DAN GULEA, CONSTANTIN ABĂLUŢĂ, O VIZIUNE EDITORIALĂ A EFEMERULUI

Premisă

Citesc mai multe ştiri despre noua criză de hârtie, despre dublarea preţului pentru tipărituri, pe fondul multiplelor crize ale lumii actuale, de la pandemie la trecerea în mediul necontrolat, anonimizat, al online-ului. Constantin Abăluţă publică volumul de poezie Coboară ziua lungă cât o viaţă, ilustrat cu ciclul de lucrări OEDIP REX – tehnică mixtă, intervenţii pe foi de calendar.

Context

…proză Garsoniera solară a mătuşii mele Heralda (2020), după texte în ediţii definitive, precum „romanul-graffiti“ Elicea lui Urmuz, subintitulat „întâmplări imaginare pe străzile din Bucureşti“ (2017) sau Groapa roşie (2018), conceput şi cu fragmente publicate din 1986, după o versiune „intermediară“ din 2004, Constantin Abăluţă revine în mod direct la poezie, pe care o analiza, de pildă, în antologia colectivă Izolare forţată (2020) – interesantă culegere de informaţii din partea editorului un cristian, de la Casa de Pariuri Literare, ce adună între aceleaşi coperte nume precum Nora Iuga sau Mihail Vakulovski, cu mărturii despre primăvara izolării, a lui 2020.

Aici, Constantin Abăluţă semnează un dialog pe email cu Gabriela Abăluţă, autoare a unor observaţii generale sub formă de haibun, desfacere în proză a haiku-ului – prin care răspundea, tot electronic, poetul: „într-o dimineaţă m-am trezit că-mi vine pe computer un scurt mesaj din partea lui Gabi. Ea are o tabletă şi s-a gândit că în loc să-mi comunice verbal impresiile dimineţii e mai bine să mi le scrie“.

În acest context, Coboară ziua lungă cât o viaţă (2021) este o întoarcere mai pertinentă, după Trecerea în alt ocean (2018), care era considerat de poet printre „cele mai importante volume ale mele. Prin simplitate, concentrare şi directeţea abordării temelor. Prin lipsa oricărei emfaze“. O întoarcere caracteristică unui autor care îşi gândeşte volumele sau ieşirile în public cu atenţie, de la vizionara ewww/ èrrre (1972, hors commerce, Editura Litera), imprimată pe hârtie de împachetat, în concepţia grafică şi cu coperta autorului, trecând prin AERUL mod de folosinţă (1982, Cartea Românească, lector Mircea Ciobanu), în aceeaşi concepţie grafică a autorului, şi până la prezentul din Coboară ziua lungă cât o viaţă, care este ilustrat cu cinci desene plus coperta cu lucrări din ciclul OEDIP REX (tehnică mixtă), grafică color pe suport imprimat (foi de calendar).

De la hârtia de ambalaj la foaia de calendar se spune aşadar aceeaşi poveste a efemerităţii, a consumului, pe care o mai spuneau, fugitiv, şi imaginile surprinse de autor pentru romanul Groapa roşie, instantanee urbane cu atitudini şi zidiri din cele câteva Bucureştiuri care compun Bucureştii.

Dar şi a întoarcerii în timp, după cum o demonstrează structura „sonetoidală“ a versurilor, ce păstrează două catrene şi două terţine în măsură liberă; prin care, cu fină (auto)ironie („Dacă am timp voi veni“) Abăluţă i se adresează, de pildă, poetului Mircea Ciobanu, aflat „dincolo“, spunând mereu aceeaşi poveste, a existenţei întru text: „când o fi să nu mai fiu/ prin vreo bibliotecă rătăcită vreo carte/ va purta încă numele meu/ şters şi decolorat ca pe o piatră de mormânt“. Unul dintre cele mai impresionante poeme, datat exact în antologia colectivă, în grupajul „9 poeme în actualitate“, reluat, împreună cu celelalte, în Coboară ziua lungă cât o viaţă.

O poveste pe care, în urmă cu o jumătate de secol, o putea spune hârtia de ambalaj, aflată la capătul diametral al luxului pe care îl presupune în mod tradiţional hors commerce-ul de lungă tradiţie avangardistă; astfel, dacă am schiţa o istorie a „ambalajului“ (căci ce este hârtia dacă nu un ambalaj pentru cuvinte?), ar trebui începută de la revista Dada a lui Tzara, continuând cu Urmuz-ul lui Bogza şi până la ewww/ èrrre – toate spunând povestea crizei: a crizei de hârtie a războiului, a crizei „curbelor de sacrificiu“, a crizei provocate de „tezele din iulie“. Este motivul pentru care publicaţii avangardiste precum cele de mai sus apăreau pe hârtie de diferite culori (uneori, în cadrul aceluiaşi nr. de revistă), pentru că se utilizau resturile unor imprimări diverse, aşa cum o atestă mărturii ale epocii. Există şi o altă tradiţie a hors commerce-ului, promovată în special de grupul unu, prin părţi speciale dintr-un tiraj, a luxului ce vine dintr-o epocă unde se valorizează ediţia pe hârtie de biblie, a operelor complete de tip Pléiade. Încadrat într-o filieră clară, asumată polemic (spre deosebire de luxul de tipul Ion Caraion – Deasupra deasuprelor sau Romulus Vulpescu, Şi alte poezii), ewww/ èrrre este pus sub semnul unui motto cules centrat: „Aflat la răscrucile acestui ew/ superindustrializat poluat sincronizat/ atâtor iluzii şi rătăciri/ bântuit de nemaivăzute elanuri cosmice/ dar căptuşit de radiaţii autodistrugătoare/ Poetul se agaţă tot mai mult / de lacrimi/ de râuri/ de cuvinte/ de nume/ De aceste rădăcini ale sale/ pe care le vede ameninţate/ şi fără de care fiinţa lui nu poate fi/ închipuită măcar“.

În AERUL mod de folosinţă din 1982 volumul este ilustrat de şpalturi sau de manuscrise (cu tăieturi şi reformulări) din laboratorul poetului – culese şi prezentate în pagină de carte, în paralel; este o viziune caracteristică ediţiilor de mari clasici, de urmărire a variantelor – faţă de care Abăluţă se plasează, bineînţeles, polemic, ironic, cuprinzând deopotrivă şi avataruri ale cenzurii, reformulări din cauza cenzurii, pentru o apologie a efemerului, fie el şi editorial.

Cu OEDIP REX, intervenţiile pe foi de calendar ale acestui Bansky al poeziei autohtone, mesajul efemerităţii şi al colajului merge mai departe, lunile şi zilele unui an putând fi citite sau întrezărite, dimpreună cu semnătura CA 18, într-un peisaj fotografic cel mai adesea de tip marin, peste care se intervine. Calendarul-suport, realizat pe hârtie de 120 de mg, preia o caracteristică a albumului de artă, coborâtă acum în lumea kitschului. Cele douăsprezece file ale unui calendar fixează tocmai un „frumos“ universal, desprins din târgul global al Moşilor, cu exotic, spiritual, extravagant, pitoresc în sensul culturii populare de ieri şi de astăzi; astfel, calendarul este un obiect banal, aflat astăzi undeva la periferie din cauza gadgeturilor electronice, cu suficiente trimiteri, în interpretarea poetului, către condiţia (post)umană a personajului Oedip. Intervenţiile lui Abăluţă pe foile de calendar se integrează aceluiaşi concept de recirculare, de reciclare artistică, calendarul fiind echivalentul hârtiei de ambalaj de la ewww/ èrrre. Un ambalaj al mentalităţilor, al culturii populare.

Pentru că nu este neglijată nici întoarcerea la o formă de actualitate preeditorială: mulţimea calendarelor şi a tipăriturilor ce au premers presa scrisă din spaţiul nostru, colportând ştiri, informaţii politice, superstiţii, sfaturi practice, reţete, anecdote, colecţii de bizar, senzaţional şi estetic convenţional; o întreagă masă ce s-a mutat acum în mediul electronic, foaia de calendar – chiar dacă este redusă la douăsprezece apariţii (imagini), reverberează într-un mod aparte pentru imaginarul editorial şi pentru cel popular, în genere.

Povestea lui Oedip „coboară ziua lungă cât o viaţă“ în acest loc al tuturor posibilităţilor literare şi de consum (inclusiv al atingerii extremelor), calendarul cu o singură filă – dacă am urma sugestiile metaforice ale titlului, calendarul cu fila care contează, a propriei vieţi.

Context

Premisă

După culegerea retrospectivă de…