Ion Pop

Ceaţă

 

Scorojirea, zi după zi,

a ochilor de pe pânză,

ramele străduindu-se totuşi

să pună

orbirea în geometrie.

 

Şi tu, obosit foarte,

surâzând, sleit,

când cineva,

din nu ştii ce ceaţă,

te tot striveşte, râzând.

28 decembrie 2021

 

 

Uneori

 

Uneori mi se întâmplă şi mie să laud ignoranţa

şi-mi pare, o clipă, atât de rău

că nu sunt idiot ca o piatră.

 

Dar nu trece mult şi sunt gata

să-mi retrag adjectivul pripit –

poate că în creierul ei mumificat

a mai rămas ceva din înţelepciunea

faraonilor de pe Nil.

 

Şi spun, iată, ruşinat, bâlbâindu-mă,

– Scuză-mă, Piatră.

 

28 decembrie 2021

 

 

Ce tot vorbeşti (cântec simplu)

 

Ce tot vorbeşti, ziua se tot scurtează,

şi mai mult tace, trecând.

Amiază, seară, noapte, după amiază,

vagi murmure din oarecând.

 

O pasăre ţi se aşază (pare

chiar că ar şti ea ceva)

pe-un deget, ca pe un ram.

Şi el nici nu tresare.

 

Ce-o fi vrând să-ţi vestească, oare?

 

Poate că mâna ta a-nceput

să nu mai fie a ta.

ianuarie 2022

 

 

Cineva, în aer

 

Cineva, în aer, a tot învăţat caligrafia

făcând bătături pe mâinile luminoase,

rotunjind cu tivuri de sânge

ţeasta, braţele, ochii,-

şi a ieşit, cât de cât,

ce-a ieşit.

 

Dar acum ce să faci

când de pretutindeni

năvăleşte duhoarea?

 

Mă înec, – doar un gând şugubăţ

mă face s-o uit o clipă:

bănuiesc, încercând să râd,

că, vai, până şi îngerii

trag din azur câte-un pârţ,

profitând de-un moment

când Domnului,

neatent, îi scapă din mână

rigla ori nuiaua.

2021

 

 

Tot adâncindu-te

 

Tot adâncindu-te în tine,

spirit (auto)analitic ce eşti,

dai, foarte dezamăgit,

doar de drojdii şi de pământ.

Ţi se pare

cam vulgar, la capătul

atâtor trudnice distilări,

dar asta e situaţia.

 

Şi n-ar fi nimic, numai că

acea mlaştină doare.

 

Şi totuşi, ştii că abia acum

te-ai întâlnit cu tine

cel negru, negru,

cel roşu, foarte roşu,

că abia acum ai ajuns

la mica ta, ultimă revelaţie.

 

Biet soldat căzut într-o baltă de sânge,

cu steagul fâlfâind foarte sus, deasupra,

curat, în vântul

curat şi el şi nepăsător.

16 ianuarie 2022

 

 

Hotărâri importante

 

S-a anunţat astăzi dimineaţă la Radio

că foarte poetica Comisie Europeană

a aprobat, în sfârşit,

şi consumul de greieri de casă;

ba chiar al unor viermi, cu condiţia

să fi crescut în făină.

 

Cum să nu fii mulţumit,

ba chiar emoţionat, –

va rămâne totuşi în noi

măcar o părere de cântec

ca-n ierburi şi lanuri de grâu aurii,

drepturile poeziei

încep să fie recunoscute

 

E bine şi că, pentru echilibru,

Viermele cel neadormit va mai aţipi,

ne va fi ceva mai devreme prieten.

 

Iată, aşadar, că două

destul de însemnate simboluri

au devenit comestibile –

dubioasa transfigurare a realului,

aureolele anacronice

vor fi mai puţin suspecte.

 

Şi ce revanşă pentru o anume critică literară –

o bună parte din populaţia continentului

va putea redeveni de-acum, fără să roşească,

aproape neomodernistă.

3 martie 2022

 

 

Semn de carte

 

Intrat-a o boală în lume,

fără obraz.

Doar cu nume.

6 aprilie 2021

 

 

Dimineaţă

 

M-am sculat astăzi

anume cu noaptea-n cap,

ca să văd cum răsare

soarele.

Oho, mândrul soare,

roşu deasupra mării.

 

Pe când, cu picioarele-n apă,

apuneau toţi.

martie 2021

 

 

Semn de carte

 

Scoate din gură

doar vorbe murdare.

 

Ce poţi să spui?

 

– Se pare

că a greşit fermoarul.

aprilie 2021

 

 

Maraton

 

Privire alergând

din ochi în ochi,

până la ultimul.

 

Care a văzut, totuşi,

doar ce mai putea fi văzut

înainte de-a se închide.

aprilie 2021

 

 

În oglindă

 

Vezi încă şi încă o dată,

cum ţi se adâncesc dungile

de pe obraji, din jurul ochilor,

de pe frunte, –

zi după zi

sculptura devine desen.

Faţadă

a celei de-a treia dimensiuni

în care se sting tunete, foşnete, voci,

se şterg încet vechi,

indecente picături de sânge.

 

…A, da,

înveţi mereu simplitatea

cu moartea pe moarte călcând.

5 martie 2022