Radu Constantinescu, Mircea Tomuş (9.01.1934-28.03.2022)

A plecat din mijlocul nostru scriitorul Mircea Tomuş. „Scoateţi, din ecuaţia vieţii, termenul necunoscutului tainic şi o veţi transforma într-o ficţiune artificială, castrând-o de atributele autenticităţii.“ Cu aceste cuvinte încheia el primul volum al ciclului Aripile demonului, prefigurând, parcă, destinul propriei sale deveniri. Căci, într-adevăr, un tainic necunoscut l-a purtat pe cărările vieţii pe băiatul preotului din Mociu, ajuns student la Filologia clujeană, apoi redactor la revista Steaua, unde şi debutează în 1955. apoi redactor sef al proaspăt înfiinţatei edituri clujene Dacia. Critic, istoric literar, prozator şi dramaturg debutează editorial în 1965 cu monografia Gheorghe Şincai, lucrare care avea să rămână un reper ferm în bibliografia consacrată Şcolii Ardelene. S-a aplecat cu acut discernământ critic asupra unor autori importanţi ai literaturii române, exersând o lectură modernă a clasicilor. A fost distins cu numeroase premii de instituţii precum Academia Română şi Uniunea Scriitorilor.

Mircea Tomuş a avut vocaţia construcţiei. A fost omul providenţial care de-a lungul întregii existenţe a ctitorit din generoasă convingere. Stabilit la Avrig, destinul său s-a îngemănat cu cel al Sibiului unde înfiinţează în anul 1972 cea mai elegantă şi rafinată revistă literară din România acelor ani, Transilvania. Acele momente unice le evocă în rândurile de mai jos pe care le-a încredinţat revistei noastre cu puţină vreme înainte de a muri. Respectul şi aprecierea de care s-a bucurat în rândul comunităţii sibiene avea să se dovedească în zilele revoluţiei din 1989. În lipsă (îşi înmormânta mama la Avrig), avea să fie ales primul preşedinte al Consiliului judeţean al Frontului Salvării Naţionale. A condus judeţul până la primele alegeri, cele din 20 mai 1990, după care s-a dedicat vieţii universitare.A avut merite importante în dezvoltarea vieţii academice sibiene. A fost primul rector post-decembrist al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, lui fiindu-i atribuită emiterea certificatului de naştere al Universităţii, unde, din 1997, a fost profesor la Facultatea de Litere şi Arte.

De trei ani se instalase la Căminul Maria Tereza din Şura Mică, la numai câţiva kilometri de oraşul de care îşi legase unii din cei mai frumoşi ani ai vieţii. Avea o poftă teribilă de scris. Aici a finalizat ultimul său volum (debut la senectute ca dramaturg!), apărut chiar în luna ianuarie a acestui an la editura Şcoala Ardeleană, Glonţul de argint sau adevărata moarte a lui Avram Iancu, care reuneşte trei piese de teatru-evocări ale unor momente dramatice din istoria Transilvaniei. Petrecea ore întregi în faţa laptopului, scria fără întrerupere, pregătise mai multe texte de factură memorialistică pe care intenţiona să le ofere spre publicare revistelor literare clujene. De altfel, ultimul său text publicat a fost în Apostrof, care l-a găzduit cu generozitate în ultimii ani.

Îşi făcuse planuri literare temerare, adolescentine, ignorând vârsta care toarnă plumb la temelia oricăror proiecte. Încheiase monumentalul ciclu Aripile demonului de la editura Limes şi aştepta apariţia ultimelor două volume, conturase deja, la sugestia directorului Editurii Academiei Române, D.R. Popescu, o serie retrospectivă de Scrieri în şase volume, incluzând lucrări pe care le considera piloni ai creaţiei sale de o viaţă (Pentru un alt Caragiale; Ion Creangă romancier. Un fabulos roman iniţiatic; Liviu Rebreanu. Cele trei mari romane; Mihail Sadoveanu. Universul artistic şi concepţia fundamentală a operei; impresionanta sinteză Romanul romanului românesc, precum şi volumul din 1965, 15 poeţi.

Aştepta cu încredere terminarea pandemiei ca să poată începe, în acest an memorial Avram Iancu, un turneu de lansare a volumului de teatru istoric. Glasul îi tremura când configura viitorul itinerar: Vidra, Abrud, Câmpeni… Nu a mai ajuns. S-a întors acum definitiv la Avrig.