MARTA PETREU, DE-ALE CULTURII, CU BOLILE NOASTRE CU TOT

• I.Negoiţescu – Radu Stanca, Un roman epistolar, ediţie integrală, coordonare, note și postfaţă de Ion Vartic, ediţie îngrijită de Ioan Cristescu și Ion Vartic, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2021.

Cel mai frapant fenomen cultural din România pare a fi, în acest moment, impunerea, generalizarea, dominaţia „romglezei“: mulţi dintre oamenii pe care-i cunosc, culţi sau mai puţin, vorbesc o română presărată cu englezisme. Încît îmi vine să spun, în ton cu unul dintre foştii redactori ai Apostrof-ului, poetul Virgil Leon: Bine că, măcar, avem Dicţionarul tezaur al limbii române… Are dreptate: căci, după ce romgleza va fi de-a binelea victorioasă, specialiştii, probabil străini, care, sper eu, vor studia măcar o dată la două secole şi fosta cultură română, vor avea la dispoziţie Dicţionarul, aşa incomplet şi „tezaur“ cum se află. Pînă atunci, noi, cetăţenii români, ne străduim din greu să nu mai fim ce sîntem, să nu mai avem limba noastră; Ministerul Educaţiei se străduieşte la rîndul lui ca elevii noştri să nu mai studieze literatura română sau să o studieze cît mai puţin. Iar cititorii din România, atîţia cîţi mai sînt, citesc, cu mici excepţii, cărţi traduse din alte literaturi, nu neapărat pentru că ar fi mai bune decît cărţile autorilor români. Snobismul e o boală grea şi pentru cei care nu ştiu că suferă de ea. • Cartea care m-a impresionat cel mai mult în ultimele luni este Un roman epistolar, ediţia întregită apărută în acest an a corespondenţei dintre I. Negoiţescu şi Radu Stanca. Împreună cu alte corespondenţe cerchiste pe care le-am citit – iar pe unele şi publicat, la noi, la Apostrof – Un roman epistolar m-a făcut să presupun că, dacă ar fi publicate toate scrisorile schimbate între cerchişti, atît pe vremea constituirii, în anul 1943, a Cercului Literar, cît şi mai tîrziu, am putea reconstitui nu numai alte şi alte detalii din istoria zbuciumată a Cercului, ci şi aspecte concrete ale atmosferei ideologice din ţară, în timpul războiului şi-apoi în timpul instalării comunismului. Pentru că una este să ştii lucrurile din tratate, altceva este să te izbească faptele. • Cercul Literar al Universităţii clujene – cum se ştie, mutate temporar, din cauza războiului şi a ciuntirii Transilvaniei, la Sibiu – a fost, prin program declarat, o grupare democrată, fapt vizibil încă din „Manifest“, care refuza ritos sămănătorismul, neosămănătorismul, etnicismul şi etnografismul (adică ideologia tradiţionalistă în bloc, atunci oficială), precum şi din adresarea „Manifestului“ către liberalul Lovinescu. Aşa că nu a fost întîmplător că gruparea, cu programul ei axiologic, a stîrnit instantaneu şi reacţia mînioasă a ultranaţionaliştilor, şi, ceva mai tîrziu, suspiciunea constantă şi sancţiunile drastice ale comuniştilor. Nici unul dintre totalitarismele secolului, nici fascismul, nici comunismul (folosesc denumirile generice), nu a agreat ideologia Cercului, structurată de cîteva idei esenţiale: autonomia esteticului (faţă de alte valori şi faţă de instituţiile care ar fi tentat să aservească esteticul altor valori, politice, religioase, naţionale ş.a.), apoi ideea complexităţii axiologice imanente a obiectului de artă, urmată de refuzul autarhiei naţionale / naţionaliste în favoarea deschiderii spre spiritualitatea europeană. • Regimurile autoritare, cu atît mai mult cele totalitare, nu suportă nici independenţii, nici originalii. În curs de instalare şi apoi de-a binelea instalat în România, regimul comunist nu numai că a făcut imposibilă reapariţia meteoricei Reviste a Cercului Literar, ci i-a băgat în puşcărie pe destui cerchişti: pe Nicolae Balotă, I. Negoiţescu, Ovidiu Cotruş, ªtefan Aug. Doinaş, Ion D. Sîrbu, precum şi pe Wolf von Aichelburg, prieten al cerchiştilor şi asociat al Cercului. • Este simptomatic de pildă că fişa de securitate a lui Blaga redactată la sfîrşitul lunii august 1958 îi pune în seamă ca vinovăţie politică şi Cercul Literar de la Sibiu, despre care sînt emise toate clişeele acuzatoare: „organizaţie naţionalistă studenţească“, cu ideologie „idealistă, cosmopolită şi naţionalistă, imprimată fiind de Lucian Blaga“. • Citind scrisorile din Un roman epistolar şi postfaţa lui Ion Vartic, ai revelaţia ce-am fi putut fi noi, din punct de vedere cultural, dacă ţara noastră ar fi avut o evoluţie normală. Dacă adaugi şi volumul lui Alexandru Ruja, Cercul Literar de la Sibiu. Destine frînte – destine împlinite (2020), înţelegi că gruparea cerchistă a fost nu numai victima lumii politice totalitare, ci şi victima invidiei scriitoriceşti. Cum ar veni, victima concurenţei intraspecifice din lumea literară. Strălucirea intelectuală a cerchiştilor a stîrnit nu admiraţie, ci invidie şi agresivitate – de unde denunţurile făcute de scriitori, unii dintre ei deveniţi, mai tîrziu, personalităţi de vază ale culturii noastre. Mă gîndesc la un caz anume, clujean, care m-a întristat nespus cînd l-am citit în cartea lui Alexandru Ruja. Cerchiştii erau atît de străluciţi, încît noii scriitori, cu minţile şi ideile drastic anamorfozate de ideologia socialismului românesc după model sovietic, n-au mai putut să-şi ţină în frîu boala grea a invidiei. Şi i-au dat drumul, ca denunţ. • Ceea ce îmi aduce în minte un verset din cea mai cunoscută rugăciune creştină: „şi nu ne duce pe noi în ispită“. • Nădăjduiesc că asupra acestei cărţi voi reveni.

Iulie 2022