a corpului
umbra lui dezgolită
iluzia de a exista ca o operaţie nemiloasă
dar noi cunoaştem legea implacabilă
a trădării cărnii nevăzute
în seara clară şi neştiutoare
în timp ce peste instincte trece ca o boare
raţionamentul imposibil de explicat
din care sunt alcătuite
vieţile noastre


citind tractatus

l-am văzut pe wittgenstein în extazul unui înţeles nenumit
dând personalitate unui sentiment şi spunând mereu
că limbajul e parte din carnea noastră complicată
şi că nu ne putem trăi propria moarte ne putem trăi doar
propria viaţă umilă ferecată fragilă
l-am văzut pe wittgenstein demonstrând cu gesturi abstrase
cum sufletul caută sensuri la capătul nopţii
coincident mereu cu sine însuşi
aşa cum corpul tânjeşte după o iluzie
care trebuie ferecată în tăcere


flux şi reflux

flux şi reflux e totul
amăgire şi certitudine
moarte şi viaţă
suav şi atroce
realitatea – o ficţiune încremenită
un paradox de zi cu zi
– trecutul încape într-un gest –
în spatele lucrurilor
susură liniştea de la răscrucea increatului
susură frica proaspătă din ochiul închis
al animalului răbdător şi flămând


negoţ

dincolo de crepuscul se vedea un arbore translucid
cu flori perisabile
se vedeau lucruri incerte şi un viitor zadarnic
iar noi ne scăldam în aceleaşi ape ale zilei
în timp ce fatalitatea pândeşte gesturi mici
întâmplări nehotărâte
iar zei anonimi cu chipul sticlos
trec ca o adiere tânjind spre esenţe
tandru negoţ cu aparenţele e acest destin cu desenul fragil
umplând spaţiul care separă o secundă de alta
lumina pierdută
de dorinţa negată


îngerul

memoria acvatică exprimă
susurul cărnii oarbe
iar îngerul ne spune mereu şi mereu
cât de firească e revelaţia
cu nervii întinşi la maximum
îngerul cu aripi desprinse de trup
ne spune că în luciul oglinzii
nu trupul nostru întors cu spatele se vede
ci un fragment de expiere şiroind
de înţelesuri sterpe
de umbre scufundate
în dimineaţa jilavă
de-atâtea simţuri irosite


scenariu

spaimă şi uimire scenariul acesta pe care absenţa îl scrie
în corpul nostru deghizat cu amintiri de lux
ziua de mâine vine ca o mângâiere
în seara cu degete îndrăgostite
ca şi cum cineva ne-ar spune în şoaptă mirat
ce să facem cu destinul acesta ambalat frumos
cochet şi derizoriu


nume

adevăratul nostru nume e spaima
ea vine ca o părere şi se instalează
în venele noastre tulburătoare
adevăratul nostru nume e slăbiciunea
ea ne arată cu degetul în aceeaşi propoziţie
cu sintaxă însângerată
perfecţiunea agonică şi limpede
pluteşte deasupra noastră ca un sfârşit
care este încă departe


trupuri

trupuri peste trupuri peste trupuri peste trupuri
bătălii războaie molime tornade tsunami
obscenă dispariţie a cărnii
ritualul despărţirii sufletului de corp
al desprinderii conştiinţei de propria carcasă
claie peste grămadă iluziile toate putrezite pe câmpuri înverzite
la jena la eylau la verdun la stalingrad
trupuri peste trupuri fără amintiri fără regrete
în lumina miloasă
tandră ca o
absenţă


colecţionarul

pe scările rulante ale copilăriei
trece colecţionarul de iluzii
cu tristeţile lui falnic tencuite
cu zâmbetul fals fotografiind
frumuseţea unei clipe irosite
în venele lui torc regrete şi discursuri
în jurul lui lucrurile obosite se destramă
aruncate la întâmplare ca o tăcere
deconspirată
care nu mai foloseşte la nimic

Iulian Boldea

raţionament; citind tractatus; negoţ; îngerul; scenariu; nume; trupuri; colecţionarul.

» anul XXVI, 2015, nr. 2 (297)